ACTUALITATE
Au pornit cu dreptul în viaţă. 34 de copii romi din Dâmboviţa au primit repartiţiile la licee

Astăzi, a fost un fel de sărbătoare pentru comunitatea de romi din judeţul Dâmboviţa. La sediul Inspectoratului Şcolar, s-a desfăşurat un eveniment deosebit, care arată că noul, dorinţa de educaţie, de studiu, dorinţa de a fi folositor societăţii sunt tot mai pregnante în rândul tinerilor romi.
Şcoala nu mai este un apanaj al majoritarilor, al celor superdotaţi din comunitate, al celor mai avuţi. A devenit un element absolut necesar accederii către viitor, al stabilităţii sociale, al formării unei noi generaţii, care se ghidează după principiile modernităţii şi existenţei duse în civilizaţie.
34 de elevi absolvenţi ai şcolilor gimnaziale de pe întreg cuprinsul judeţului au fost prezenţi la Inspectoratul Şcolar, pentru a primi, conform mediilor obţinute şi ţelului pe care şi l-au ales în viaţă, repartiţiile la liceu. Alţi 34 au optat pentru a merge la şcolile profesionale.

De faţă la această întâlnire, alături de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, a ţinut să fie prezent şi Tudorică Răducanu – preşedintele Partidei Romilor Pro Europa Dâmboviţa. Acesta a stimulat, în permanenţă, în rândul tinerilor romi, crativitatea, talentul, dorinţa de educaţie şi competiţia, acordându-le, ori de câte ori a avut prilejul, diferite premii sau i-a implicat în multiple activităţi socio-cuturale.
„Nu puteam să lipsesc de la un astfel de eveniment. Este o mândrie pentru mine, pentru comunitatea noastră, pentru noi toţi până la urmă, să vezi atâţia copii frumoşi care au pornit cu dreptul către viitor, care văd viaţa dintr-o altă perspectivă, care vor să fie educaţi, învăţaţi, care vor să fie de folos ţării”, ne-a declarat Tudorică Răducanu.

Liderul Romilor Pro Europa Dâmboviţa, înainte de a începe procesul de repartizare, la care a asistat cu plăcere până la final, a adresat elevilor prezenţi cuvinte de felicitare şi le-a dat şi câteva sfaturi. Tudorică Răducanu i-a îndemnat pe copii să înveţe bine, să fie conştiincioşi, cuminţi şi, după cei patru ani de liceu, să meargă mai departe către facultăţi, să devină stâlpi de bază ai societăţii, oameni de valoare în comunităţile de romi, deschizători de drumuri şi pentru cei care vor urma.Preşedintele Răducanu, sincer, le-a spus că nu trebuie să le fie ruşine niciodată de faptul că sunt romi, ci, dimpotrivă, apartenenţa la această etnie trebuie să reprezinte o mândrie pentru ei şi să dovedească tuturor că sunt cinstiţi, corecţi, oneşti, cetăţeni adevăraţi.

Tudorică Răducanu le-a mai spus copiilor şi părinţilor prezenţi în sală să ţină aproape de Partida Romilor Pro Europa şi, ori de câte ori au probleme de rezolvat, diferite situaţii de pus la punct sau idei benefice pentru comunitate, proiecte, să apeleze cu încredre la el şi la ceilalţi reprezentanţi ai filialei Dâmboviţa.

ACTUALITATE
Spitalul Județean de Urgență Târgoviște angajează medici specialiști

Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște organizează concurs pentru ocuparea, pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, a posturilor vacante de execuție de medic specialist pentru:
● Secția Medicină Internă ‒ 1 post;
● Secția Medicină Internă ‒ Compartiment Nefrologie ‒ 1 post;
● Compartiment Boli Cronice ‒ 1 post;
● Secția Neurologie ‒ 2 posturi;
● UPU-SMURD ‒ 7 posturi;
● Secția Geriatrie și Gerontologie ‒ 1 post;
● Ambulatoriu integrat ‒ Cabinet Neuropsihiatrie infantilă ‒ 1 post;
● Secția O.R.L. ‒ Compartiment Chirurgie O.M.F. ‒ 1 post.
VIDEO
Dosarele de înscriere la concurs se depun la Serviciul RUNOS, la sediul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, str. Tudor Vladimirescu nr. 48, județul Dâmbovița.
Relații suplimentare la numărul de telefon 0245.631.582, int. 1843, pe pagina de internet www.spitaldb.ro-concursuri sau la adresa de email sptadmin@spitaldb.ro.
ACTUALITATE
Vine canicula peste noi. Evitați deplasările și expunerea directă la soare!

Mâine – 26 iunie 2026, în intervalul orar 12:00 – 21:00, România va fi traversată de un val de căldură cu temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic.
În județul Dâmbovița, temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 30 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie și pe alocuri în cele de deal.
Reprezentanții ISU Dâmbovița ne sfătuiesc să fim precauți și să luăm măsuri pentru a ne proteja sănătatea:
– Consumați apă în mod regulat, chiar dacă nu simțiți sete;
– Evitați deplasările și expunerea directă la soare în orele cele mai călduroase ale zilei;
– Purtați haine lejere, deschise la culoare;
– Rămâneți, pe cât posibil, în spații răcoroase sau umbrite;
– Evitați efortul fizic intens în aer liber;
– Verificați starea copiilor, vârstnicilor și a persoanelor vulnerabile din familie sau vecinătate;
– Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singure în autoturism, nici măcar pentru câteva minute, deoarece temperatura din interior poate crește rapid la valori periculoase, chiar și cu geamul întredeschis.
ACTUALITATEacum 5 zileTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Dâmboviţaacum o săptămânăPrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
ACTUALITATEacum o săptămânăAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
ACTUALITATEacum o ziCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița
Dâmboviţaacum 5 zileTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital
Dâmboviţaacum 19 oreAccident rutier mortal în comuna Moțăieni
ACTUALITATEacum o săptămânăModalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămână„Vara campionilor”, maraton cultural, artistic și sportiv la Gura Ocniței!























