Argeș
Creştea o capră neagră printre celelalte necuvântătoare din gospodărie!

Jandarmii argeşeni au făcut o decoperire uimitoare în timpul unei acţiuni privind combaterea braconajului şi protecţia fondului cinegetic în comunele Arefu şi Sălătrucu munţilor. O capră neagră în curtea unui cetăţean!
Proprietarul le-a spus jandarmilor că a găsit animalul în sălbăticie şi l-a adus acasă pentru a-l creşte cu celelalte necuvântătoare din gospodărie. Fiind vorba de o specie protejată prin lege, militarii jandarmi au anunţat Agenţia Judeţeană pentru Vânat şi Pescuit Argeş ai cărei reprezentanţi s-au deplasat la faţa locului pentru a ridica capra neagră.
Cetăţeanul care deţinea animalul în captivitate a fost sancţionat contravenţional cu 1.000 de lei.
ACTUALITATE
Festival de rock la Pitești. Vino să-i susții pe tinerii artiști! Intrarea este liberă

În acest weekend, are loc la Pitești cea de-a V-a ediție a RebelX Young Rock Festival, eveniment dedicat muzicii rock și promovării tinerelor formații. Concertele se țin la Teatrul de Vară din Parcul Ștrand și încep la ora 17:00. Intrarea este liberă.
10 trupe. Două zile de concerte. O scenă dedicată tinerei generații
RebelX Young Rock Festival susține și promovează trupele rock formate din adolescenți și tineri, oferindu-le oportunitatea de a cânta în fața publicului și de a-și face cunoscută muzica. Festivalul contribuie la promovarea talentului și creativității tinerei generații și la dezvoltarea scenei rock.
VINERI, 11 septembrie: E-An-Na • Fittonia • Athoris • Toxic Decay • Sonic Overload
SÂMBĂTĂ, 12 septembrie: HVNDS • Doomsday Astronaut • Artois • Mizantrop • Sorrowsight
Organizator: Asociația „La Pietre”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Județean Argeș.
Argeș
Sună la Poliție dacă ai văzut femeia din fotografie!

Polițiștii din Topoloveni, județul Argeș, au fost sesizați, aseară – 7 septembrie 2026, că o femeie de 56 de ani, din oraș, CHIORĂSCU IOANA CRISTINA NICOLETA, a plecat de acasă în timpul după-amiezii și nu a mai revenit la domiciliu. Din verificările efectuate a rezultat că persoana în cauză nu a mai procedat niciodată în acest mod.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni desfășoară activități specifice pentru depistarea persoanei căutate. Datele referitoare la plecarea voluntară a femeii au fost transmise celorlalte unități de poliție, precum și reprezentanților altor autorități cu atribuții de legitimare a persoanelor, însă până la acest moment, aceasta nu a fost găsită.
Semnalmente: înălțime aproximativ 1,65 m, greutate aproximativ 50 de kg, păr șaten, ochi căprui, fără semne particulare.
Vestimentație la momentul plecării: tricou de culoare roz, pantaloni negri, încălțăminte de culoare neagră, poartă un rucsac de culoare albastru deschis.
Persoanele care pot oferi informații cu privire la femeia căutată sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112 sau Poliția Orașului Topoloveni, la telefon 0248.666.550.
UPDATE: Femeia a fost identificată, pe raza localității de domiciliu, din verificări rezultând că nu a suferit vătămări și nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Dâmboviţaacum o săptămânăTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
ACTUALITATEacum 7 zileZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum 4 zileZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum 2 zileLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 3 zileSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 3 zileHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!


























