ACTUALITATE
Iniţiatorul protestului „România vrea autostrăzi” va fi amendat de autorităţi!

Reprezentanţii statului consideră că Ştefan Mandachi, omul de afaceri din Suceava, care a construit, simbolic, primul metru de autostradă din Moldova, între Voroneţ şi Putna, trebuie să răspundă contravenţional pentru faptul că a realizat lucrări de construcţii şi amenajări rutiere fără a deţine autorizaţiile necesare, studiile de fezabilitate, planurile de şantier şi avizele instituţiilor abilitate – scrie cars.ro.
Autorităţile au anunţat că lucrarea s-a realizat ilegal, pe un teren cu destinaţie agricolă a cărui categorie de folosinţă nu putea fi schimbată nici măcar vremelnic. Compartimentul de urbanism al Primăriei Bosanci l-a identificat pe proprietarul terenului, care nu este Ștefan Mandachi, dar despre care primarul consideră că ar putea fi un apropiat al afaceristului. Miron spune că deocamdată nu a dispus sancționarea proprietarului sau beneficiarului pentru executarea unor lucrări neautorizate, dar acest lucru este inevitabil.

Foto: Facebook / România vrea autostrăzi
Iată unde s-a ajuns de la o acţiune de protest menită să atragă atenţia asupra unor lipsuri majore în România! Prin demersul neinspirat al autorităţilor faţă de gestul simbolic al antreprenorului Ştefan Mandachi, românii au înţeles că li se bagă pumnul în gură şi au reacţionat. Mesajele de susţinere curg pe bandă rulantă! „Ştefan Mandachi, nu renunţa. Suntem milioane lângă tine”!
Reamintim că Mandachi i-a provocat pe toţi românii să întrerupă lucrul, în semn de protest, în ziua de 15 martie, la ora 15:00, pentru 15 minute. Deja, numeroase companii, printre care şi mari retaileri, dar şi primării, au anunţat că se alătură campaniei „România vrea autostrăzi. Şî eu”!
VIDEO
ACTUALITATE
Marius Calomfirescu, de la USR, este noul prefect al județului Dâmbovița

Astăzi – 30 aprilie 2026, la sediul Instituției Prefectului Dâmbovița, va fi instalat noul reprezentant al Guvernului Ilie Bolojan în teritoriu. Fiindcă PSD a părăsit guvernarea, postul de prefect al județului Dâmbovița a revenit USR. Da, partidul acela situat la alegeri pe locul 4. Deocamdată, a ieșit hotărârea de guvern cu numirile. Urmează ca noul prefect al județului, Marius Calomfirescu, să depună jurământul. De precizat că, până acum, tânărul USR-ist a îndeplinit funcția de consilier în cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște.
ACTUALITATE
Dezbatere ITM Dâmbovița: Burnout-ul profesional, un risc psihosocial emergent în securitatea și sănătatea în muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a organizat, cu prilejul Zilei Internaționale a Securității și Sănătății în Muncă, marcată anual în data de 28 aprilie, simpozionul cu tema „Burnout-ul profesional – un risc psihosocial emergent în securitatea și sănătatea în muncă”, eveniment la care au participat reprezentanți ai angajatorilor din județ, precum și ai serviciilor externe de prevenire și protecție. Subiectul a generat discuții aplicate și schimburi de experiență, fiind analizate totodată soluții și metode de sprijin pentru muncitori.
„Datele recente arată că aproximativ trei sferturi dintre angajați experimentează simptome de burnout cel puțin ocazional, iar o proporție semnificativă declară că se confruntă frecvent cu stări de epuizare. În același timp, potrivit Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă, aproape jumătate dintre absențele de la locul de muncă pot fi asociate stresului, iar impactul acestuia asupra performanței este semnificativ. De asemenea, o parte importantă a fluctuației de personal este generată de stresul profesional, iar riscul de producere a accidentelor de muncă crește considerabil în astfel de condiții. În acest context, burnout-ul profesional este tot mai des abordat ca un risc major în domeniul securității și sănătății în muncă, cu efecte directe asupra angajaților, dar și asupra funcționării organizațiilor”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Marius Lixandru – inspector șef ITM Dâmbovița
Prezent la eveniment, inspectorul șef al ITM Dâmbovița, Marius Lixandru, le-a transmis angajatorilor că salariații reprezintă „o investiție în viitorul oricărui business și o resursă esențială”, prin urmare este esențial să li se ofere condiții optime de muncă, să le fie monitorizată starea de sănătate și să le fie asigurat sprijinul necesar în desfășurarea activităților, mai ales în contexte profesionale marcate de un nivel ridicat de presiune.
Ziua Internațională a Securității și Sănătății în Muncă este marcată anual pe 28 aprilie, la inițiativa Organizației Internaționale a Muncii, având ca obiectiv promovarea prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, precum și dezvoltarea unei culturi a securității la nivel global. Instituită în anul 2003, această zi coincide cu Ziua Internațională de Comemorare a Lucrătorilor Decedați sau Răniți la Locul de Muncă, subliniind atât importanța prevenției, cât și necesitatea de a onora victimele incidentelor profesionale – ne mai informează ITM Dâmbovița.
Dâmboviţaacum 6 zileCopil de 7 ani, accidentat pe trecerea de pietoni de un autoturism condus de o femeie
Argeșacum 6 zilePușcă de vânzare la tarabă! Arma avea montat și amortizor de sunet
Dâmboviţaacum 7 zileSenatorul Ciprian Iacob i-a cerut ministrului Pâslaru să dispună un control administrativ în județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 22 de oreI s-a făcut rău la volan. S-a întâmplat pe DN72A, în Voinești
ACTUALITATEacum 17 oreEveniment de excepție la Târgoviște. Se deschide centrul comercial „Galeriile Iris”
OPINIIacum 6 zilePSD, uriașul bolnav căruia îi este frică de tratamentul forte!
ACTUALITATEacum 22 de ore„Visuri la cheie” poposește în Poiana. Urmăriți povestea fraților rămași singuri pe lume! VIDEO
Dâmboviţaacum 2 zilePercheziții în Răzvad, Gura Ocniței, Dragomirești și Târgoviște la persoane implicate în camătă, șantaj și proxenetism























