Dâmboviţa
443 de participanţi direcţi în programul „ABC-ul emoţiilor”, în judeţul Dâmboviţa!

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Dâmboviţa, Primăria Târgovişte, Casa Corpului Didactic Dâmboviţa şi Inspectoratul şcolar Judeţean au implementat cu succes, în perioada septembrie 2018 – mai 2019, pentru al doilea an consecutiv, programul de dezvoltare emoţională a elevilor din clasele I şi a II-a, denumit „ABC-ul emoţiilor”.
Obiective: formarea şi consolidarea abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie în prevenirea consumului de droguri, cu accent pe conştientizarea de sine, dezvoltarea abilităţilor de comunicare asertivă, gestionarea emoţiilor negative, dezvoltarea abilităţii de a face faţă presiunii grupului şi de a adopta decizii pentru o dezvoltare sănătoasă.
În prima etapă, a fost organizat un curs de formare profesională continuă la care au participat 23 de profesori, care au desfăşurat activităţi didactice cu elevii din clasele I şi a II-a din unităţi şcolare târgoviştene, în scopul dezvoltării unor tehnici şi metode de comunicare interactivă.
În faza a doua a programului, cadrele didactice participante la curs au realizat, într-un format atractiv, o serie de activităţi specifice menite să faciliteze dezvoltarea abilităţilor emoţionale a 559 elevi din clasele I şi a II-a din municipiul Târgovişte şi 443 părinţi (participanţi direcţi).
Suportul de curs pentru elevii participanţi a fost finanţat de Primăria Municipiului Târgovişte, care şi-a manifestat interesul şi s-a implicat direct, prin reprezentanţii săi, în implementarea acestui proiect.
Dâmboviţa
Vlădeni. S-a urcat la volan fără permis și s-a răsturnat în șanț

Accident rutier, aseară – 6 noiembrie 2026, în jurul orei 20:45, în afara localității Vlădeni, județul Dâmbovița. Polițiștii au stabilit că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vlădeni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 25A, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Acesta nu a putut fi testat alcoolscopic, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea depistării consumului de alcool.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul a fost luat de la un bărbat, de 32 ani, din comuna Vlădeni, fără acordul acestuia.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
Dâmboviţa
O mașină a ars ca o torță pe strada Principală din Văcărești

O mașină a luat oc, în această dimineață, în jurul orei 07:45, pe strada Principală din comuna Văcărești, județul Dâmbovița și a ars ca o torță. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 2 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 6 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























