Conectați-vă cu noi

OPINII

Aparenţa, ca normă de viaţă!

Publicat

pe

Am intrat în noul an într-o aparentă linişte. Toată lumea, cum este obiceiul în astfel de momente, disimulează concordia, echilibrul, mai binele, înţelegerea, ba chiar şi milostenia. Sunt elemente înşelătoare, diseminate de dragul comunicării virtuale, pentru a primi cât mai multe like-uri.

La români, minunile nu ţin mai mult de câteva zile. Vom intra, cât de curând, în vâltoarea urii şi războiului politic, în lupta de zi cu zi cu existenţa. Sau suntem tot în război, dar ne-am aflat doar într-o scurtă încetare a ostilităţilor de sărbători.

Din ce în ce mai mulţi conaţionali nu mai cred în promisiunile politicienilor. Nici măcar bugetarii şi beneficiarii pensiilor speciale, categorii socio-profesionale privigeliate în statul nostru pseudo-capitalist şi care au câştigat câte ceva la salarii, la venituri, plus alte facilităţi şi oportunităţi! Şi ei îşi fac griji cum vor mai trăi, dacă, mâine-poimâine, se termină banul din visteria statului.

Primarii, la fel, sunt şi ei îngrijoraţi că bugetele locale, constituite din taxe şi impozite, nu prea mai pot susţine, fără un ajutor de la stat, prin rectificări şi alte manevre fiscale, salariile măricele pe care le au acum, ei şi aparatul din subordine. Ce să mai vorbim de investiţii din fonduri proprii în comunele mici? Nici nu se mai pune problema! Există dificultăţi şi atunci când sunt derulate proiecte cu fonduri europene, fiindcă unităţiile administrativ-teritoriale nu dispun nici măcar de banii pentru cota lor de finanţare.

La privat, lucrurile nu stau deloc bine, oricât ar încerca unii să cânte o melodie mai optimistă. Salariul minim pe economie a crescut. Efortul financiar pe care trebuie să-l facă o firmă pentru a-şi plăti angajaţii este imens. Ce să mai vorbim de măriri de salarii, de sporuri, de bani de hrană, de pregătire profesională, bonuri de vacanţă! Nu se ştie dacă va putea fi menţinută intactă schema de personal, dacă nu cumva este nevoie să se treacă la concedieri…

Tinerii, din ce în ce mai mulţi şi de la vârste destul de fragede, de pe băncile şcolii primare, ale liceului, se gândesc să plece în străinătate pentru a-şi face un rost, iar, dacă rămân în ţară, vor musai să se angajeze la stat, unde salariile sunt bune şi există oarece siguranţă pentru ziua de mâine. Vor să fie poliţişti, jandarmi, gardieni de penitenciar, infirmieri, pompieri, educatori, învăţători, profesori, funcţionari, orice, numai să fie sub ocrotirea contractului de muncă bugetat de stat. Puţini sunt cei care ar porni o afacere pe cont propriu sau care s-ar angaja la patron. Sincer, sunt soluţii de visători sau de compromis!

Bine, statisticile ar spune altfel. De fapt, pentru asta sunt făcute, pentru a ne prezenta o altă faţetă a realităţii, pentru a cosmetiza un pic răul şi incertitudinea în care se zbate societatea, în care se zbate economia .

Anul acesta vom avea şi alegeri. Pentru Parlamentul European – în luna mai şi pentru Preşedinţia României – târziu, în toamnă. Mă întreb cu ce motivaţii şi lozinci vor ieşi în faţă politicienii. Ce strategii vor mai inventa consilierii de imagine, de campanie, pentru a capacita măcar puţin atenţia electoratului buimac şi dezamăgit? Oricum, sunt convins că nu vom avea cozi ca la gogoşi la secţiile de vot. Va fi poate primul an cu eşec la capitolul proces electoral.

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Politica, o tichie a interesului!

Publicat

pe

Teoretic, de preferat, ar fi ca politica să fie făcută pentru oameni, pentru binele comun, pentru bunăstarea poporului, în numele libertăţii şi al democraţiei. Practic, şi nu este greu să observăm acest lucru, politica se realizează doar pentru un cerc de interese. Legi benefice dezvoltării, favorizatoare tuturor cetăţenilor, se concep doar sporadic şi cu reţinerile de rigoare. Ba chiar cu aplicarea metodei una bună şi alte zece rele, care să o anihilieze, treptat, pe cea care ar putea avea pe termen lung efecte pozitive.

