Connect with us

OPINII

Vorba multă, sărăcia omului!

Publicat

pe

A devenit în România o obișnuință metoda de a arunca pisică moartă în curtea altuia sau de a găsi tot soiul de scuze banale, atunci când lucrurile nu merg bine și ar trebui să îți asumi o minimă responsabilitate. Se cam întâmplă și în viața civilă, cum zice românul, dar în special în tagma celor aleși sau numiți să ne conducă.

Revin la ministra Sănătății, Sorina Pintea, fiindcă mi se pare a fi un exemplu concret al demagogiei în care se îneacă țara. O vedem pe șefa peste sănătatea românească cum apare din când în când în spațiul public, unde revarsă asupra noastră valuri de informații, spunând că se acordă o importanță deosebită pacientului. Şi ne vorbește despre ce este și cum ar trebui să fie sistemul medical.

Nu ne încălzește cu nimic când madam Pintea critică neajunsurile de prin spitale, necazurile care se produc în acele unități unde te duci, de obicei cu inima îndoită, să te cauți de sănătate, fiindcă îți este frică, dar și lehamite de cum ești privit și tratat.

A zis doamna ministru că s-au mărit salariile medicilor și cadrelor sanitare, ca să nu mai fugă în străinătate și să fie motivați să facă treabă bună aici, la noi. În afară de faptul că un doctor, chiar și de la Spitalul din Uţuţoia, câștigă două-trei mii de euro pe lună, ați mai aflat altă schimbare? S-a modificat în bine comportamentul cadrului în halat alb, roz sau bleu? Se uită la tine mai cald, mai blajin, mai interesat de situația ta medicală? Au renunțat la sictirul pe care îl afișează când sunt abordați de bolnavii debusolați? Poate nu știu eu sau voi.

Ne spune doamna ministru, mai nou, că, deh, e tare la scuze, că de vină pentru lipsa medicamentelor din spitale, pentru condițiile oferite pacienților, este managementul aplicat defectuos. Pai să îi spună asta unui director de spital unde mai mult de jumătate din fonduri se duc în salarii! Cu ce să mai cumperi medicamente și alte tipuri de consumabile ca să nu mai obligi bolnavul să le aducă de acasă? Aștepți la mila Ministerului și a Consiliului Județean.

Reclama

Sistemul medical performant și dăruit pacienților, asa cum ne-am dori noi, rămâne încă un vis prea îndepărtat pentru România. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne ţină cât mai mult timp sănătoși, să nu fim nevoiți să ajungem în spitale unde suntem doar un CNP pentru aceia care lucrează acolo!

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Ei cu ei și noi cu cine?

Publicat

pe

Cabinetul Sigfriend Mureșan este gata. Ce nebunie! Este încărcat la refuz de USR-iști, asortați cu Raluca Țurcan (iar?!) și destui liberali care, sincer, au performat doar în discurs demagogic.

Rămâne guralivul și spontanul confuz Miriță la Apărare. Revine renumitul Drulă, cu abnegația lui bolnăvicioasă de a da la o parte ceea ce nu îi convine. La Mediu, vrea Sigfriend să ne ducem mai departe blestemul cu doamna Buzoianu, iar la Externe să rămânem cu aceeași imagine ștearsă, cenușie? Sebastian Burduja la Energie? Nu, zău? Omul acela plin de el, tare în teorii și alocuțiuni. Impecabil în a nu da rezultate! Și la agricultură, un român get-beget, iubitor de glie, de roade: Tánczos Barna!

Și mai sunt în Cabinetul lui Sigfriend Mureșan două rezerve de premier: Irineu Darău și Alexandru Nazare. Oameni buni, ce facem? Cine ne mânuie păgubos destinele nației din umbră? Țara ar trebui condusă de cei care au câștigat alegerile! E simplu, ca democrația! Hai, la anticipate! Este singurul rost bun!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

OPINII

De ce pierde România?

Publicat

pe

Inconsecvența politicienilor, jocurile de interese, de culise, găștile formate, fini și afini, nași, unchi, mătușe și nepoți, un cerc ciudat care se învârte nebunește, fără o țintă și nimeni nu îl mai poate opri! Un perpetuum mobile al dezastrului. Analfabetism funcțional. Posturi cheie în stat ocupate prin numiri partinice sau concursuri jalnice, în care cel bun este picat la interviul obligatoriu, la proba fizică sau la semnele de punctuație!

Dezinteresul manifestat față de țară. Colosal! Avalanșă! Totul de fațadă. Lipsa unor programe de guvernare stabile, sigure, cu rezultantă. Legislația schimbată continuu, ca la apelul bocancilor. Deloc în beneficiul românului. Întărirea statului spre absurd, cu tot tacâmul de favoruri, în detrimentul cetățeanului de rând, al mediului privat. Săracul poate să piară înăbușit în taxe, impozite și alte călușuri birocratice.

Statul a devenit ca o cetate de nepătruns, parcă nu mai contează ce se întâmplă dincolo de zidurile sale. Specialii, o clasă hrănită bine, care, în curând, își vor dori case și cartiere securizate deasupra pământului.

Demagogie crasă. Cât carul! Ăla mare, de pe cer! Politicieni orgolioși, ambiție personală. Își ascund slăbiciunea, nepriceperea și neputința în spatele unor discursuri pseudomilitante și patriotarde. Dincolo de cuvintele lor, reci, tip placă zgâriată, multe parcă create de AI, nu este nimic. Inerție!

Nu sunt capabili să facă nici un compromis dacă țara o cere, dacă este nevoie de o asemenea măsură. Nu stăpânesc această artă și nici nu vor. Pentru ei, pare mai important partidul din care fac parte decât țara! Doctrine? Care? Maculatură. Istorie. Totul are gust de ghiveci acru, din care noi suntem siliți să gustăm și să vomăm disperare.

Reclama

Suntem împinși cu bună știință într-un vortex al deznădejdii, din care nu știm dacă mai scăpăm. Noi, cei de acum, și, din păcate, și generațiile viitoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite