Connect with us

OPINII

Se caută preşedinte…

Publicat

pe

Dacă Eugen Teodorovici va fi candidatul social-democraţilor pentru alegerile prezidenţiale, este clar că mai marii acestui partid nu şi-au propus să câştige, ci vor să aibă pe afişul de campanie o figură plăcută, ceva mai artistic. Şi cine ar fi putut da mai bine în poză decât Teodorovici şi frezura sa bălaie inconfundabilă?

Dacă vorbim de efect politic, suntem aproape de zero. Să vii cu ministrul de Finanţe candidat pentru funcţia supremă în stat, este ca şi cum ţi-ai dori ca un măcelar să fie ales şef de turmă de vite. Rare au fost cazurile când perceptorul a devenit primar!

Faţa, expresivitatea, puţin discursul (am văzut că, luat mai tare, domnul ministru începe să se bâlbâie, iese din ritmul coerenţei) l-ar ajuta, dar funcţia pe care o deţine, de conducător al celor care ne dijmuiesc, cu taxe, impozite, deficit, împrumuturi, fiscalitate etc., este antiproductivă într-un astfel de demers electoral. Carne de tun pentru ceilalţi competitori. Materie primă.

Am văzut, ţine la Teodorovici preşedinta Viorica Dăncilă, organizaţiile PSD din ţară îl agrează, dar nu arată mare iubire, însă postura de locomotivă sub presiune nu prea îl prinde pe Orlando.

Se vrea realizarea unui sondaj, după modelul brevetat de social-democraţi când vine vorba de a desemna pe cineva într-o candidatură, dar nici aceste experienţe sociologice nu spun întotdeauna adevărul şi, de multe ori, sunt lucrate după cum vine comanda. Vrei să scoţi din cursă pe cineva, îl plesneşti cu sondajul!

Reclama

Cea mai bună soluţie, care ar duce candidatul stângii în turul doi, să nu avem acolo surpriză cu doi de pe partea dreaptă, ar fi propunerea de compromis teribil a lui Ponta, cu un candidat comun din partea PSD-ALDE şi PRO România. Singura şansă tristă…

Şi aici intervin unele probleme de imagine, chestii care ar putea fi speculate de contracandidaţi, de partidele opozante. Să vezi acum pe Victor Ponta că ar dori să se lipească de PSD pentru prezidenţiale, că şi-a mai înmuiat discursul în ceea ce priveşte critica la adresa liderilor social-democraţi, naşte ceva întrebări. Simpatizanţii PRO România, electoratul format, cei care încă mai stau pe gânduri, se pot întreba, pe bună dreptate, unde vrea Ponta să ajungă până la urmă? Ecuaţie cu două necunoscute…

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Nunta lui Nazare, fandoseli la criză mare!

Publicat

pe

M-a luat capul când am văzut în aceste zile câtă importanță se dă faptului că ministrul de Finanțe, un anume Alexandru Nazare, se însoară! Toată presa vuiește. Titluri de-o șchioapă, fotografii. Urlă tabloidele de doi lei! Cu ce s-a îmbrăcat mireasa, ce a pus pe el ginerele, ine sunt invitații. Și, mai ales, de unde vine nașul.

Pe premisa cine se aseamănă se adună, nunul mare este nimeni altul decât ministrul de Finanțe al Greciei, Kyriakos Pierrakakis. Măi să fie, la nivelul acesta de amiciție și relații s-a ajuns? Ca pe vremea caselor regale, să nu se amestece sângele albastru cu cel comun.

Fraților, dar acest domn Nazare, cu un chip care nu spune nimic, ce a făcut bun pentru țărișoara noastră? A excelat în vreun fel? Ne-a scos din criză? Trăiesc cetățenii României mai bine? Apropo, când toată lumea bună și nebună chefuiește la nunta lui Nazare, parcă prețul la benzină a sărit de 10 lei litrul, furnizorii de energie și gaze naturale ne anunță că vor crește din nou prețurile. Asta, așa, fiindcă tot bate iarna la ușă. Producătorii de pâine anunță și ei scumpiri. La lapte și carne, la fel. Prin spitale nu mai sunt consumabile…

În timp ce se chiuește și se pregătesc darurile barosane la plic, crescătorii de animale au pus și ei de un protest. Așa că, ce atâta vâlvă cu domnul Alexandru Nazare? Chiar ne-am îndobitocit de tot? Este cumva un oracol, un guru, un salvator al nației? Nu! Deloc! Dar, cum este la noi, și dacă s-ar însura cel mai odios personaj, călăul națiunii, tăietorul de capete, la fel i s-ar face publicitate. Ar călări toată presa subiectul în fel și chip!

Noi o ducem din ce în ce mai prost, am devenit absurdistanul Europei, dar ne dăm în stambă cu nunta lui Nazare, unul dintre miniștrii care ne-au dus în sapă de lemn. Câteodată, mi se face așa de scârbă, încât îmi vine să emigrez, dar nu știu unde. Parcă peste tot este la fel…

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

OPINII

Hai, la anticipate!

Publicat

pe

De ce vrea musai Nicușor Dan premier tehnocrat? Ce este ăla? Parcă am mai avut mofturi din astea și nu s-a întâmplat nimic bun, ne-a fost mai rău. În toate sondajele urmărite se vede clar că cetățeanul nu mai are încredere în tehnocrați. Oamenii vor să fie conduși de politicieni, de cei pe care i-au ales. Democratic, încă! Încearcă Nicușor Dan din nou cu Eugen Tomac? De ce? Fiindcă vrea să controleze guvernul, să-i atașeze un haștag la butonieră! Ne ține de atâta timp sub controlul USR-ului! Un partid de 10%. Păi, este corect? Doar UDMR-ul zâmbește satisfăcut! Chiar nu vede nimeni cum se comportă acest partid tip dop? Spune Nicușor Dan că nu îi vrea pe reprezentanțiii AUR la putere! Abordare total greșită! Nu așa ar trebui să gândească un șef de stat, mai ales acum, într-o situație de criză când unitatea și concordia sunt esențiale.

Păi, domnule președinte, îi jignești pe români, pe cele câteva milioane de cetățeni care au votat pentru acest partid, sperând evident în ceva mai bun și săturați până în gât de clasa politică care a prestat până acum, care ne-a adus în sapă de lemn! Opțiunea de vot este un exercițiu esențial, o speranță, un crez. Așa funcționează democrația, libertatea. Nu anulând alegerile sau dezavuându-i pe cei aleși de popor salvăm țara! Ce faci, îi scoți în afara legii? Le suspenzi drepturile? Îi consideri cetățeni de mâna a doua? Pentru mofturile unora de prin cancelariile Europei care parcă nu mai disting negrul de alb întorci spatele poporul român? Am pornit pe o cale greșită. Constat că, din decembrie 2024 încoace, suntem tot pe drumul pierzător. Până când?

PS. Nu am cuvinte frumoase nici față de cei care sunt acum la cârma PSD. S-au complăcut în tot soiul de jocuri pierzătoare, urmărind doar interesul și păstrarea unor privilegii. Au dat dovadă de o lașitate politică fără de precedent. Compromisul în politică trebuie să aducă bine, stabilitate, prosperitate. Cel făcut de social democrați cât au fost în barca puterii ne-a făcut doar rău. Abia acum pare să strige și ei hoții, dar e cam târziu… Hai, la anticipate! Singura cale dreaptă!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite