Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Conducerea CJ Dâmboviţa, tot sub zodia incertitudinii şi a jocurilor de culise!

Publicat

pe

Faptul că Alexandru Oprea, consilier judeţean PSD şi vicepreşedinte al organizaţiei, a apărut în cadrul unei conferinţe de presă la partid, după ce s-au lansat în spaţiul public diverse zvonuri cu privire la faptul că nu ar mai fi agreat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a fost o mişcare bună.

S-a mai risipit un pic din tensiunea existentă şi starea de disconfort ce s-a creat în rândul membrilor PSD, care nu mai ştiu ce să înţeleagă şi de la cine să primească ordinul intern. Dar este şi o dovadă că Alexandru Oprea nu mai are de gând să accepte mult timp această stare de incertitudine în ceea ce priveşte siuaţia sa, mai ales că i s-a promis că va reveni în fruntea Consiliului Judeţean şi se întârzie prea mult. Plus că îl supără şi zvonurile că s-ar încălzi altcineva! După cum îl cunoaştem, fire războinică, nu va accepta în ruptul capului să fie tras pe sfoară.

Dar suspiciunea că nu va fi numit şef al Consiliului Judeţean Dâmboviţa încă persistă, iar unii oameni politici fac chiar şi pariuri că nu va fi pus, că altele sunt jocurile.

Cert este că, deocamdată, nu a fost confirmată validarea de către CEX al PSD a deciziei social-democraţilor dâmboviţeni de a-l exclude din partid pe Daniel Comănescu, actualul preşedinte al CJ. Şi, mai mult decât atât, Comănescu nu are de gând să-şi dea demisia din funcţia de şef al Consiliului Judeţean.

Sursele noastre spun că procesul acesta s-ar putea prelungi până după alegerile europarlamentare. Şi, dacă se va ajunge până acolo, este clar că Alexandru Oprea nu va mai fi desemnat şef la Consiliul Judeţean. Numele celor care ar putea ajunge la cârma CJ Dâmboviţa, vehiculate în spaţiul public, respectiv ale consilierilor judeţeni Luisa Greaca şi Claudiu Popescu, nu sunt întâmplătoare.

Este avansată de unii şi dată ca sigură posibilitatea ca Rovana Plumb, preşedinta PSD Dâmboviţa, prima pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare, să vrea linişte în organizaţie în această perioadă şi multă concentrare pe campanie, deci, ar putea grăbi numirea lui Oprea la CJ.

Trebuie să recunoaştem Alexandru Oprea este un bun strateg, un bun comunicator şi serviciile sale în campania electorală ar fi indispensabile. Nu mai vorbim de faptul că Oprea are şi capacitatea de a mobiliza lângă el şi un segment important din media. În concluzie, nu ar fi de dorit să ţi-l faci duşman în plină campanie electorală!

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Târgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat, astăzi – 9 noiembrie 2026, că nu se vor aplica amenzi și nici nu vor în majorate impozitele în cazul proprietarilor de apartamente care au închis balconul fără să obțină autorizație în acest sens. Edilul a vrut să pună capăt numeroaselor dispute apărute în spațiul public ca urmare a noilor acte normative care au fost adoptate.

„Trebuie făcută distincția între clădirile realizate fără respectarea regimului legal de autorizare şi cele edificate în mod legal, asupra cărora au fost efectuate ulterior anumite lucrări punctuale, precum închiderea balcoanelor. Aceste intervenții nu schimbă, prin ele însele, situația juridică a clădirii în ceea ce priveşte legalitatea edificării sale inițiale şi nu conduc la încadrarea întregii clădiri în categoria celor executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia”, a explicat primarul municipiului Târgoviște.

A mai punctat edilul și faptul că, în ceea e privește balcoanele închise în urmă cu mai mult de 3 ani, dreptul statului de a aplica amenzi s-a prescris. Totodată, legea adoptată anul acesta nu poate să se aplice pentru fapte din trecut.

„Închiderea balcoanelor sau logiilor la clădiri de locuit multietajate se consideră de importanță redusă, excepție făcând lucrările de extindere pe domeniul public a balcoanelor sau logiilor de la nivelul parterului. Proprietarii au dreptul de a solicita autorizație de regularizare pentru aceste lucrări de închidere a balcoanelor sau logiilor de importanță redusă oricând, fără limită de timp şi fără a fi condiționați de termenul tranzitoriu de 1 an. Primăria Municipiului Târgoviște vă stă la dispoziție pentru îndrumare, dar repetăm: fără taxe majorate, fără amenzi și fără măsuri abuzive”, a declarat edilul Daniel Cristian Stan.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite