Conectați-vă cu noi

OPINII

Dans printre… spânzurători!

Publicat

pe

Am urmărit şi noi, atât cât am putut din punct de vedere vizual, şedinţa Consiliului Naţinal al PSD. O întâlnire mai rece ca de obicei, cu oameni crispsaţi, necomunicativi, uşor suspicioşi şi cu un aer de militari care nu ar ieşi în ruptul capului din cuvântul comandantului.

Tipii care au rămas prin partid vuiau în jurul lui Dragnea, superatenţi să nu îi consume aerul din spaţiul particular, să nu îl calce pe pantofi, dar nici să-l lase singur, mai ales în faţa camerelor de luat vederi şi a aparatelor foto.

Discursul liderului PSD, unul bun, cu subiect şi predicat, dacă nu ar fi avut o notă demagogică, calat pe realităţile pe care le tot trăim de 30 de ani şi nu se întâmplă nimic.

Dragnea are dreptate cu justiţia, cu Coldea, cu Koveşi, cu statul paralel, cu multinaţionalele, cu mâncarea otrăvită pe care ne-o livrează Occidentul, cu firmele de telefonie cu, cu, CU…. Dar, ce folos? A apărut cu noutăţi… învechite, însă bine ambalate în interesul momentului, dar într-o perioadă nepotrivită, când tensiunile în partid sunt în toi, când execuţiile sumare ale celor care s-au opus liderului maximo curg continuu, când PSD este în cea mai crudă fază a dezbinării din toată existenţa sa, când poporul nu mai crede în mesajul transmis de politicieni.

La Consiliul Naţional al PSD a tronat apatia, obligaţia de a fi acolo, sarcina de partid. Au lipsit aplauzele frenetice, emoţia generată de mesajul conducătorului. După câte am văzut, din postura spectatorului de teatru politic, nici măcar îndemnurile lui Dragnea nu au mai obţinut o reacţie vulcanică din partea audienţei. A fost ceva firav care s-a stins rapid, la cel mai mic vânticel de linişte.

Liviu Dragnea a vrut să arate interes, că este preocupat de ţară, că vrea să pună capăt exploatării străine a României, a vrut să-şi ia un angajament, să creeze emoţie, consens, dar nu a reuşit nici măcar acolo, în sală.

Românii au devenit imuni la declaraţiile politice care nu depăşesc spaţiul în care sunt expuse. Materializarea unor idei exprimate de politicieni în cadru larg, cu toate televiziunile pe ei, nu prea a existat. Sau, dacă s-a aplicat ceva, a fost insuficient, fracţionat, neconcludent.

Preşedintele PSD a vrut să scoată din amorţire partidul care, de câteva luni, se luptă cu sine însuşi. Greu de obţinut efectul scontat în condiţiile în care hemoragia de demnitari care părăsesc PSD nu a fost stopată, iar în multe organizaţii social-democrate, altădată puternice şi unite, predomină acum spiritul de vendetă şi înlocuire a acelor oameni care i-au slujit pe cei care au primit de la Dragnea pecetea trădării.

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Binomul, pe butuci?

Publicat

pe

Decizia fără de precedent luată de Curtea Constituţională ne mai dă o speranţă că, în România, drepturile şi libertăţile cetăţeanului nu rămân doar un vis, o himeră, o jucărie în mâinile reprezentanţilor instituţiilor de forţă.

Protocoalele încheiate între Serviciul Român de Informaţii şi Parchete au fost declarate a fi anticonstuţionale, ilegale şi abuzive. În baza acestor înţelegeri parafate între instituţiile de forţă, românul a devenit o victimă sigură în mâinile celor care voiau să conducă din umbră statul, să-i pună în genunchi, să-i anihilieze chiar şi fizic pe cei care ies din formaţie.

După această decizie, ar trebui ca toţi cei care au creat şi s-au folosit de sistemul represiv, care au viciat, prin intervenţiile lor obscure, actul de justiţie, să intre la puşcărie. Primii ar fi Codruţa Kovesi, Florian Coldea şi George Maior. Lista cu cei care ne-au transformat în ţinte vii, sub acoperământul luptei împotriva corupţiei, este lungă.

Ne-au ascultat băieţii şi în culcare şi în sculare. Ne-au ascultat şi cu mandat şi fără. Cred că şi acum o fac! Dacă prindeau vreun indiciu cum că, gata, suntem buni de ridicat, o făceau. Cu mascaţi sau fără!

Curtea Constituţională a luat, pe 16 ianuarie 2019, o decizie istorică. Am scăpat, măcar la nivel de teorie, că cine ştie ce se mai întâmplă în subteranul statului paralel, de abuz, de domnia binomului.

Nu ne-am fi aşteptat niciodată ca, după ce l-am dat jos pe Ceauşescu, după ce s-a murit pe baricade pentru dreptate şi libertate, în România, să renască un sistem represiv, o forţă ocultă căreia să nu îi stea nimeni în faţă.

Erau semnale că se pregăteşte ceva, că lucrurile au scăpat de sub control încă de pe vremea lui Adrian Năstase. Stăteau demnitarii prin birouri şi vorbeau în şoaptă sau bruiaţi de televizor ori de aparatul de radio, fiindcă ştiau că sunt interceptaţi şi cine ştie cum puteau fi interpretate vorbele lor, cum puteau fi traduse şi răstălmăcite.

