Conectați-vă cu noi

ACTUALITATE

Cea mai mare oră de sport, sâmbătă – 3 august, la Braşov!

Publicat

pe

Sâmbătă – 3 august 2019, în Piaţa Sfatului din Braşov, va avea loc tradiţionalul festival de sport şi sănătate „Cea mai mare oră de sport”, parte a campaniei „Mişcarea face bine”, ajunsă la cea de-a IX-a ediţie.

În cadrul evenimentului, participanții își pot testa abilitățile alături de prieteni sau familie în sporturi de echipă, precum volei, baschet, fotbal, badminton, ping pong sau la shooting gate-ul de fotbal. Nu vor lipsi nici sesiunile de fitness și aerobic, programul Les Mills, precum și clasele de Functional Training, Barre Fitness, Fight Klub Khai Bo, Kangoo Jumps maraton susținute de cei mai buni instructori naționali și internaționali.

Cei pasionați de alergare pot participa la Crosul UpDown Run, în cadrul căruia au la dispoziție două probe, pentru care se pot înscrie până în data de 2 august:
● proba de 4 km, dedicată celor care sunt pregătiți pentru noi provocări;
● proba de 7 km, cu 340 m diferență de nivel, pentru alergatorii care nu se tem de înălțimi și cățărări, tipul de alergare fiind TRAIL.

„Cea mai mare oră de sport” și H3RO by Trichallenge (Mamaia, 20-22 septembrie) sunt organizate de Telekom cu sprijinul Asociația Basarabii, Smartatletic și GetFIT.

ACTUALITATE

Restricţii de circulaţie pe drumul Târgovişte-Sinaia, înainte de Cota 1000

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ

DN 71, Bâldana-Târgovişte-Sinaia, care tot aşteaptă încheierea nesfârşitelor proceduri birocratice şi demararea lucrărilor, devine pe zi ce trece dificil de parcurs de către participanţii la trafic, iar tronsonul Pucioasa-Fieni-Pietroşiţa-Moroieni-Sinaia nu pare să fie deloc agreat de turişti.

Carosabilul arată jalnic, fără să punem la socoteală alunecările de teren, încă în fază incipientă, din zona Glod-Cota 1000. Aflăm acum că, pe acelaşi segment de drum, un pod se află într-o stare de exploatare nu tocmai bună.

În urma unei expertize tehnice, s-a ajuns la concluzia că respectiva cale de traversare nu mai prezintă siguranţă, aşa că administratorul drumului a găsit rapid o soluţie de compromis. Asta ca să nu închidă de tot drumul! Circulaţia pe acel pod se va desfăşura pe un singur sens. Traficul a fost restricţionat pe o perioadă nedeterminată, folosindu-se în acest sens mijloacele de avertizare şi semnalizare legale.

Citește în continuare

ACTUALITATE

Protest la Tribunalul Dâmboviţa. Se judecă doar cauzele urgente!

Publicat

pe

Activitatea de judecată la nivelul Tribunalului Dâmboviţa a fost suspendată, începând cu data de 22 ianuarie 2020, ca formă de protest faţă de demersurile privind eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor.

Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Dâmboviţa a decis, de asemenea, să transmită Consiliului Superior al Magistraturii o solicitare în vederea luării măsurilor necesare pentru demararea unui program privind normarea muncii în instanțe.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT