Conectați-vă cu noi

OPINII

Vorba multă, sărăcia omului!

Publicat

pe

A devenit în România o obișnuință metoda de a arunca pisică moartă în curtea altuia sau de a găsi tot soiul de scuze banale, atunci când lucrurile nu merg bine și ar trebui să îți asumi o minimă responsabilitate. Se cam întâmplă și în viața civilă, cum zice românul, dar în special în tagma celor aleși sau numiți să ne conducă.

Revin la ministra Sănătății, Sorina Pintea, fiindcă mi se pare a fi un exemplu concret al demagogiei în care se îneacă țara. O vedem pe șefa peste sănătatea românească cum apare din când în când în spațiul public, unde revarsă asupra noastră valuri de informații, spunând că se acordă o importanță deosebită pacientului. Şi ne vorbește despre ce este și cum ar trebui să fie sistemul medical.

Nu ne încălzește cu nimic când madam Pintea critică neajunsurile de prin spitale, necazurile care se produc în acele unități unde te duci, de obicei cu inima îndoită, să te cauți de sănătate, fiindcă îți este frică, dar și lehamite de cum ești privit și tratat.

A zis doamna ministru că s-au mărit salariile medicilor și cadrelor sanitare, ca să nu mai fugă în străinătate și să fie motivați să facă treabă bună aici, la noi. În afară de faptul că un doctor, chiar și de la Spitalul din Uţuţoia, câștigă două-trei mii de euro pe lună, ați mai aflat altă schimbare? S-a modificat în bine comportamentul cadrului în halat alb, roz sau bleu? Se uită la tine mai cald, mai blajin, mai interesat de situația ta medicală? Au renunțat la sictirul pe care îl afișează când sunt abordați de bolnavii debusolați? Poate nu știu eu sau voi.

Ne spune doamna ministru, mai nou, că, deh, e tare la scuze, că de vină pentru lipsa medicamentelor din spitale, pentru condițiile oferite pacienților, este managementul aplicat defectuos. Pai să îi spună asta unui director de spital unde mai mult de jumătate din fonduri se duc în salarii! Cu ce să mai cumperi medicamente și alte tipuri de consumabile ca să nu mai obligi bolnavul să le aducă de acasă? Aștepți la mila Ministerului și a Consiliului Județean.

Sistemul medical performant și dăruit pacienților, asa cum ne-am dori noi, rămâne încă un vis prea îndepărtat pentru România. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne ţină cât mai mult timp sănătoși, să nu fim nevoiți să ajungem în spitale unde suntem doar un CNP pentru aceia care lucrează acolo!

OPINII

Binomul, pe butuci?

Publicat

pe

Decizia fără de precedent luată de Curtea Constituţională ne mai dă o speranţă că, în România, drepturile şi libertăţile cetăţeanului nu rămân doar un vis, o himeră, o jucărie în mâinile reprezentanţilor instituţiilor de forţă.

Protocoalele încheiate între Serviciul Român de Informaţii şi Parchete au fost declarate a fi anticonstuţionale, ilegale şi abuzive. În baza acestor înţelegeri parafate între instituţiile de forţă, românul a devenit o victimă sigură în mâinile celor care voiau să conducă din umbră statul, să-i pună în genunchi, să-i anihilieze chiar şi fizic pe cei care ies din formaţie.

După această decizie, ar trebui ca toţi cei care au creat şi s-au folosit de sistemul represiv, care au viciat, prin intervenţiile lor obscure, actul de justiţie, să intre la puşcărie. Primii ar fi Codruţa Kovesi, Florian Coldea şi George Maior. Lista cu cei care ne-au transformat în ţinte vii, sub acoperământul luptei împotriva corupţiei, este lungă.

Ne-au ascultat băieţii şi în culcare şi în sculare. Ne-au ascultat şi cu mandat şi fără. Cred că şi acum o fac! Dacă prindeau vreun indiciu cum că, gata, suntem buni de ridicat, o făceau. Cu mascaţi sau fără!

Curtea Constituţională a luat, pe 16 ianuarie 2019, o decizie istorică. Am scăpat, măcar la nivel de teorie, că cine ştie ce se mai întâmplă în subteranul statului paralel, de abuz, de domnia binomului.

Nu ne-am fi aşteptat niciodată ca, după ce l-am dat jos pe Ceauşescu, după ce s-a murit pe baricade pentru dreptate şi libertate, în România, să renască un sistem represiv, o forţă ocultă căreia să nu îi stea nimeni în faţă.

Erau semnale că se pregăteşte ceva, că lucrurile au scăpat de sub control încă de pe vremea lui Adrian Năstase. Stăteau demnitarii prin birouri şi vorbeau în şoaptă sau bruiaţi de televizor ori de aparatul de radio, fiindcă ştiau că sunt interceptaţi şi cine ştie cum puteau fi interpretate vorbele lor, cum puteau fi traduse şi răstălmăcite.

Clasa politică a tolerat foarte multă vreme aceste abuzuri, probabil unii de frică, alţii fiindcă au absolvit la foc automat nişte instituţii ale sistemului… E bine că a venit un sfârşit. Sau măcar un început de sfârşit! Chiar dacă pe vremea lui Dragnea, mult prea hulit! Sunt mulţi politicieni care au cohabitat cu sistemul represiv. Pe mulţi îi ştim. Şi acum fac pe mieluşeii! Se bat chiar cu pumnii în piept cât de corecţi sunt ei.

