ADMINISTRAŢIE
Centrul de zi pentru bătrâni din comuna Voineşti va fi unic pe Valea Dâmboviţei

Gabriel Dănuţ Sandu, conform mişcării pe lista de supleanţi a PSD Dâmboviţa, ar trebui să plece în Parlamentul României pentru a o înlocui, în calitate de deputat, pe Rovana Plumb, care pleacă la Bruxelles.
Este greu, pentru un om cu rădăcini înfipte adânc pe Valea Dâmboviţei, devotat oamenilor de aici, care, în mandatele sale de edil, a reuşit să le dovedească cu prisosinţă concetăţenilor săi că este dedicat comunităţii şi că luptă cu toate forţele pentru ca ei să aibă o viaţă mai bună, civilizată, la standarde europene, să plece aşa, pur şi simplu.

Nimeni nu tăgăduie faptul că Gabriel Dănuţ Sandu nu ar putea să facă treabă bună şi în calitate de parlamentar, dar cine şi-ar dori să-l piardă pe cel care le-a dat speranţă şi le-a demonstrat că, dacă îţi propui cu adevărat ceva, se poate realiza?
De câţiva ani, comuna Voineşti este un continuu şantier. Se lucrează pe toate fronturile, şapte zile din şapte. Drumurile au fost asfaltate, modernizate, până şi cele mai dosnice uliţe, care urcă pe coaste necunoscute încă călătorului de rând, au fost reabilitate.
Spun oamenii care locuiesc în zonele mai îndepărtate ale comunei, unde nici măcar gândul că le va fi asfaltată vreodată uliţa nu prinsese cheag, că nu se aşteptau să vadă utilaje pe drumeagul lor şi, totuşi, s-a întâmplat…

În momentul de faţă, se lucrează de zor la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din satul Manga. O instituţie care, atunci când va fi gata, va reprezenta un etalon în domeniul protecţiei sociale pentru multe unităţi administrativ-teritoriale din mediul rural.
Centrul de zi, care va fi definitivat în luna octobrie 2019, va avea în componenţă o sală de festivităţi, o sală pentru desfăşurarea activităţilor de socializare şi de agrement, cabinet medical şi o bibliotecă în cadrul căreia va fi inclusă şi o componentă de comunicare informaţională, respectiv calculatore şi conexiune la internet.
În curte, va fi amenajat un parc pentru relaxare şi odihnă, unde vor fi montate şi aparate fitness pentru recuperare neuromotorie şi menţinera unui tons sănătos.


ADMINISTRAŢIE
Găești. Schimbări majore pe strada Armatei. Fără comerț cu material lemnos!

Primăria Găești a început intervențiile de toaletare a arborilor, curățenie și reparații pe strada Armatei, cale rutieră din zona Oborului Săptămânal. A anunțat edilul Alexandru Iorga că astfel de acțiuni se vor derula permanent, așa cum intenționează să se întâmple peste tot în oraș. De altfel, în aceste 10 luni de mandat care au trecut până acum, primarul Alexandru Iorga a venit deja cu schimbări importante în diferite domenii, inclusiv în ceea ce privește estetica localității.

Revenind la strada Armatei, una dintre zonele din Găești care nu a beneficiat ani la rând de atenția fostei administrații publice locale, actualul edil a efectuat și verificări în teren, împreună cu angajații de la Compartimentul Comercial și Poliția Locală, în ceea ce privește vânzarea de material lemnos.
„În urma controalelor, au fost anulate autorizațiile de funcționare ale agenților economici care comercializau material lemnos și nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege. În acest moment, niciun agent economic de pe Strada Armatei nu mai este autorizat să desfășoare activități de comerț cu material lemnos. La fel de importantă este liniștea oamenilor care locuiesc în această zonă a orașului. Au dreptul la curățenie, ordine și liniște. Pas cu pas, punem Găeștiul în ordine”, a precizat primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIE
Dragomirești. Încep lucrările la rețeaua de canalizare din satul Geangoești

O veste mare le-a dat primarul comunei Dragomirești, Dragoș Vlădulescu, locuitorilor satului Geangoești. În curând, vor demara lucrările de execuție a sistemului de canalizare în această așezare. Edilul a semnat contractul cu reprezentanții societății care a câștigat licitația.
„Este un proiect important, mult așteptat de comunitate, pentru care am întreprins toate demersurile necesare pentru a-l transforma în realitate”, a precizat Dragoș Vlădulescu.
Valoarea acestei investiții este de 4.500.000 de lei, fără TVA. Finanțarea acestui proiect a fost asigurată prin Administrația Fondului de Mediu și de la bugetul local al comunei Dragomirești.
„Introducerea rețelei de canalizare înseamnă mai mult decât o lucrare de infrastructură. Înseamnă, condiții mai bune de trai, confort, dezvoltare, un sat mai modern.Știu cât de așteptată este această investiție și tocmai de aceea mă bucur că putem spune că proiectul nostru a trecut de la documente și proceduri la lucrările concrete în teren”, a transmis Dragoș Vlădulescu – primarul comunei Dragomirești.
ACTUALITATEacum 10 oreDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum 4 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
Argeșacum 3 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum 3 zileMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!
Dâmboviţaacum 6 zileTârgovişte. Biciclistul lovit de un autoturism pe Calea Domnească a decedat
ACTUALITATEacum 2 zileInformare ISJ Dâmbovița privind concursul pentru directori de școli


























