Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Comuna Gura Ocniţei, în era proiectelor de anvergură

Publicat

pe

Am spus-o dintotdeauna că omul sfinţeşte locul, nu politica sau partidul politic din care provine un anumit edil. Acestea din urmă sunt elemente de conjunctură, care se pierd rapid, dacă nu există gospodarul, bunul comunicator şi iniţitor de proiecte.

În judeţul Dâmboviţa, sunt mai mulţi primari de excepţie, despre care am vorbit şi vom mai vorbi în paginile publicaţiei noastre. Astăzi, ne oprim la Gura Ocniţei, unde l-am luat ca reper al bunei practici şi aplecării cu har şi pricepere asupra problemelor comunităţii pe Sorin Vasile Ioniţă, primarul localităţii. În ultimii ani, proiectele social-edilitare au curs pe bandă rulantă în comuna Gura Ocniţei. De asemenea, viaţa artistică, culturală s-a născut din nimic. Activitatea în casele spiritualităţii, adică în biblioteci şi căminul cultural, a fost reanimată, dezvoltată, reprezentând în momentul de faţă un organism viu, puternic, un exemplu pentru multe comune din judeţ.

Înainte de a se merge în satul Ochiuri, unde s-a consumat astăzi inaugurarea podului peste pârul Slănic, care face legătura cartierului Ochiuri cu restul localităţii, obiectiv pe care şi-l doreau realizat şi reprezentanţii Centrului Naţionale de Pregătire Jandarmi, la sediul primăriei, s-a desfăşurat o şedinţă, în cadrul căreia au fost trecute în revistă proiectele aflate în derulare şi cele care vor fi demarate în viitorul apropiat.

La eveniment, alături de primarul Sorin Vasile Ioniţă au fost prezenţi Alexandru Oprea – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alin Manole – vicepreşedinte, Ivan Vasile Ifanoff – secretarul judeţului, Emanuel Spătaru – primarul comunei vecine, Răzvad, alţi directori din cadrul Consiliului Judeţean, consilieri locali, angajaţi ai Primăriei şi numeroşi cetăţeni.

Sorin Vasile Ioniţă a vorbit despre tot ceea ce se întâmplă bun în localitatea pe care o păstoreşte, despre proiectele care se află acum în diferite stadii de execuţie. Numim aici construirea şi dotarea grădiniţei din satul Adânca, o investiţie de peste 1.500.000 de lei, modernizarea străzilor, rigolelor şi şanţurilor din satele Adânca, Gura Ocniţei şi Săcuieni, o investiţie de 5.141.000 de lei. Toate aceste lucrări, îşi propune primarul, să fie definitivate până la sfârşitul acestui an.

Urmează modernizarea, amenajarea exterioară şi dotarea Cămuinului Cultural din Gura Ocniţei, un proiect finanţat prin GAL, cu o valoare de 391.935 lei. Prin fonduri de la AFIR, la Adânca, se va construi un centru de zi. La Gura Ocniţei, în zona stadion, se va amenaja o bază sportivă.

Un alt proiect prevede renovarea, mnodernizarea şi dotarea Căminului Cultural de la Săcuieni, care, spune edilul Sorin Vasile Ioniţă, după definitivare, va fi o perlă printre instituţiile de cultură din judeţ.

„La Săcuieni ne-am propus să construim o grădiniţă cu două săli de grupă şi, evident, cu toate facilităţile necesare desfăşurării actului educaţional în condiţii moderne, civilizate. Fondurile pentru această investiţie provin de la Banca Mondială şi sunt derulate prin Ministerul Educaţiei.

Tot la Săcuieni ne dorim cât mai repede să promovăm proiectul de execuţie a reţelei de canalizare. De săptămâna viitoare, vom porni lucrările de reamenajare a centrului civic din Gura Ocniţei. Vom demara şi proiectul finanţat prin PNDL de modernizare a reţelei de iluminat public”, a subliniat Sorin Vasile Ioniţă.