Unde s-a mai pomenit, într-o democraţie adevărată, ca acuzaţii, avocaţii apărării, să nu aibă acces la anumite elemente din dosar? Să fie declarate secrete! Unde s-a mai întâlnit ca la unele instanţe să fie aduse plicuri galbene în care, probabil, erau ascunse verdictele ce trebuiau date?

Sper să intrăm în normalitate. Instituţiile de forţă să lase abuzurile şi jocurile deoparte. Să aibă grijă de cei care într-adevăr încalcă legea, care comit fapte penale, nu de cetăţenii care îi deranjează sau care trebuie „făcuţi” la ordin.

Regret enorm că nu a mai prins această zi şi deputatul dâmboviţean Ion Stan, şi el o victimă a sistemului represiv. Ştim cât s-a luptat pentru a demonsta că unele înregistrări erau aranjate. Şi-a adus expert chiar şi din Statele Unite pentru a arăta făcăturile. Degeaba! Omul trebuia executat.

Cartea sa, „Idealuri social-democrate versus trădare naţională”, care cuprinde declaraţii politice şi interpelări, reprezintă o frântură din istoria abuzului. Ion Stan a sesizat derapajele, a tras semnale de alarmă, dar era prea târziu…

Citește în continuare

OPINII

Aparenţa, ca normă de viaţă!

Publicat

pe

Am intrat în noul an într-o aparentă linişte. Toată lumea, cum este obiceiul în astfel de momente, disimulează concordia, echilibrul, mai binele, înţelegerea, ba chiar şi milostenia. Sunt elemente înşelătoare, diseminate de dragul comunicării virtuale, pentru a primi cât mai multe like-uri.

La români, minunile nu ţin mai mult de câteva zile. Vom intra, cât de curând, în vâltoarea urii şi războiului politic, în lupta de zi cu zi cu existenţa. Sau suntem tot în război, dar ne-am aflat doar într-o scurtă încetare a ostilităţilor de sărbători.

Din ce în ce mai mulţi conaţionali nu mai cred în promisiunile politicienilor. Nici măcar bugetarii şi beneficiarii pensiilor speciale, categorii socio-profesionale privigeliate în statul nostru pseudo-capitalist şi care au câştigat câte ceva la salarii, la venituri, plus alte facilităţi şi oportunităţi! Şi ei îşi fac griji cum vor mai trăi, dacă, mâine-poimâine, se termină banul din visteria statului.

Primarii, la fel, sunt şi ei îngrijoraţi că bugetele locale, constituite din taxe şi impozite, nu prea mai pot susţine, fără un ajutor de la stat, prin rectificări şi alte manevre fiscale, salariile măricele pe care le au acum, ei şi aparatul din subordine. Ce să mai vorbim de investiţii din fonduri proprii în comunele mici? Nici nu se mai pune problema! Există dificultăţi şi atunci când sunt derulate proiecte cu fonduri europene, fiindcă unităţiile administrativ-teritoriale nu dispun nici măcar de banii pentru cota lor de finanţare.

La privat, lucrurile nu stau deloc bine, oricât ar încerca unii să cânte o melodie mai optimistă. Salariul minim pe economie a crescut. Efortul financiar pe care trebuie să-l facă o firmă pentru a-şi plăti angajaţii este imens. Ce să mai vorbim de măriri de salarii, de sporuri, de bani de hrană, de pregătire profesională, bonuri de vacanţă! Nu se ştie dacă va putea fi menţinută intactă schema de personal, dacă nu cumva este nevoie să se treacă la concedieri…

Tinerii, din ce în ce mai mulţi şi de la vârste destul de fragede, de pe băncile şcolii primare, ale liceului, se gândesc să plece în străinătate pentru a-şi face un rost, iar, dacă rămân în ţară, vor musai să se angajeze la stat, unde salariile sunt bune şi există oarece siguranţă pentru ziua de mâine. Vor să fie poliţişti, jandarmi, gardieni de penitenciar, infirmieri, pompieri, educatori, învăţători, profesori, funcţionari, orice, numai să fie sub ocrotirea contractului de muncă bugetat de stat. Puţini sunt cei care ar porni o afacere pe cont propriu sau care s-ar angaja la patron. Sincer, sunt soluţii de visători sau de compromis!

Bine, statisticile ar spune altfel. De fapt, pentru asta sunt făcute, pentru a ne prezenta o altă faţetă a realităţii, pentru a cosmetiza un pic răul şi incertitudinea în care se zbate societatea, în care se zbate economia .

Anul acesta vom avea şi alegeri. Pentru Parlamentul European – în luna mai şi pentru Preşedinţia României – târziu, în toamnă. Mă întreb cu ce motivaţii şi lozinci vor ieşi în faţă politicienii. Ce strategii vor mai inventa consilierii de imagine, de campanie, pentru a capacita măcar puţin atenţia electoratului buimac şi dezamăgit? Oricum, sunt convins că nu vom avea cozi ca la gogoşi la secţiile de vot. Va fi poate primul an cu eşec la capitolul proces electoral.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Servicii Web Florin Web



error: Conținutul este protejat!!