ACTUALITATE
Târgovişte a fost, de „Ziua internațională a copilului”, tărâm al veseliei

Municipiul Târgovişte a fost astăzi mai frumos ca oricând. Şi asta pentru că administrația publică locală a avut grijă să-l transforme într-un spațiu al copiilor. Şi fiindcă bucuria celor mici este molipsitoare, totul a fost perfect şi pentru adulți, care şi-au încărcat bateriile şi au uitat, pentru câteva ore, de toate greutățile existențiale.

Acțiunile dedicate „Zilei internaționale a copilului” au debutat la ora 10:30, în Micro V, unde a fost inaugurat un nou loc de joacă modern. Apoi, la 11:30, primarul Daniel Cristian Stan şi cei doi viceprimari, Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu, au deschis, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Festivalul AnimaȚie, care va continua şi mâine – 2 iunie.

La 12:30, s-a dat startul distracției la Complexul Turistic de Natație, unde s-a organizat evenimentul intitulat „Multi sport”. În paralel, s-au desfăşurat acțiuni care de care mai atractive şi în Parcul Chindia. De asemenea, muzeele din oraş au putut fi vizitate gratuit. Totodată, Gradina Zoologică a avut intrare liberă pentru copii.

ACTUALITATE
Judecător de la Răcari, trimis în judecată disciplinară. Stabilea termene foarte lungi!

Judecătorul Mihai Alexandru Manole, de la Judecătoria Răcari, județul Dâmbovița, a fost trimis în judecată disciplinară – scrie Lumea Justiției. Manole ar fi stabilit termene de judecată excesiv de lungi, unele chiar și de peste doi ani, fără o justificare obiectivă. De asemenea, ar fi ignorat, timp de un an, o cerere de preschimbare a termenului dintr-un dosar.
Comunicat Inspecția Judiciară
Dată exercitare: 02 iulie 2026
Acțiune disciplinară Manole Mihai Alexandru, judecător din cadrul Judecătoriei Răcari, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) teza I și lit. s) teza I raportat la art. 272 alin. (1) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor:
S-a reținut că domnul judecător a stabilit, în mod repetat, termene de judecată excesiv de lungi, în unele cauze de peste 2 ani, fără o justificare obiectivă rezultată din particularitățile cauzelor și fără a prioritiza dosarele în funcție de urgența, natura sau vechimea acestora, ceea ce a condus la întârzierea soluționării cauzelor și la afectarea dreptului părților la judecarea acestora într-un termen rezonabil, optim și previzibil.
De asemenea, s-a reținut că nesocotirea responsabilităților specifice funcției judiciare în mod asumat, prin ignorarea sistematică de către magistrat a obligației legale privind soluționarea unei cereri de preschimbare a termenului de judecată formulată într-o cauză, pe care a observat-o la dosar încă din luna iulie 2025, se circumscrie exercitării funcției cu rea credință.
Stadiu procesual: pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii.
ACTUALITATE
Trafic blocat în Păulești. Doi arbori au căzut peste un camion. VIDEO

Doi copaci au căzut, în această după-amiază, peste un autocamion care transporta piatră, în Păulești, județul Prahova, în apropierea unității militare.
Potrivit ISU Prahova, șoferul nu a fost rănit. Bărbatul s-a autoevacuat înainte de ieșirea echipajelor de intervenție.
Traficul în zonă este blocat. Pompierii acționează pentru îndepărtarea celor doi arbori și degajarea carosabilului.
VIDEO
Dâmboviţaacum 5 zileBărbat de 44 de ani, lovit în plin pe trecere de pietoni în Sălcuța (Titu). VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileAtenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileFostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum 19 oreAstăzi, ați făcut un copil fericit! Mesajul unei mămici către un polițist din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămână607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”
ACTUALITATEacum 20 de oreAvertizare de vreme severă în Argeș, Dâmboviţa și Prahova, la noapte (22 iulie 2026). S-a emis și cod roșu de inundații
Dâmboviţaacum 19 oreUPDATE. Ei sunt tinerii care este posibil să se fii înecat în râul Argeș, la Ionești
Giurgiuacum o săptămânăDoi răniți grav într-un accident rutier la o intersecție din județul Giurgiu
























