Connect with us

POLITIC

USR a pregătit un proiect pentru o lege Magnitsky în România

Publicat

pe

Deputat Dumitru Lupescu - preşedinte USR Dâmboviţa

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a votat, marţi – 22 ianaurie 2019, în favoarea unei rezoluţii care încurajează țările membre ale Consiliului Europei să implementeze o Lege Magnitsky împotriva corupției, spălării de bani și încălcării drepturilor omului.

În acest context, USR va depune, în sesiunea parlamentară care începe la data de 1 februarie, un proiect pentru o lege Magnitsky în România, pregătit de parlamentarii Cristian Ghinea și Adrian-Claudiu Prisnel după modelul adoptat deja în state precum SUA, Canada, Marea Britanie, Letonia, Lituania și Estonia.

Practic, o lege Magnitsky permite autorităților să interzică accesul pe teritoriul național și chiar înghețarea conturilor unor persoane vinovate sau suspecte de acte de mare corupție, atacuri la adresa drepturilor omului, trafic de persoane, spălare de bani, care nu au fost urmărite penal în propria țară – explică deputatul Dumitru Lupescu, preşedintele USR Dâmboviţa.

Informaţii suplimentare
În 2009, avocatul Serghei Magnitsky a fost arestat şi deţinut în condiţii de izolator pentru o perioadă de 358 de zile, după ce acuzase înalți oficiali ai Federației Ruse de corupție și furt la scară națională. Avocatul a sfârşit prin a fi torturat şi ucis în izolator. Ulterior, Magnitsky a fost condamnat postmortem pentru fraudă fiscală și niciun oficial de rang înalt nu a fost cercetat pentru acuzele înaintate de el.

În 2012 Congresul SUA a adoptat o lege a responsabilităţii dedicată lui Serghei Magnitsky. Apreciind acest exemplu, şi parlamentele Canadei, Marii Britaniei, Estoniei, Letoniei şi Lituaniei au adoptat legi similare cu numele simbolic dedicat lui Serghei Magnitsky.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Vicepreședinte ACT Dâmbovița: Vizita la Parlamentul European, o altă perspectivă asupra deciziilor care influențează România

Publicat

pe

Ciprian Ștefan Olteanu, vicepreședinte al Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, s-a aflat în aceste zile la Bruxelles, alături de alți membri ACT. Invitația de a vizita Parlamentarul European, de a veda cum funcționează forum legislativ UE, a venit de la europarlamentarul Claudiu Târziu – președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.

„O experiență interesantă, prin care am putut înțelege mai bine mecanismele deciziilor la nivelul politicii europene. A fost o altă perspectivă asupra deciziilor care influențează România. Pentru mine contează foarte mult să pot învăța din experiența unui om politic care a dovedit ca are principii, viziune, hotărâre și seriozitate”, ne-a precizat Ciprian Ștefan Olteanu.

A mai spus liderul ACT din Dâmbovița că, alături de colegii din echipa Acțiunii Conservatoare Dâmbovița, va continua să lupte cu convingere pentru valorile și interesele României.

„Este un drum lung, greu, dar, prin consecvență, muncă și credință, vom reuși. România merită mai mult, iar noi avem datoria să contribuim la acest lucru! Conservatori în valori, hotărâți în fapte”, a adăugat vicepreședintele ACT Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței!

Publicat

pe

Ciprian Ștefan Olteanu, vicepreședinte al Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, i-a transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a aflat zilele trecute într-o vizită rapidă la București, un mesaj curajos, bine ticluit, în ton cu adevăratul patriotism pe care ar trebui să-l afișeze tot românul, mai ales acum, în vremuri de restriște, când identitatea, istoria unui popor și tradițiile sale sunt estompate, puse în umbră de jocurile politice, de interesele celor care se cred stăpânii lumii. A precizat Ciprian Ștefan Olteanu că românii au plătit cu sânge pentru libertate. În decembrie 1989, cetățenii au înfruntat gloanțele unei dictaturi.

„Nu au făcut-o pentru ca, după câteva decenii, cineva să le explice că trebuie să tacă atunci când nu sunt de acord cu puterea. Românii nu reprezintă un popor care trebuie reeducat. Nu avem nevoie de lecții despre cum să ne iubim țara. Nu ne vom cere scuze pentru credința noastră, pentru istoria noastră sau pentru faptul că ne apărăm interesele naționale. Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței. Așadar, doamnă Ursula von der Leyen, ascultați, înainte să decideți! Respectați națiunile, acceptați critica, nu confundați funcția pe care o ocupați cu dreptul de a avea întotdeauna ultimul cuvânt. România vrea parteneriat, nu subordonare. Vrea respect, nu să fie tratată cu superioritate. Și, mai presus de orice, vrea libertate”, a spus viceliderul ACT Dâmboviţa, Ciprian Ștefan Olteanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite