Connect with us

Dâmboviţa

O tânără din Târgovişte are nevoie de sprijinul nostru în lupta cu cancerul

Publicat

pe

Liga Militarilor Profesionişti a făcut public apelul unui camarad care are nevoie de ajutor pentru a-şi salva iubita. Silviu şi Georgiana au programat deja nunta, dar o boală cumplită a lovit-o pe tânăra de 24 de ani din Târgovişte. Silviu a cerut ajutorul colegilor lui şi e gata să facă orice pentru cea pe care a cerut-o în căsătorie – scrie observator.tv.

„Vă salut, dragi camarazi! Mă numesc Ciolan Silviu Gabriel, lucrez în cadrul MApN de ceva timp. Am nevoie de ajutorul dumneavoastră.

Anul viitor, pe 19 septembrie, urmează să mă căsătoresc. Din păcate, începând cu luna februarie, logodnica mea a început să simtă o mică durere la piciorul stâng. După câteva investigații, internări, analize și un prim diagnostic greșit, am aflat că are cancer. Osteosarcom pe numele lui, la genunchiul stâng, cu celule canceroase până la șold.

Abia în luna iunie a început chimioterapia la IOB. Un ultim RMN efectuat cu două zile înainte de începerea tratamentului, ni s-a spus că are o suspiciune și la piciorul drep, pe femur, de 3 mm.

Operația se va efectua într-o clinică specializată din Viena. Costurile se ridică la peste 50 mii euro în condițiile în care tumoarea avea 5/3 cm. Acum are 16/10 cm… Cu două împrumuturi, unul făcut de mine și unul de sora ei, abia strângem aproape… 30 mii euro.

Tot țesutul mâncat va fii extirpat și înlocuit cu o proteză, în cel mai fericit caz. În cel mai rău, i se poate amputa piciorul… se poate pierde lupta…. Eu am 29 de ani, ea împlinește 24 luna aceasta. Nu a apucat nici măcar să își termine lucrarea de dizertație, pe care ar fi trebuit să o prezinte săptămâna aceasta.

Cu sufletul plin de speranță și dragoste pentru iubita mea, vă rog pe voi dragi camarazi să ne ajutați să mai strângem 20.000 de euro pentru salvarea Georgianei. Vă mulțumim din suflet!”

Cont bancar: RO24RNCB0133145990540001, deschis la BCR pe numele Ciolan Silviu Gabriel.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Accident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni

Publicat

pe

Accident rutier, în această seară, în jurul orei 18:30, pe DN72, în zona Șuța Olteni, județul Dâmbovița. A fost vorba despre o coliziune între două autoturisme, soldată cu trei victime încarcerate, între care una inconștientă, dar cu funcții vitale – ne informează ISU Dâmboviţa. Cei trei răniți, doi bărbați și o femeie, au fost transportați la spital. La fața locului au acționat două echipe de la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița și unul SMURD, precum și pompierii din Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare.

Polițiștii au stabilit faptul că un șofer de 18 de ani, din comuna Lucieni, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din Lucieni. Cei doi șoferi și o femeie, de 39 de ani, pasageră în al doilea autoturism, au fost răniți. Cercetarea la fața locului a fost efectuată cu Scannerul 3D Faro Zone – ne informează IPJ Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Focuri de armă pe ulița satului, în Uliești. A tras în direcția unui băiat de 16 ani

Publicat

pe

Un bărbat de 30 de ani, în Uliești, județul Dâmbovița, a fost arestat preventiv după ce, vineri seară, în jurul orei 22:45, a executat un foc cu o pușcă de tip airsoft în direcția unui minor, de 16 ani, și ulterior, l-a agresat fizic.

Individul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ancheta este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite