Sunt un pic dezamăgit de reacția opiniei publice, a presei, în general, vizavi de episodul grotesc, cinic, sfidător al premierului Orban care, în plină pandemie, își sărbătorea în obiectivul de înaltă securitate numit Palatul Victoria, ziua de naștere. Era Ludovicul înconjurat de câțiva miniștri, care stăteau răsturnați pe fotoliii, unii chiar fumau trabuc, ca semn al grandorii.

Întâmplarea a făcut câteva valuri. S-a aprins ușor focul pe rețelele de socializare, câteva comentarii și editoriale scoase de anumiți jurnaliști. Televiziunile, nici măcar cele la care ne-am fi așteptat, nu prea au băgat în seamă subiectul. Ce mai, s-a pus batista pe țambal! A devenit gafă impardonabilă, un banal can-can.

Am constatat, ulterior, că mai important decât fenomenul deosebit de sfidător și arogant al celor întâmplate era să se afle cine a produs fotografia. Prezenta mai mult interes persoana care a imortalizat penibilul moment. Ce importanță mai avea dovada intensă a ciocoismului, a încălcării unor norme chiar de către cei care le-au emis? Să dăm de urmă fotografului! Și, uite așa, a fost manipulat cetățeanul și ocolită problema esențială…

Într-o țară civilizată, după o asemenea scenă, ar fi urmat demisia Cabinetului, valuri de nemulțumiri, poate chiar proteste stradale. La noi, nimic. Bășcălie! Am înghițit-o și pe asta. Ne-am mulțumit cu scuzele premierului Orban. Nu au fost suficiente și nu ar fi trebuit acceptate. Să apară și să spună așa, sec, fără nicio jenă, fără remușcare, că greșeala este omenească.

Păi, tovarășe Orban, noi nu te-am trimis la putere să greșești și să te scuzi apoi! Acolo trebuia să fii spumă de exemplu. Ești plătit regește din bani publici să gestionezi așa cum trebuie țara. Nu să transformi Palatul Victoria, biroul de Premier, în loc de petrecere sfidătoare!

Sincer, în momentul de față, când aud că avem în Parlament partide de opoziție la PNL, am o tresărire ușoară. Nu îmi vine să cred acest lucru. Poate sună bine din punct de vedere politologic, dar, faptic, lucrurilor nu stau întocmai așa.

Într-adevăr, PNL este la guvernare. Dar cine i-a adus? Cine l-a înscăunat de două ori pe Ludovic Orban, ba le-a mai votat masiv și stările de urgență și alertă pe care acum le critică toată lumea? Liberalii, de unii singuri, ar fi fost pe făraș demult. Nici cu ajutorul USR, care a devenit ușor transparent, nu ar fi făcut o majoritate stabilă în Parlament.

PSD, care este acum în Opoziție, deși nu ar fi trebuit, fiindcă avea forțe și resurse să conducă țara, singuri, cu ALDE, cu PRO România sau într-un guvern de uniune națională, dorește să creeze marea opoziție unită. Păi, o opoziție la ce? La partidul lui Klaus Iohannis și Ludovic Orban ajuns la putere conjunctural și pe baza unui joc ciudat apărut imediat după alegerile europarlamentare?

PNL a gafat la greu, și prin decizie politică și guvernamentală, și prin tot soiul de întâmplări insolite (vezi cheful de la Palatul Victoria). Sau, așa cum se fac calculele politice șablon, opoziția care stăpânește Parlamentul a vrut să pornească o reacție de erodare masivă a liberalilor, să-i clatine de pe picioare. A reușit, dar cu riscuri mari și cu propria bălăbăneală.

Alianța dintre PSD-ALDE și PRO România este o figură de stil, un concept care nu se știe cât va funcționa, fiindcă sunt orgolii cam peste tot, iar ca imagine, că forță, PNL nu reprezintă chiar așa un mamut politic de care să se teamă cei care se numesc acum opoziție.

Din punctul meu de vedere, opoziție te chemi atunci când urli în Parlament fiindcă se fac legi aiurea și, prin numărul mic de aleși, nu ai forță să le schimbi, să le echilibrezi. Dar, deocamdată, în Parlamentul României, opoziția poate propune și adopta singură legi. Nici un proiect nu poate trece fără votul majoritar al… opoziției!