Despre proiectele de la Gura Ocniţei, dar şi despre tot ceea ce se întâmplă bun în domeniul investiţional în judeţ a vorbit şi Alexandru Oprea – preşedintele Consiliului Judeţean.

„Trebuie să fim conștienți cu toții că, până la a ajunge la inaugurarea unui astfel de obiectiv, este o muncă titanică, desfășurată de către angajații primăriei și, după aceea, de cei care au pus în practică acest obiectiv. Acțiuni ca aceasta de astăzi se întâmplă în fiecare localitate din județ. În prezent, avem 276 de obiective în județul Dâmbovița, aflate în diferite faze de execuție, prin PNDL. Sunt 747 de milioane de lei alocate județului Dâmbovița, în cadrul acestui program, adică aproximativ 167 de milioane de euro.

Pe lângă aceste proiecte, prin PNDL, avem un program ambițios – Programul Operațional Infrastructură Mare, pentru dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare în 52 de localități, fiind prinsă și localitatea dumneavoastră, cu suma de aproximativ 8 milioane euro. Aceste lucruri se vor întâmpla din a doua parte a anului acesta. În două săptămâni, trebuie predate toate documentele, astfel încât să putem ajunge în etapa de licitație pentru obiectivele respective.

Se întâmplă lucruri bune în județul nostru, așa cum probabil ați observat din comunicarea publică a Consiliului Județean Dâmbovița. Am început – și se lucrează într-un ritm destul de bun – la centrul comercial al Municipiului Târgoviște. Vom avea un mall, pe care sperăm să-l inaugurăm anul viitor, în lunile aprilie – mai. Așteptăm și începerea lucrărilor la drumul Bâldana – Târgoviște, pentru că cei de la Arctic au început să producă primele echipamente. Este doar prima etapă de dezvoltare din cele trei prevăzute. Dacă, până acum câțiva ani, aveam o problemă cu locurile de muncă, acum avem o problemă că nu găsim forță de muncă pentru locurile de muncă create. În ceea ce privește zona de nord a județului, vom avea o dezvoltare explozivă, deoarece am declarat zona stațiune turistică de interes național, existând un interes pentru investiții în zona, iar Consiliul Județean are mai multe proiecte.

Vă felicit, domnule primar, pentru consecvența de care dați dovadă în implementarea acestor obiective! Fără muncă, fără implicare, aceste proiecte nu se vor putea realiza niciodată. Trebuie să fim cu toții conștienți că județul Dâmbovița și, implicit, localitatea dumneavoastră, au o șansă la dezvoltare”, a spus Alexandru Oprea.

Întreaga suflare prezentă la Primărie a mers apoi la podul de la Ochiuri, o investiţie în valoare de 1.073.432,52 lei, finanţată prin PNDL II. Aici, oaspeţii au fost aşteptaţi de copii îmbrăcaţi în straie populare, aşa cum cere tradiţa, cu pâine şi sare.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.

Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.

„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Președintele CJ Dâmbovița răspunde acuzațiilor lansate de adversarii politici: USR Dâmbovița, mult zgomot, puține rezultate!

Publicat

pe

Liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a răspuns pertinent unor atacuri lansate de reprezentanții USR Dâmbovița, care, acum, când nu mai sunt la guvernare, perioadă tristă în care au dat peste cap viața socială și economică a României, s-au găsit să critice proiectele de infrastructură absolut necesare în procesul de dezvoltare a județului Dâmbovița.

„Când nu ai realizări concrete pentru Dâmbovița, încerci să acoperi lipsa lor prin atacuri politice și acuzații”, a spus Corneliu Ștefan.

A precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că USR-iștii critică, dar par să fi uitat de propriile decizii și responsabilități. Amintește Corneliu Ștefan despre proiectul de reabilitare și modernizare la patru benzi a DN 71, Bâldana -Târgoviște, întârziat de deciziile luate de miniștrii USR.

