Connect with us

ACTUALITATE

Semnalul tras de Incomod Media, preluat de deputatul Lupescu şi pus pe masa ministrului Educaţiei

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ: https://www.portalinvatamant.ro

Urmare semnalului tras de publicaţia noastră, la solicitarea unei mămici din Târgovişte, cu privire la acordarea discriminatorie a burselor şcolare pentru elevii cu rezultate bune la învăţătură, deputatul USR de Dâmboviţa Dumitru Lupescu s-a adresat astăzi ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Parlamentarul a explicat cum au ajuns să fie batjocoriţi cei mai buni copii ai României, din cauza faptului că acordarea burselor este lăsată în seama consiliilor locale, care impun propriile reguli, dincolo de ceea ce se precizează în Legea Educaţiei. „Consiliul Local Tâergovişte a stabilit că pot primi burse de merit doar elevii cu media generală 9.85, care nu au nicio medie sub 9”.

La final, deputatul Lupescu i-a cerut ministrului Ecaterina Andronescu să spună dacă Ministerul Educaţiei este interesat ca legea-cadru să fie aplicată unitar pe întregul teritoriu al României şi ce măsuri va întreprinde pentru eliminarea discriminărilor şi inechităţilor actuale în ceea ce priveşte acordarea burselor şcolare.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Casa de Sănătate a lansat o aplicație care le arată românilor cum funcționează fiecare spital

Publicat

pe

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat, zilele acestea, o aplicație (click aici) care le permite românilor să vadă indicatori esențiali ai activității tuturor spitalelor din țară, respectiv: câți pacienți tratează, cât durează în medie o internare, cum sunt utilizate paturile, cum sunt folosite resursele și cum se compară fiecare spital cu alte unități similare din țară. Sunt informații care, până acum, erau greu de accesat sau dispersate în mai multe surse – spune președintele CNAS, dr. Horațiu Moldovan.

„Scopul nostru este simplu: să luăm cele mai bune decizii pentru pacienți. Cred cu tărie că în sănătate putem obține rezultate mai bune cu resursele pe care le avem, dacă le folosim mai eficient.

Datele ne arată unde sistemul funcționează bine și unde este nevoie de schimbare. Fără date, reforma se bazează pe percepții. Cu date, reforma se bazează pe dovezi”.

Președintele CNAS a mai dezvăluit că datele din prezent arată că:

• Gradul mediu de ocupare a paturilor pentru pacienții acuți este de aproximativ 63%.
• În medie, unul din trei paturi contractate rămâne neocupat.
• Peste 140 de spitale au un grad de ocupare sub 60%.
• În 63 de spitale, ocuparea este sub 50%.
• În același timp, marile spitale de urgență sunt frecvent supraaglomerate.

Reclama

„Așadar, problema nu este numărul total de paturi. Avem suficiente la nivel național, însă distribuția lor reflectă, în multe cazuri, o realitate demografică și epidemiologică ce s-a schimbat semnificativ în ultimii ani”, a punctat dr. Horațiu Moldovan.

Și structura cheltuielilor trebuie analizată cu atenție – spune președintele CNAS. În jumătate dintre spitale, cheltuielile de personal depășesc 79% din valoarea serviciilor medicale realizate, respectiv din veniturile obținute de spitale de la casele de asigurări de sănătate, iar în zeci de spitale, acestea sar de 90%.

„Acest lucru nu reprezintă o critică la adresa managementului spitalelor, ci un semnal că organizarea și finanțarea rețelei spitalicești trebuie adaptate realităților actuale, astfel încât să rămână suficiente resurse pentru medicamente, materiale sanitare și investiții”, a declarat președintele CNAS.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Patru seri de film în aer liber la Pitești. Intrarea este gratuită

Publicat

pe

În serile de 31 iulie, 8 august, 15 august și 22 august 2026, publicul din Pitești și nu numai este invitat la Teatrul de Vară din Ștrand, să se bucure de patru proiecții cinematografice apreciate, într-o atmosferă de vacanță, în aer liber, în cadrul celei de-a IV-a ediții a ADE „Film Fest”. Intrare este gratuită.

Filmele vor începe de la ora 20:30, cu excepția ultimei seri, când proiecția va avea loc de la ora 21:30, după un moment muzical special.

Programul festivalului:

  • 31 iulie – 10 Things I Hate About You;
  • 8 august – How to Train Your Dragon;
  • 15 august – Prințesa și broscoiul;
  • 22 august – White Chicks.

„Înaintea ultimei proiecții, pe 22 august, între orele 20:00 și 21:00, atmosfera va fi întreținută de trupa Morfine, care va susține un concert în cadrul festivalului.

În fiecare dintre cele patru seri, începând cu ora 19:00, copiii vor avea parte de activități recreative și interactive, precum muzică, desen, pictură pe față și baloane modelate, transformând evenimentul într-o experiență dedicată întregii familii”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Pitești – partener al evenimentului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite