Prahova
Jandarmii au salvat, din nou, şoferii care s-au aventurat pe drumurile din Bucegi

Drumurile care duc spre culmile Bucegilor nu sunt încă deschise şi nu prezintă siguranţă în deplasare, dar aceste aspecte ce ţin de precaritatea infrastructurii rutiere, de modul în care sunt întreţinute şi de anotimp nu îi împiedică pe unii turişti să se aventureze pe aceste căi rutiere, de multe ori fără echiparea corespunzătoare a autoturismelor.
În aceste condiţii, este nevoie, destul de frecvent, de intervenţia militarilor jandarmi, care trebuie să-i scoată pe nesăbuiţi din probleme. Ieri, jandarmii prahoveni de la postul din Sinaia au acţionat pentru salvarea a doi şoferi care au rămas înţepeniţi cu maşinile în zăpadă, unul pe DJ 713, Cota 1000 – Dichiu, iar celălalt pe drumul care duce la Stâna Regală. Aceştia nu aveau autovehiculele echipate cu lanţuri.
Prahova
Incendiu într-un apartament din Câmpina. O femeie a ajuns la spital cu multiple arsuri

Era în jurul orei 07:00, când pompierii prahoveni au fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu intr-un apartament de pe strada Mihail Kogălniceanu din Câmpina. La fața locului s-au deplasat de urgență militarii de la Detașamentul local, cu două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. De asemenea, a fost solicitată și o ambulanță de la Serviciului Județean de Ambulanță Prahova.
Pompierii au găsit în interiorul locuinței cuprinse de flăcări, într-un dormitor de aproximativ 15 metri pătrați, o femeie imobilizată la pat, care prezenta arsuri, aflată în stare de inconștiență. Victima a fost preluată de echipajele medicale, iar, după efectuarea manevrelor de resuscitare, a fost transportată la spital.
În scop preventiv, până la stingerea incendiului, 18 persoane, dintre care 15 adulți și 3 minori, au fost evacuate din bloc. Din câte se pare, focul ar fi izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului provenit de la o țigară.
Prahova
Bărbat de 34 de ani, decedat într-un accident în Brazi, județul Prahova

Un grav accident de circulație s-a produs pe DC 103, în satul Stejaru, comuna Brazi, județul Prahova. Un bărbat de 34 de ani a decedat, iar un altul de 40 de ani a ajuns la spital cu multiple traumatisme. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul 2 Ploiești cu un modul de descarcerare și o autospecială SMURD. A mai sosit în sprijin și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță.
Din primele informații a reieșit că autoturismul în care se aflau cei doi bărbați a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului deosebit de violent unul dintre ocupanți a rămas încarcerat. Cealaltă persoană, prezentând mai multe leziuni, dar conștientă, a reușit să se autoevacueze.
Salvatorii au acționat rapid pentru pentru extragerea victimei care a rămas prinsă între fiarele contorsionate ale mașinii, însă, din nefericire, acesta nu mai prezenta semne vitale, medicul fiind nevoit să declare decesul.
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbatul dispărut din Malu cu Flori a fost găsit mort într-o fântână de lângă casă
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăValeni-Dâmbovița, o comună unde tradiția se completează plăcut cu modernul
ACTUALITATEacum o săptămânăPrimarul de la Văcărești, în război cu cei care abandonează animale și aruncă gunoiul pe aiurea
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Gura Șuții execută lucrări importante de modernizare a infrastructurii rutiere
ACTUALITATEacum o ziProiectele cu finanțare europeană au pus pe picioare agricultura românească
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăInvestiții prioritare la Găești. Interviu cu primarul Alexandru Iorga
ACTUALITATEacum 2 zileFraudă uriașă cu fonduri pentru micii fermieri! Consultant din Dâmbovița a folosit acte false
ACTUALITATEacum 4 zileUrs văzut lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca























