Deformarea profesională, orgoliul şi aroganța cauzate de funcții, de stat prea mult pe un post călduț și protejat de lege și reguli, veniturile substanțiale pe care le obțin, în comparație cu omul de rând, îl determină pe politicianul din vârf, pe înaltul funcționar de stat, să se izoleze, să nu privească mai departe de casta sa. El consideră că aparține unui grup, unui cerc, unei tagme și restul, adică poporul, nu îl mai interesează decât ca turmă pe care trebuie să o coordoneze.

Tocmai de aceea pe așa-zișii politicieni din categoria simulacre, prefăcuți, perfizi îi vedem printre oameni doar în campaniile electorale, dar și atunci preferă să stea cocoțați pe piedestale și să fie aplaudați, eventual tot de ai lor, ca să fie siguri că le iese momentul.

Politicianul adevărat, omul providențial pe care să-l urmezi orbește, de drag, cu încredere, ori nu s-a născut, ori nu vrea să iasă în față, nu răzbate la suprafață din cauza pojghiţei nesimțite care s-a format. Va apărea vreodată în România politicianul adevărat patriot, pentru care să nu conteze prea mult rangurile, averea lui și a acoliților, politicianul sincer, apropiat de oameni, capabil să se sacrifice la orice oră din zi și din noapte pentru binele semenilor? Politicianul care, măcar o dată pe lună, să coboare din autoturismul de lux și să se urce în tren sau în autobuz, să călătorească alături de oamenii de rând, să le respire păsurile și transpirația? O să-l vedem vreodată pe cel ales stând de vorbă cu cetățeanul sedat de nevoi la poarta sau în bătătura lui? O să vedem vreodată un politician de vârf trăitor modest, nu în vile somptuoase sau apartamente de lux?

Șirul acestor întrebări ficţionare ar putea continua. Știu că nu am să primesc decât răspunsuri simple și crude, de genul: Nu. Imposibil. Greu de crezut. Fiindcă nu se poate altfel. Fiindcă nu avem politicieni cu har, cu responsabilitate, cu dragoste de popor, cu un ales simț al modestiei. La noi, cam toate meseriile de interacțiune umană, sufletească, de comunicare sinceră, se cam practică fără har, fără chemare. La aranjament.

S-a format în societate, nu dintr-o dată, ci în timp, un soi de nobilime, de feudali moderni. Oameni care se folosesc de democrație pentru propriul interes.

Reclama

Am văzut o fotografie de grup. Imagine rece, fără expresie, fără chemare, fără acel imbold de unitate. Nu degaja emoție, valoare. Oameni adunați de conjunctură, de nevoie, de obligație, degeaba. Doar ei și atât. Mi-ar fi plăcut să-i văd pe respectivii demnitari și politicieni într-o fotografie cu oamenii simpli, să rezoneze cu ei, să schițeze un zâmbet, chiar și de nevoie, lângă un nea Gheorghe sau un nea Ion. Să se contopească măcar pentru câteva clipe cu normalitatea, cu firescul. Să simtă și el vibrația și importanta momentului lângă un grup de copii. Să-și apropie mirosul de Chanel de sudoarea truditorului de rând, de aroma de colonie luată din târgul de duminică.

Banalele fotografii pe treptele unei instituții, în care personajele imortalizate sunt aproape aceleași,intervenind doar mici adaosuri generate de conjuncturi și jocuri politice, nu mai spun nimic. Sunt false. Degajă neîncredere. Până și valoarea de informație este infimă, fiindcă sunt repetabile, stereotipe.

Din păcate, demnitarii noștri s-au cam izolat de popor. Sunt doar ei și atât. Și se mai miră de ce îi urăsc oamenii, de ce sunt neînţeleşi, de ce se comentează răutăcios despre ei. Din cauza asta! Au uitat să intre cu picioarele în apa navalnică și rece a existenței de zi cu zi. Preferă podul, înălțimea, iar şuvoaiele să le privească de sus. Să intervină în viaţa noastră doar prin discursuri demagogice și articole de lege.