Sâmbătă, avem congres! La PSD. Să nu credeţi că va fi la fel ca în 2018, când social-democraţii din toată ţara au venit la Bucureşti pentru a întări poziţia lui Liviu Dragnea. Nici atunci nu a fost tocmai linişte şi prin Sala Palatului se vedeau de la o poştă insuliţe de nemulţumiţi şi abătuţi.

Atunci, din câte îmi amintesc, Viorica Dăncilă, cea care va fi unsă sâmbătă lider al PSD, a candidat pentru funcţia de preşedinte executiv, la ordinul lui Dragnea. Ceilalţi doi candidaţi, Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu, s-au retras, supăraţi fiindcă nu li s-a permis nici măcar să le vorbească delegaţilor prezenţi. Mai erau pe scenă Marian Neacşu, ales secretar general, ba chiar şi Adrian Ţuţuianu, care, deşi intrase în vizorul echipei de eliminare Dragnea, a reuşit să fie ales vicepreşedinte PSD.

Problemele mari ale partidului nu au fost atinse de lideri. Aceştia s-au temut să vorbească, nu au vrut sau nu au avut acces la microfon. Au dat ceva culoare congresului câţiva bătrâni ai formaţiunii social-democrate, care, îmi amintesc, au vorbit bine, dar totul semăna a literatură povestită unei… incinte aproape goală.

Când s-a dat citire rezultatului votului, parcă doar cei de la Dâmboviţa mai erau prin sală. Era clar că a fost o acţiune care să întărească şi mai mult poziţia lui Dragnea. Era pentru ultima dată când se vota secret, apoi, prin toate organizaţiile, s-a dat voie la binecunoscuta ridicare de mână, simbol clar al manipulării şi dictaturii.

La un an diferenţă, lucrurile s-au schimbat cum numai în politica din România se poate întâmpla. Mulţi dintre cei aleşi atunci, aflaţi în diferite poziţii de conducere, au ajuns la PRO România, iar liderul maximo la puşcărie. Practic, la acel congres din 2018, a început decăderea PSD, lupta pe viaţă şi pe moarte a lui Liviu Dragnea pentru a-i elimina pe toţi cei care îi stăteau în cale, lupta cu propriile probleme.

Acum, constat că fenomenul pare să se repete. Aceeaşi regie, acelaşi tip de organizare, de solidaritate venită de prin filialele judeţene. Cineva vrea să-şi consolideze poziţia şi o va face. Numai că nu va fi chiar aşa de multă linişte ca în 2018. Sunt destui contestastari ai politicii pe care o duce Viorica Dăncilă după încarcerarea lui Dragnea.

Se vede de la o poştă că s-a tras macazul, iar trenul PSD a intrat pe o altă linie, mai blândă, mai înţelegătoare cu toţi aceia de care se temea Dragnea. Nu se mai vorbeşte de stat paralel, de binoame, de protocoale, de legile justiţiei, de luptă cu sistemul nevăzut, de schimbarea lui Isărescu şi lista poate continua.

Unii spun că adoptarea acestui tip de politică, defensivă, are ca scop încercarea de conservare a partidului, de refacere a forţelor obosite, hărţuite şi destabilizate de diferite jocuri interne şi externe, de alegerile europarlamentare, care i-au secătuit pe social-democraţi de vlagă.

La congresul de sâmbătă, Viorica Dăncilă ar vrea să aibă lângă ea oameni fideli, care să nu iasă din front şi care să nu atace la baionetă instituţiile văzute şi nevăzute. Este nevoie de o politică mai moale, mai docilă, mai atentă la caroseria partidului, lovită cu pietre în ultimele luni.

Nici ideea de a aproba prin ordonanţă de urgenţă Codul Administrativ, unde este prevăzută acordarea de pensii speciale primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene, nu a fost una bună. Inflamează şi mai mult spiritele în România. Au împărţit social-democraţii gratis muniţie opoziţiei. Parcă fac orice le stă în putinţă să piardă puterea şi să se mai întâlnească cu ea, hăt, departe…

Sămbătă, la congresul de după Dragnea, vom auzi lozinci de genul să fim solidari, uniţi, să nu ne lăsăm învinşi, noi am luptat pentru ţară, pentru popor, avem realizări, grămadă de proiecte, suntem cei mai tari şi alte d’astea uzitate în situaţii limită. Nu vor lipsi îndemnurile de genul „Să fim alături de doamna premier Dăncilă, o femeie de forţă, un social democrat adevărat”… Cine ar putea rosti aşa ceva, ştiu, dar nu spun aici.