Politicianul cu har, iubitor al naţiei, patriot adevărat, se gândeşte de două ori, de trei ori, înainte de a vorbi şi nu este încrâncenat, nu falsează, nu abuzează de discurs. Se exprimă modest, calm, bine intenţionat, simplu şi fără să deranjeze poporul care, până la urmă, l-a trimis în Parlament.

Ceilalţi, din păcate, prea mulţi, altoiţi pe trupul grupului, fac pe eroii, folosesc figuri de stil, gesticulează, ascund falsitatea mesajului în mişcările lor, în răcnelile cu iz de talent oratoric. Vor să arate cu orice prilej cât de indispensabili sunt. Caută argumente pe care să le folosească la distrugerea adevărului.

Cum ar putea un politician supus şi credincios poporului român să ceară cetăţenilor să nu mai mânânce fasole fiindcă contribuie, prin fâsurile trase, la poluarea universală? Cum ar putea un politician dedicat ţării să critice durerea tuturor românilor care, de 30 de ani, aşteaptă şi ei o autostradă ca în Occident şi pun la cale o formă de a-şi arăta dezamăgirea, tristeţile? Cetăţeni care nu au nominalizat, în demersurile lor, un anume partid, un anume lider, ci o stare de fapt? Dacă eşti politician adevărat, credincios poporului tău, te alături lor, deplângi neajunsul, soarta pe care o avem cu toţii, nu îi numeşti şmecheri şi profitori pe respectivii protestatari. Te descalifici! Cum poate un politician adevărat, care nu este încă uns pe o funcţie ce i-a fost promisă, dar care, prin natura situaţiei, este încă ocupată, să se erijeze în stăpânul acelei instituţii, să iasă în faţă ca şi cum este, de fapt, şef pe acolo, să lanseze programe, să se laude cu ce va face şi va drege?

Asta înseamnă că îţi pasă de ţară, că eşti dezinteresat în tot ceea ce întreprinzi? Că te gândeşti doar la binele comun? Hai, că îmi vine să plâng!

Cum poate un politician pur-sânge să se opună legilor justiţiei, reintrării în normalitate a unor organe care au cam uitat că trăim totuşi într-o ţară europeană, democratică? S-au adus munţi de argumente, s-a demonstrat existenţa statului paralel, au fost dezvăluite abuzurile comise de unii procurori, de alte entităţi ale statului şi ei, politicienii, servitorii naţiunii, spun că nu a fost nimic! Trec cu vederea anomaliile. Provoacă alte discuţii, te duc în alte zone. Acceptă să fii aruncat în puşcărie nevinovat, după făcături, invocând patriotismul, statul de drept!

Comportamentul unora pe care i-am prezentat fără să dăm nume, fiindcă ce mai contează, este unul care dovedeşte clar că nu le pasă de ţară, de popor. Este stilul, ieşirea la interval a celor care sunt roşi de ambiţie, a celor care nu suportă să fie contrazişi, a celor orgolioşi şi care se cred buricul pământului, a celor dispuşi tot timpul să se răzbune pe cei ce le stau în cale. Ei urmăresc doar interesul personal şi al grupului din care provin.

Acolo unde apar găşti, împărţirea caşcavalului în felii doar cât să ajungă supuşilor din grup, curente contradictorii, conflicte, limitare, manipulare, dezinformare, prea mult verb sau prea multă tăcere, ordine discrete de a fi redus la tăcere opozantul, vibrează doar dezmăţatul interes.

Citește în continuare

OPINII

Statul paralel, în diverse… sortimente!

Publicat

pe

Suntem aşa de prinşi să relatăm conflictele dintre politicieni, cum se înjură reciproc, cum îşi găsesc unii altora diferite vine, deşi clasa politică românească în ultimii ani, în afară de faptul că s-a îmbogăţit şi a trăit regeşte adăpându-se din visteria statului, nu a produs lucruri esenţiale pentru acest popor, încât parcă nu mai vedem ce se întâmplă cu adevărat urât în jurul nostru. Au creat binomuri, structuri paralele de putere, au stimulat aparatul represiv, au întărit ideea de delaţiune, au dat mână liberă oricărui cioflingar, în uniformă sau în civil, să te urmărească non-stop, să te asculte ce vorbeşti la telefon ca o delectare, cu mandat sau fără, să-ţi schiţeze dosare, să te tracaseze, să abuzeze de funcţia vremelnică pe care o deţine…

Aflăm că, prin 2013, sub oblăduirea lui Victor Ponta (câte s-au mai făcut şi atunci!), s-a mai creat o structură, un binom, cum spune maestrul Cristoiu. Încă o armă represivă care să îi pună la zid, imediat şi sigur, pe cei care ies din front, care marşează prea mult pe ideea de libertate, pe ceea ce puternicii zilei cred că este un desfrâu al democraţiei.

Procurorii lucrează mână în mână cu inspectorii fiscali. Crează dosare, caută acul în carul cu fân, poate chiar inventează acul sau carul, se nasc infracţiuni la comandă. Este de neimaginat ce au putut politicienii ăştia ai noştri să creeze în România de după 1989! Zici că au mers să se şcolească în Venezuela sau Guatemala, să nu mă duc mai departe în inima Africii. Şi aşa, se spunea, odată, că ar trebui să ne mutăm în Congo, pe vremea altui premier celebru!

Auzisem, în urmă cu ceva ani, că ofiţerii SRI au fost detaşaţi în masă prin ANAF-uri, dar acum, prin investigaţiile făcute de maestrul Ion Cristoiu, am aflat că asta a fost nimic. Ciucurei la ureche! Conform unui protocol semnat, în vremea lui Victor Ponta, între Parchetul General şi ANAF, inspectotrii fiscali au lucrat cot la cot cu procurorii la facerea de dosare. Ba chiar s-au mutat cu bagaje, uniforme şi insigne în sediile parchetelor. Şi, uite aşa, româneşte, în timp ce ne hlizim la Dăncilă, mârâim la Dragnea, facem ochii mari la Tăriceanu, ne strâmbăm la Cioloş, admirăm abnegaţia declarativă a USR-iştilor, aplaudăm ascensiunea lui Ponta, băieţii lucrează, bine mersi, pentru liniştea noastră, fiindcă actul cu pricina, protocolul, este în picioare, nu l-a abrogat nimeni!

Se dau puternicii zilei de ceasul morţii ca să nu ajungă Kovesi la Parchetul European, dar purceaua se pare că este ţeapănă şi proptită cu fundul în uşă chiar în ograda noastră. Şi toată lumea se face că nu vede!

Democraţia noastră originală şi folosită din exces pentru interesul celor care ne conduc, se vede treaba, a creat mai multe state paralele. Fiecare cu binomul sau trinomul lui! Şi câte or mai fi. Unde ajungem în asemenea situaţie? Ne mai mirăm de ce nu avem autostrăzi, de ce nu am aderat la spaţiul Shengen, de ce există sărăcie, de ce nu avem spitale? Avem un apetit nemăsurat spre represiune, spre asuprirea şi ţinerea piciorului pe gâtul celui care iese din formaţie. Suntem orgolioşi, ambiţioşi în a face rău cu orice preţ şi dezinteresat. Este şi o expresie pe care o folosesc unii politicieni răzbunători şi mai libertini în exprimare când vorbesc de cei care li se opun. „Îi calc pe cap”.

Ne vom reveni vreodată? Se vor întoarece reprezentanţii instituţiilor de forţă şi neforţă, cum ar fi normal, european, democratic, firesc, fiecare în cazărmile lor, să-şi vadă de treabă omeneşte? Vom vedea desfiinţate comando-urile acestea care seamănă subtil în noi teroarea şi dragostea de a-ţi lua lumea în cap? Până atunci, ne bucurăm de statul paralel în diverse sortimente, ca la tarabă, să ajungă la toată lumea, să ne sature pe toţi de democraţie!

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Servicii Web Florin Web



error: Conținutul este protejat!!