ADMINISTRAŢIE
O nouă parcare dată la gata în Microraionul III al municipiului Târgovişte

Primăria Târgovişte continuă programul de modernizare a infrastructurii în Microraionul III. În momentul de faţă, este aproape gata o nouă parcare, cu 50 de locuri, în zona blocurilor C1-C3.
„Acest cartier se schimbă pe zi ce trece, la fel cum s-a întâmplat în foarte multe zone din municipiu. Sper ca, până la finalul acestui an, să reuşim să finalizăm tot Microraionul III, urmând să continuăm pe anumite parcări din Micro IV, dar şi în Micro IX, acolo unde mai sunt câteva lucruri de rezolvat.

De asemenea, au început şi lucrările la locul de joacă dintre Bulevardul Constantin Brâncoveanu şi Strada Ion Ghica, din Micro V. Este un loc de joacă foarte solicitat şi, cu această investiţie, administraţia locală vine să completeze investiţiile care au fost realizate anul trecut în Micro V, investiţii care au transformat în proporţie de peste 90% tot ceea ce înseamnă spaţiul public în acel cartier.

Aş mai menţiona că, luni, am fost, împreună cu colegii mei, la Şcoala nr. 9 Grigore Alexandrescu, pentru a vedea condiţiile pe care le au cei peste 500 de copii care sunt relocaţi de la Şcoala Mihai Viteazul şi îşi vor desfăşura activitatea aici pentru aproximativ 1 an. Lucrurile arată foarte bine. Cred că niciodată Şcoala nr. 9 nu a arătat la interior atât de bine ca acum. S-au schimbat, în mai mult de 10 clase, geamurile, parchetul, s-a zugrăvit şi au fost făcute toate lucrările de igienizare, astfel încât copiii şi cadrele didactice să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii foarte bune.
La nivel de investiţii pe care le derulăm în municipiul Târgovişte, se mai lucrează în Cartierul Matei Voievod, la străzile Udrea Bălcescu şi Plevnei. În etapa imediat următoare, vor intra în execuţie străzile Herţa şi Nifon, pe un proiect de reabilitare care a început anul trecut şi care se va finaliza în vară. De asemenea, se derulează şi câteva lucrări de extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare.

Aş mai adăuga şi faptul că au început lucrările de amenajare de şantier la Şcoala nr. 8 Mihai Viteazul. Asta înseamnă că, în următoarea săptămână, vor debuta şi lucrările propriu-zise la primul proiect de amploare, de reabilitare a infrastructurii educaţionale din municipiul Târgovişte.
Bineînţeles, se mai lucrează la celelalte proiecte pe care noi le avem pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală, la Grădiniţa 13, la Grădiniţa 15, la Creşa 8, la Creşa 13, la Creşa 14, la Creşa nr. 16 şi la Baza sportivă de la Colegiul Naţional Constantin Carabella. În această vară, vom înregistra probabil un progres destul de mare la aceste unităţi de învăţământ, iar spre sfârşitul anului sper să începem să şi inaugurăm noile investiţii pe care le avem pe zona de infrastructură educaţională. Avem, iată, un nou an în care se derulează foarte multe investiţii”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgoviște a finalizat în 2026 proiecte de aproape 164 de milioane de lei

Primăria Târgoviște a finalizat anul acesta 9 investiții majore, cu o valoare de aproape 164 de milioane de lei. Și mai sunt două luni și jumătate până ce trecem în 2027, adică este loc de mai mult! Spune edilul Daniel Cristian Stan că 2026 este clar unul al „investițiilor record și al proiectelor finalizate pentru Târgoviște”.
VIDEO
Printre proiectele Primăriei Târgoviște ajunse la final anul acesta se numără:
– Mobilitate urbană ecologică: autobuze electrice pentru un transport public modern și nepoluant.
– Educație la standarde înalte: școli modernizate pentru copiii noștri.
– Oraș inteligent: Sisteme de management, pentru un trafic mai sigur și mai fluent.
– Eficiență energetică: lucrări de anvelopare termică a blocurilor de locuințe pentru un plus de confort și facturi mai mici.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Titu reabilitează și modernizează infrastructura medicală din oraș

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a verificat, astăzi 12 octombrie 2026, stadiul lucrărilor pe șantierele de investiții care vizează dezvoltarea infrastructurii medicale și asigurarea unor condiții cât mai bune pacienților și personalului de specialitate. Vorbim despre reabilitarea etajelor 1 și 2 ale fostului spital din Titu și despre modernizarea policlinicii.
„Lucrările se desfășoară conform graficului stabilit, iar în curând amenajările vor fi finalizate, făcând posibilă continuarea demersurilor pentru extinderea serviciilor medicale în această clădire.
După amenajarea parterului, unde funcționează deja Centrul Medical Multifuncțional, ne dorim ca și spațiile de la etajele superioare să contribuie la atragerea de noi medici și la dezvoltarea unor specialități medicale de care locuitorii orașului Titu și ai întregii zone au mare nevoie.
Vom continua să monitorizăm evoluția investițiilor aflate în desfășurare și să ne asigurăm că acestea avansează conform planificării, în beneficiul comunității locale”, a precizat primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATEacum o ziDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum o ziȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 2 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum 5 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
Argeșacum 4 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum 4 zileMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!


