Clasa politică a tolerat foarte multă vreme aceste abuzuri, probabil unii de frică, alţii fiindcă au absolvit la foc automat nişte instituţii ale sistemului… E bine că a venit un sfârşit. Sau măcar un început de sfârşit! Chiar dacă pe vremea lui Dragnea, mult prea hulit! Sunt mulţi politicieni care au cohabitat cu sistemul represiv. Pe mulţi îi ştim. Şi acum fac pe mieluşeii! Se bat chiar cu pumnii în piept cât de corecţi sunt ei.

Unde s-a mai pomenit, într-o democraţie adevărată, ca acuzaţii, avocaţii apărării, să nu aibă acces la anumite elemente din dosar? Să fie declarate secrete! Unde s-a mai întâlnit ca la unele instanţe să fie aduse plicuri galbene în care, probabil, erau ascunse verdictele ce trebuiau date?

Sper să intrăm în normalitate. Instituţiile de forţă să lase abuzurile şi jocurile deoparte. Să aibă grijă de cei care într-adevăr încalcă legea, care comit fapte penale, nu de cetăţenii care îi deranjează sau care trebuie „făcuţi” la ordin.

Regret enorm că nu a mai prins această zi şi deputatul dâmboviţean Ion Stan, şi el o victimă a sistemului represiv. Ştim cât s-a luptat pentru a demonsta că unele înregistrări erau aranjate. Şi-a adus expert chiar şi din Statele Unite pentru a arăta făcăturile. Degeaba! Omul trebuia executat.

Cartea sa, „Idealuri social-democrate versus trădare naţională”, care cuprinde declaraţii politice şi interpelări, reprezintă o frântură din istoria abuzului. Ion Stan a sesizat derapajele, a tras semnale de alarmă, dar era prea târziu…

Citește în continuare

OPINII

Aparenţa, ca normă de viaţă!

Publicat

pe

Am intrat în noul an într-o aparentă linişte. Toată lumea, cum este obiceiul în astfel de momente, disimulează concordia, echilibrul, mai binele, înţelegerea, ba chiar şi milostenia. Sunt elemente înşelătoare, diseminate de dragul comunicării virtuale, pentru a primi cât mai multe like-uri.

La români, minunile nu ţin mai mult de câteva zile. Vom intra, cât de curând, în vâltoarea urii şi războiului politic, în lupta de zi cu zi cu existenţa. Sau suntem tot în război, dar ne-am aflat doar într-o scurtă încetare a ostilităţilor de sărbători.

Din ce în ce mai mulţi conaţionali nu mai cred în promisiunile politicienilor. Nici măcar bugetarii şi beneficiarii pensiilor speciale, categorii socio-profesionale privigeliate în statul nostru pseudo-capitalist şi care au câştigat câte ceva la salarii, la venituri, plus alte facilităţi şi oportunităţi! Şi ei îşi fac griji cum vor mai trăi, dacă, mâine-poimâine, se termină banul din visteria statului.

Primarii, la fel, sunt şi ei îngrijoraţi că bugetele locale, constituite din taxe şi impozite, nu prea mai pot susţine, fără un ajutor de la stat, prin rectificări şi alte manevre fiscale, salariile măricele pe care le au acum, ei şi aparatul din subordine. Ce să mai vorbim de investiţii din fonduri proprii în comunele mici? Nici nu se mai pune problema! Există dificultăţi şi atunci când sunt derulate proiecte cu fonduri europene, fiindcă unităţiile administrativ-teritoriale nu dispun nici măcar de banii pentru cota lor de finanţare.

La privat, lucrurile nu stau deloc bine, oricât ar încerca unii să cânte o melodie mai optimistă. Salariul minim pe economie a crescut. Efortul financiar pe care trebuie să-l facă o firmă pentru a-şi plăti angajaţii este imens. Ce să mai vorbim de măriri de salarii, de sporuri, de bani de hrană, de pregătire profesională, bonuri de vacanţă! Nu se ştie dacă va putea fi menţinută intactă schema de personal, dacă nu cumva este nevoie să se treacă la concedieri…

Tinerii, din ce în ce mai mulţi şi de la vârste destul de fragede, de pe băncile şcolii primare, ale liceului, se gândesc să plece în străinătate pentru a-şi face un rost, iar, dacă rămân în ţară, vor musai să se angajeze la stat, unde salariile sunt bune şi există oarece siguranţă pentru ziua de mâine. Vor să fie poliţişti, jandarmi, gardieni de penitenciar, infirmieri, pompieri, educatori, învăţători, profesori, funcţionari, orice, numai să fie sub ocrotirea contractului de muncă bugetat de stat. Puţini sunt cei care ar porni o afacere pe cont propriu sau care s-ar angaja la patron. Sincer, sunt soluţii de visători sau de compromis!

Bine, statisticile ar spune altfel. De fapt, pentru asta sunt făcute, pentru a ne prezenta o altă faţetă a realităţii, pentru a cosmetiza un pic răul şi incertitudinea în care se zbate societatea, în care se zbate economia .

Anul acesta vom avea şi alegeri. Pentru Parlamentul European – în luna mai şi pentru Preşedinţia României – târziu, în toamnă. Mă întreb cu ce motivaţii şi lozinci vor ieşi în faţă politicienii. Ce strategii vor mai inventa consilierii de imagine, de campanie, pentru a capacita măcar puţin atenţia electoratului buimac şi dezamăgit? Oricum, sunt convins că nu vom avea cozi ca la gogoşi la secţiile de vot. Va fi poate primul an cu eşec la capitolul proces electoral.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Servicii Web Florin Web



error: Conținutul este protejat!!