Connect with us

ACTUALITATE

Moş Crăciun a făcut spectacol pe străzile oraşului Pucioasa! FOTO-VIDEO

Publicat

pe

Sosirea lui Moş Căciun la Pucioasa a reprezentat un moment de bucurie şi emoţie la cote înalte pentru cei mai mici locuitori ai oraşului. Legendarul Moş a sosit din Laponia, nu cu sania zburătoare, trasă de reni înaripaţi, nici cu barca sau elicopterul, ci cu trenul. Gara Pucioasa, care, de obicei, şade posomorâtă, a fost, în această seară, luminată şi înveselită de copii şi muzică de fanfară.

În spatele staţiei CFR, o trăsură frumos împodobită, trasă de doi bidivii spuma laptelui şi străjuită de tineri fermi şi frumoşi, descălecaţi parcă din Sarmisegetuza, îmbrăcaţi în straie pur româneşti, purtând în faţa alaiului, cu preţuire, miticul simbol dacic: lupul.

A sosit trenul! Forfotă! Emoţii! Peronul gării a devenit un spaţiu al fericirii. Copiii voiau să-l întâmpine pe Moşul Crăciun, întruchipat frumos şi cu talent de omul de teatru Dan Ţopa, cel care seamănă cultură şi spiritualitate în oraşul de sub dealul Patranei.

Alături de copii, părinţi şi bunici, la sositrea Moşului a participat şi viceprimarul Dan Sprinceană. După ce i-a înmâmat cheia oraşului, edilul l-a poftit pe oaspetele venit de peste mări şi ţări să urce în caleaşcă şi, în acorduri muzicale şi la lumina caldă şi blândă a torţelor purtate de tinerii daci, alaiul a pornit într-o paradă superbă spre inima parcului central, acolo unde Moş Crăciun a oferit celor mici daruri şi undele benefice ale bucuriei şi fericirii pe care nu le întâlneşti decât de Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului.

Moşul nu a rezistat să stea mult în trăsură, alături de Crăciuniţă şi spiriduşi, şi, ţinându-se de mijloc, a coborât din caleaşcă în mijlocul oamenilor, să însufleţească şi mai mult sărbătoarea, spre bucuria copiilor cărora le-a plăcut să vadă un Moş Crăciun alert, ieşit din amorţirea caracteristică vârstei sale milenare. În parc, Moşul a făcut chiar şi o tură pe patinoar, ce-i drept mai pe margine şi susţinut de o fetiţă!

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

65 de percheziții în România într-o anchetă europeană cu prejudiciu 9 milioane de euro!

Publicat

pe

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial, au executat astăzi, 3 noiembrie, 65 de percheziții la domiciliile unor persoane din județele Argeș, Dâmbovița, Ilfov, Dolj, Prahova, Bihor și din municipiul București, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic și spălarea banilor. 14 dintre descinderi au fost efectuate în baza unor ordine europene de anchetă emise de către autoritățile judiciare din Belgia.

Din ancheta desfășurată în această cauză a reieșit faptul că, începând cu luna martie 2024, cinci persoane ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor importante sume de bani din deturnarea unor transporturi de mărfuri și însușirea în mod fraudulos a bunurilor. Ne mai informează DIICOT că, de la data înființării grupului infracțional organizat și până în prezent, ar mai fi aderat alți aproximativ 30 de membri.

Din probatoriu administrat a reieșit că membrii grupului, folosindu-se de mai multe societăți comerciale pe care le-ar fi administrat sau controlat, ar fi contractat diferite transporturi de mărfuri, în România sau în străinătate, iar după ce preluau bunurile ce ar fi trebuit transportate, le-ar fi însușit în totalitate. Persoanele cercetate ar fi folosit în aceste operațiuni ilegale documente de identitate false și documente de transport, certificate și plăcuțe de înmatriculare false.

„În cadrul grupului infracțional organizat, membrii ar fi avut roluri bine definite, acționând pe paliere distincte: contractarea transporturilor de mărfuri intern și internațional, identificarea și preluarea unor curse unde bunurile ar fi avut o valoare ridicată și ar fi fost ușor de valorificat pe piața neagră, transbordarea bunurilor între ansamblurile rutiere și însoțirea mărfii ca antemergător și valorificarea bunurilor provenite din activitatea infracțională.

Pentru îndeplinirea scopului, persoanele în cauză ar fi utilizat diverse metode, precum: transferarea încărcăturii din vehiculul inițial într-un alt ansamblu/vehicul și ulterior sesizarea „furtului mărfii” unei unități de poliție aflată pe traseul prestabilit; schimbarea remorcilor, când persoanele cercetate decuplau remorca în care se afla marfa și conectau o alta, de aceeași culoare și cu caracteristici asemănătoare, fiind schimbate și plăcuțele de înmatriculare între cele două semiremorci, reclamarea furtului semiremorcii, când șoferul sesiza că pe fondul unor defecțiuni la capul tractor, ce ar fi necesitat deplasarea într-un service auto pentru remediere, ar fi lăsat semiremorca în locul în care s-ar fi produs defecțiunea, pentru ca la întoarcere să constate dispariția ei”, se precizează într-un comunicat transmis de DIICOT.

A mai rezultat din anchetă faptul că, pe durata existenței grupării de criminalitate organizată, membrii acesteia ar fi deturnat aproximativ 70 de transporturi de marfă, atât pe teritoriul României, cât și al altor state din Europa, în special în Belgia. Transporturile conțineau electronice, electrocasnice, materii prime, cereale, produse cosmetice, băuturi alcoolice și nealcoolice și alte bunuri de larg consum. Prejudiciul cauzat se ridică la 9.000.000 de euro.

„Având în vedere faptul că activitatea grupării de criminalitate organizată s-ar fi desfășurat, cu preponderență, pe teritoriul altor state, membre ale Uniunii Europene, au fost identificate și alte situații în care aceștia sunt anchetați pentru infracțiuni comise pe teritoriul altor state.

În vederea documentării activității infracționale, autoritățile de aplicare a legii din România și din Belgia au semnat, în luna februarie 2026, sub egida EUROJUST, un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team)”, au mai transmis procurorii.

Audierile în acest caz se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești. Acțiunea de amploare a fost executată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Craiova, Ploiești și Oradea, serviciilor de combatere a criminalității organizate Olt, Ilfov și Dâmbovița. Au mai contribuit specialiștii criminaliști și polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, și cei de la inspectoratele de jandarmi județene Argeș și Dâmbovița și Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Comentarii la rece. Când sinceritatea naivă face victime colaterale. Partenera fostului premier Marcel Ciolacu a anulat nunta?!

Publicat

pe

Foto: Facebook / Gigel Știrbu

Mare nenorocire pe președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu. Partenera sa de viață, supărată rău, a anunțat că își amână nunta. Totul a pornit se pare de la faptul că fostul premier al României și fost președinte al PSD, într-un moment neinspirat, vrând să dovedească presei, opiniei publice cât de simplu își duce existența efemeră, a declarat, senin, cu zâmbetul său specific, fără să gândească la minut, mai mult umil decât politic, că blana cu care s-a îmbrăcat iubita sa la „botezul de criză” al lui Alfred Simonis, de la Timișoara, nu costă mai mult de 500 de euro și a fost luată din bazarul din Istanbul, nu cum au evaluat-o specialiștii în vestimentație de lux de la 10 .000 la 15.000 de euro!

Domnule Ciolacu, dacă tăceai, filozof rămâneai! Ai vrut să te scuzi, politic, să îți aperi imaginea, rănind până în străfund orgoliul, mândria partenerei de viață. Ai dus-o în derizoriu. Acum, pentru lașitatea conjuncturală, nu ai decât să plătești. Să suporți consecințele. Nunta mata se pare că s-a anulat până la noi ordine. Până la urmă, are și femeia dreptate! Damă bine, prezentabilă, fostă soție de primar de Capitală, cu pretenții, să o faci de tot râsul, spunând că a fost la o petrecere de fițe înalte gătită cu o blănuță de doar de 500 de euro, achiziționată din bazarul din Istanbul de unde se aprovizionează tot gorobetele! Mare om, mare greșeală!

PS Despre petrecerea în sine ce să mai zic? Sincer. Nu era momentul, în criză, în primele zile de guvernare, cu atâtea probleme, tensiuni și provocări, să afișezi, la vedere, opulența amestecată cu un soi de ciocoism, nespecific social democraților. Era musai să faci botezul. Tradiția, obiceiurile creștine, străbune, dar la vedere, cu atâta tam- tam și ostentativ, cu presă la intrare, nu a dat deloc bine. Parcă oamenii ăștia, organizatori și invitați, nu fac politică de ieri de azi. Ar fi trebuit să cântărească bine lucrurile. Dar, cum zice românul, uneori te mușcă gândacul și uiți de menirea ta și de tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Contează doar ce îți face bine! Aici, au greșit!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite