SOCIAL
Angajezi şomeri? Primeşti de la stat o subvenţie lunară de 2.250 lei

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri peste 45 ani sau părinți unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEETs primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni – informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
De aceeași subvenție beneficiază lunar și angajatorii care încadrează în muncă şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, până la data îndeplinirii condiţiilor respective.
De facilităţile menționate anterior (subvenție în cuantum de 2.250 lei) beneficiază şi angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
În situația încadrării în muncă pe durată nedeterminată a absolvenților, ANOFM acordă angajatorilor subvenții în cuantum de 2.250 de lei/lună pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent angajat. În cazul în care sunt încadrați absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap subvențiile se acordă pe o perioadă de 18 luni.
Facilităţile se acordă la solicitarea angajatorilor pentru persoanele din categoriile menţionate și înregistrate în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Prahova
Grav accident rutier pe DN1A în județul Prahova. Traficul a fost blocat

Grav accident rutier, în această după-amiază, pe DN1A, în localitatea Izvoarele, județul Prahova. A fost vorba despre o coliziune între un autocamion cu remorcă și un autoturism.
În urma impactului, cei doi ocupanți ai mașinii au avut nevoie de îngrijiri medicale și transport la spital. Una dintre victime a fost găsită blocată în autoturism, fiind extrasă de pompieri în stare de conștiență.
Traficul rutier pe DN1A a fost blocat. La fața locului au fost alocate mai multe echipaje ISU Prahova, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una de terapie intensivă mobilă. De asemenea, a fost solicitat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.
Argeș
Bătrână de 82 de ani a căzut de la etajul 3 al unui bloc de locuințe

Din ancheta efectuată de polițiști a reieșit că femeia a căzut în gol de la etajul trei al unui bloc din Pitești. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea vieții bătrânei.
Sunt efectuate în continuare verificări pentru clarificarea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestei tragedii.
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 4 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene


























