Dâmboviţa
Cazurile de muncă nedeclarată, în scădere în judeţul Dâmboviţa!

11 angajatori din judeţul Dâmboviţa au fost sancţionaţi, în luna noiembrie 2018, cu avertismente şi amenzi contravenţionale în valoare de 32.000 lei (320 de milioane de lei vechi), pentru următoarele neconformităţi depistate de către inspectorii ITM: munca nedeclarată, lipsa evidenței orelor prestate de salariați, nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară, nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal, nerespectarea termenelor de transmitere a Registrului de evidență a salariaților (Revisal) la inspectoratul teritorial de muncă.
„În ceea ce privește munca nedeclarată, au fost identificate trei persoane muncind pentru doi angajatori: o persoană fără încheierea contractului individual de muncă, o persoană al cărei contract de muncă nu era transmis în Registrul de evidență a salariaților (Revisal) în termenul legal și o persoană prestând activitate în afara programului de lucru stabilit în contractul de muncă, cu timp parţial. În luna noiembrie, munca nedeclarată a fost întâlnită în domeniile: comerț, restaurante, construcții”, spune Marius Lixandru – inspector şef ITM Dâmboviţa.
În cursul aceleaşi luni, activitatea privind securitatea şi sănătatea în muncă a avut ca rezultate: 74 controale efectuate, 114 neconformități constatate pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate, 74 angajatori sancționați, 114 sancțiuni contravenționale aplicate (112 avertismente și 2 amenzi contravenţionale totalizând 8.000 de lei).
ACTUALITATE
Târgoviște. Consilierul municipal Doru Andreica a trecut în veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească!

Am aflat cu tristețe că încă un om de valoare din urbea noastră a trecut în veșnicie. Dorin Vasile Andreica a pierdut lupta cu o boală necruțătoare.
Doru Andreica, consilier municipal în cadrul Consiliului Local Târgoviște, director o lungă perioadă al Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Țuicani-Moreni, a fost tipul omului sobru, distins, deschis, prietenos și meticulos.
Politician fin, cu discurs, cult, implicat, Doru Andreica a activat în ultimii ani în Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) pe poziția de coordonator politic. În momentul de față, era președintele organizației de seniori AUR Dâmbovița.
Transmitem condoleanțe familiri greu încercate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţa
Tentativă de omor în Cartierul Priseaca. Totul a pornit de la consumul de alcool

Un tânăr de 28 de ani, din Priseaca, a fost arestat pentru tentativă de omor după ce, ieri – 14 noiembrie 2026, a înjunghiat un bărbat de 35 de ani, într-un conflict spontan izbucnit pe fondul consumului de alcool. Potrivit polițiștilor, cei doi s-au agresat fizic reciproc, iar la un moment dat tânărul de 28 de ani l-a lovit pe celălalt combatant cu un obiect ascuțit-înțepător.
Cei doi bătăuși au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatul de 35 de ani a rămas internat, iar celălalt va sta în arest preventiv timp de 30 de zile. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
Argeșacum 6 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ACTUALITATEacum 2 zileDrum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum 3 zileGala Topul Firmelor din Dâmbovița, ediția 33. Inovația, rezistența și perseverența, premiate de Camera de Comerț
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere
ACTUALITATEacum 6 zileCercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat
Dâmboviţaacum 2 zileAccident rutier în Racovița (Bucșani). O femeie a fost transportată la spital


