„Pe 30 decembrie 2020, după ani de pregătiri, avize și licitații, era semnat contractul pentru lărgirea DN 71 la patru benzi. La numai două săptămâni, în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă, CNAIR anunța rezilierea contractului. Consecința? O nouă întârziere pentru un proiect așteptat de zeci de ani de dâmbovițeni! Abia în ianuarie 2023 a fost semnat un nou contract. Iar astăzi, reprezentanții USR vin să dea lecții despre ritmul lucrărilor! Înainte să arătați cu degetul, explicați ce s-a întâmplat în ianuarie 2021”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD Dâmbovița.

USR-iștii, în ultima perioadă, au orientat tirurile comentariilor cu tentă politica spre stadiul lucrărilor și modul în care se lucrează la modernizarea DN 71. Corneliu Ștefan le răspunde că tot ceea ce se execută pe acest șantier, premieră în județul Dâmbovița, după decenii la rând de așteptare, stadiul lucrărilor, validate de supervizor, indică un progres fizic de 42%. A mai precizat Corneliu Ștefan că la Bâldana lucrările sunt încheiate, iar la nord de localitatea Conțești se circulă deja pe porțiuni noi de drum. Le-a mai adus aminte președintelele Consiliului Județean Dâmbovița USR-iștilor că proiectul privind Drumul Expres București -Târgoviște, investiție la fel de importantă pentru economia județului care va fi realizată în următorii ani, este un obiectiv pe care l-a susținut de la început.

„Eu am lansat și am susținut ideea Drumului Expres București – Târgoviște, încă din august 2020! Nu am descoperit acest proiect ieri și nu am început să vorbesc despre el din oportunism politic! Am lansat și promovat ideea încă din august 2020. Am inclus proiectul în Masterplanul de Dezvoltare al Județului Dâmbovița. Am solicitat oficial introducerea lui în Planul Investițional 2020–2030. Am susținut permanent necesitatea unei legături rapide între Târgoviște, București și Autostrada A0”, a adăugat Corneliu Ștefan în textul de răspuns la divagațiile reprezentanților USR.

A mai ținut să precizeze președintele Consiliului Județean Dâmbovița că nu a pus niciodată drumul expres în competiție cu modernizarea DN71, Bâldana – Târgoviște.

„Am susținut ambele investiții și voi continua să le susțin! Dâmbovița are nevoie de un DN 71 modernizat, sigur și adaptat traficului actual, dar și de un drum expres care să asigure o conexiune rapidă cu Bucureștiul și A0. Aceste proiecte nu se exclud. Se completează și sunt esențiale pentru dezvoltarea județului”, a scris Corneliu Ștefan.

Acuzele USR-iștilor cum că PSD ar fi blocat realizarea drumului expres Târgoviște – București sunt, de asemenea, respinse de președintele Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan le cere dovezi concrete despre această situație invocată, nu simple declarații politice.

„Proiectul se află în procedura pentru obținerea acordului de mediu, iar lipsa unor comunicări recente din partea CNAIR trebuie clarificată”, a răspuns liderul PSD Dâmbovița.

Corneliu Ștefan le solicită reprezentanțiilor USR Dâmbovița să nominalizeze măcar un singur proiect major de infrastructură, cu finanțare, lucrări și rezultate concrete pe care partidul lor, cât timp s-a aflat la putere, l-a adus în județ.

„Nu postări pe Facebook. Nu atacuri politice. Nu declarații! Un proiect concret! Dâmbovițenii au nevoie de investiții, nu de scandaluri politice! Eu am susținut modernizarea DN 71 și am promovat Drumul Expres București – Târgoviște încă din 2020. Nu îmi schimb poziția în funcție de interesele politice ale momentului! Voi continua să susțin ambele investiții, pentru că dezvoltarea județului Dâmbovița este mai importantă decât orice dispută. Vorbesc despre proiecte pe care le-am susținut și pentru care am făcut demersuri concrete. USR să spună ce a făcut pentru Dâmbovița”, a mai transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite