A trecut un an de la moartea marelui politician și patriot Ion Stan, fost deputat, fost președinte al PSD Dâmbovița, în perioada când ograda organizației era plină de valori și de profesioniști în arta conducerii și relaţionării cu cetățeanul, dar și a comunicării interne. A fost un an prea liniștit, cu întrebări puține, deși ar fi trebuit să fie destule, în special despre dispariția subită a politicianului dâmbovițean.

Eram plecat într-o deplasare cu Consiliul Județean, parcă pe la Corbii Mari, când am primit teribila veste, de la senatorul Adrian Ţuţuianu. Cu toții am fost străpunşi de o săgeată rece, sfâșietoare. Aproape că nu știam cum să trăim acele momente, cum să reacţionăm. Să exploatăm rapid informația sau sa plângem? Până la urmă, le-am făcut pe amândouă. Știam că Ion Stan este plecat cu soția la mare. Se afla într-o perioadă în care avea nevoie de liniște, de relaxare. La ultima discuție avută, îmi spunea că vrea să-și adune gândurile, să reașeze secvență cu secvență tot ceea ce i s-a întâmplat în ultimii ani și, eventual, să le pună într-o carte. Nu știu dacă a mai reușit să pornească acest demers al împlinirii memoriei. Eu, cunoscându-l ca fiind perseverent, muncitor, cred că s-a apucat.

Să auzi subit că unul dintre politicienii de forță ai vremii, unul dintre cunoscătorii multor secrete și lucruri de top a decedat într-un spital din Constanța la puține ore după ce fusese adus acolo, pare cumplit, nu are sens… Mă așteptăm ca un politician de talia sa, un om cu o largă plasă de relații încă deschisă, să fie transportat, de urgență, după ce i s-a făcut rău pe plajă, într-o clinică specializată la București. Să fie folosit elicopterul sau alte mijloace. Nimic. Ion Stan a murit la Constanța, de parcă cineva a vrut să se întâmple așa. Acolo s-a vrut să se tragă cortina existentei sale.

Am vrut să pornesc o investigație despre ultimele ore din viața lui Ion Stan. Un prieten m-a sfătuit să stau cuminte, dacă nu vreau să mă îmbolnăvesc subit și să dispar și eu. Oricum, nu poți să treci cu vederea faptul că, la un an de la moartea sa, nu știm clar de ce a pierit Ion Stan. Ce s-a întâmplat cu adevărat acolo. Parcă totul a devenit secret de stat. Din câte am auzit, că, de, se mai aude, chiar și familia a aflat greu, după mult timp și după multe insistente, anumite elemente despre moartea lui Ion Stan. Nici măcar presa nu a mai forțat nota. Totul s-a redus la necroloage simple sau cu substrat și substanță. Cine se temea încă de Ion Stan, ani buni președinte al Comisiei de Control SRI, apoi secretar al acestei structuri parlamentare de forță? Cu acces la informații ultrasecrtete? Uite unii se mai temeau.

Chiar dacă s-a vrut să fie scos pe ușa din spate a politicii românești, cu tam-tam. Asa cum s-a procedat în acei ani când binomul lucra din plin, când statul paralel era vizibil și lucra cu toate motoarele turate împotriva celor care erau pe lista neagră, care trebuiau eliminați, dați ca exemplu în numele luptei împotriva corupției, pentru a inocula teama. Ion Stan se pare ca fusese unul dintre cei aleși pentru a fi ars pe rug, în numele unui concept furibund. A ajuns și el pe culoarele pașilor pierduți cu uși pe stânga și pe dreapta, unele cu dedicație specială. A încercat să-și spună nevinovăția, să argumenteze chiar cu expertize făcute dincolo de Ocean, nu a reușit nimic. Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat.

Condamnat și scos din primele rânduri ale politicii românești. Suferea din cauza acestui lucru, dar nu avea încotro. Trebuia să își ducă crucea. Un om ca el, mereu racordat la realități, la dialog, la comunicarea cu oamenii, nu putea să stea departe. Nu a mai făcut politică, dar era prezent acolo unde era chemat, mai dădea sfaturi tinerilor politicieni sau celor care se angajau pe acest drum unde, dacă nu ai har și îți urmărești doar interesul, te complici și tu și bulversezi și comunitatea…

A trecut un an de la dispariția lui Ion Stan. Încă o motivație să mai răsfoiesc cartea sa celebra, cutremurătoare, care a făcut să se agite sistemele – „Idealuri social-democrate versus trădare națională”. O culegere de texte, de interpelări, de declarații politice, de luări de poziție, unele dure, mustind de informație crudă, fulminantă, zguduitoare. Ion Stan, indiferent ce ar spune unii sau alții a fost un politician aproape spre desăvârșire, un fauritor de caractere, de lideri, de profesioniști în arta democrației, a negocierii. A avut și el bubele lui, ca tot omul, orgoliile lui, principii poate uneori ciudate, conflicte, dezamăgiri, poate pe unii i-a judecat greșit. Se mai întâmplă când faci politică la vârf și unde sunt destui care încearcă să te manipuleze plasându-ţi la ureche date și supoziții eronate. Dar, Ion Stan și-a iubit ţara, și-a iubit meleagurile natale. A iubit oamenii. Ținea la echipă. Când a observat că lucrurile nu merg într-o direcție bună, după cum a scris în cartea sa, a devenit vehement, combativ, a ieșit la tribuna şi așa a început sfârșitul…