Sarea şi piperul congresului îl vor asigura Liviu Pleşoianu şi Codrin Ştefănescu, dacă nu li se vor tăia microfoanele. Mai este de aşteptat un discurs demn de reţinut cel al Gabrielei Firea, dacă e pe lista de vorbitori sau nu se răzgândeşte.

Marea masă a delegaţilor va veni, ca dintodeauna, cu lecţia învăţată, veseli, plictisiţi, neinteresaţi de jocurile de culise şi de drumul pe care a pornit-o partidul. Bufetele din holuri vor reprezenta bucuria şi desfătarea participanţilor.

P.S. Acum, nu ştiu, la congresul de sâmbătă, va fi vot secret sau prin ridicare de mână?

Nu am nimic împotriva domniei legii, a dreptăţii, a pedepsirii celor vinovaţi dacă ei există cu adevărat, dar nu pot înghiţi abuzul, excesul de zel, folosirea unor instituţii în scop de ameninţare şi intimidare, dosarele făcute la comandă etc.

Poate binomul a existat sau nu, statul paralel este o poveste sau fiinţează cu adevărat. Ce mai contează… Vedem cu ochii noştri cum în societatea românească, democratică, europeană, se propagă unele măsuri de forţă, aduse parcă din cine ştie ce dictaturi bananiere. Sunt români de ai noştri care, din păcate, tot fac apel la astfel de metode. Le face plăcere să timoreze, să inoculeze sentimentele de teamă şi nesiguranţă.

O ţară întreagă s-a cutremurat, s-a mâniat, s-a oripilat când a văzut, pe viu, cum o echipă de mascaţi, în frunte cu un procuror, femeie pe deasupra, a mers să ridice de la locuinţa asistentului maternal o copilă de 8 ani. Cum să nu te apuce durerile de cap când vezi ce forţe au fost implicate într-un asemenea caz…

De obicei, astfel de legiuni apar să ridice infractori periculoşi, criminali, contrabandişti, persoane impreviziblie, capabile de reacţii violente. Să duci mascaţii pentru a lua o fetiţă din cuibul în care trăiese o gramadă de ani a fost clar o greşeală, un act necalculat, care, în loc să tempereze, să bage frica în oameni, în cei care ar putea reacţiona violet, a agitat şi mi mult, a creat revoltă, proteste, a mai pus o etichetă negativă unui sistem care şi aşa nu stă prea bine la capitolul imagine, şi asta fiindcă mai sunt în el indivizi care acţionează neprofesionist, neadecvat, punând într-un con de umbră munca adevăraţilor meseriaşi.

Românul de rând, cel care nu credea în republica procurorilor, în binoame, în sisteme paralele, în subiectivitate în aplicarea legii, acum îşi pune semne de întrebare. Acel incident nefericit, petrecut la Baia de Aramă, i-a stimultat temerile, întrebările, i-a scăzut încrederea în democraţie, în puterea şi echilibrul legii, în dreptate, în oamenii care se ocupă de treburile astea.

Pe bună dreptate îţi faci probleme. Dacă un copil, într-o cauză aproape nevinovată, ce ţine mai mult de legislaţia civilă, este ridicat cu un astfel de dispozitiv, în alte situaţii, ce mai facem? Pentru orice vină, mică sau mare, te poţi trezi cu oameni înarmaţi până în dinţi, cărora li se văd doar ochii de sub cagulă, cum te ridică ca pe un colet. Mascaţii, până la urmă luptători care trebuie să intervină în condiţii de excepţie, nu aveau ce să caute acolo! Putea merge procurorul însoţit de un psiholog bun, un sociolog, un comunicator, să lanseze discuţii, să explice, să caute soluţii…

Parcă se militează în ţara asta pentru drepturile copilului, pentru protejarea integrităţii sale fizice şi psihice şi noi, slujitorii legii, ce facem, îl speriem cu mascaţii? Îl târâm pe stradă? Expunem aceste imagini publicului cu dezinvoltură, ca şi cum ar fi normal? Asta ce înseamnă, că nouă, celor aflaţi în slujba legii, apărătorii cetăţeanului nevinovat, ai statului de drept, nu de drepţi, nu ne pasă, dispunem şi procedăm aşa cum ne convine? Demonstraţiile de forţă ţin de dictaturi, de statele unde democraţia este doar mimată. Cred că, în România, nu poate fi vorba despre aceste lucruri. Sperăm…