Conectați-vă cu noi

Dâmboviţa

Tragedie pe DN 7, la Gura Foii! Doi oameni au murit nevinovaţi!

Publicat

pe

Doi oameni au decedat astăzi, în urma unui groaznic accident de circulaţie petrecut pe DN 7 Bucureşti-Piteşti, pe teritoriul localităţii Gura Foii. La faţa locului au intervenit de urgenţă echipele de descarcerare şi salvare.

Din păcate, trupurle celor doi bărbaţi, şoferul, de de 31 de ani, şi pasagerul de 50 de ani, au fost scoase fără viaţă dintre fiarele contorsionate ale maşinii. Cauza acestei tragedii, spun surse din Poliţie, ar fi neacordare de prioritate.

Conducătorul auto care s-ar face vinovat pentru aceast teribil eveniment soldat cu pierderi de vieţi omeneşti are 59 de ani şi este din satul Meri, comuna Mogoşani.

Dâmboviţa

Descindere impresionantă a forțelor de ordine peste romii din Pănești

Publicat

pe

Spiritele s-au încins, astăzi, la Mătăsaru, când pe teritoriul romilor au descins comisarii Gărzii de Mediu Dâmbovița, pentru a verifica, preîntâmpina şi, eventual, a-i sancţiona pe cei care poluează mediul.

Se ştie de toată lumea că romii de la Păneşti se ocupă cu valorificarea materialelor feroase. Nu de puţine ori, „extrag” sârma din anvelopele auto uzate. Acest procedeu implică, practic, incendierea cauciucurilor în mijlocul câmpului şi, evident, emanarea în atmosferă a unui fum greu, înecăcios.

Astăzi, au dat foc, spun oamenii din zonă, unui munte de anvelope şi materiale plastice, fumul făcând viaţa amară locuitorilor din satele învecinate. Alte cantităţi impresionante, care au fost ridicate de autorităţi, urmau a fi incendiate.

Potrivit surselor noastre, reprezentanţii Gărzii de Mediu erau aproape singuri în zonă când romii au început să se adune în număr mare, peste 200 de persoane, încercând în acest mod să intimideze organele de control.

Imediat, s-a dat alarma şi pentru ca lucrurile să nu degenereze, la faţa locului s-au deplasat mai multe zeci de poliţişti şi jandarmi, echipaţi corespunzător şi pregătiţi să prevină producerea unor fapte cu violenţă. Prezenţa oamenilor legii a detensionat situaţia.

Într-un comunicat al Gărzii de Mediu Dâmbovița, care însă nu a fost transmis către toate instituțiile media din județ așa cum era normal, şeful instituţiei, Vlad Drugă, a mulţumumit poliţiştilor şi jandarmilor pentru sprijinul acordat.

Citește în continuare

ACTUALITATE

Partida Romilor Dâmbovița acționează pentru a duce copiii din comunitate la școală

Publicat

pe

Partida Romilor Pro Europa a declanşat la nivel naţional o campaniei intitulată „S.O.S. Copiii Romi”. Partener al acestei acţiuni, ca şi în anii trecuţi, este Ministerul Educaţiei. Scopul campaniei este acela de a sprijini copiii din comunităţile de romi în vederea accesului facil, neîngrădit, la educaţie, și implicarea tuturor celor abilitaţi în atragerea acestora către diferite forme de învăţământ, dar și asigurarea locurilor de studiu în şcoli profesionale şi licee pentru tinerii romi.

În acest sens, liderii judeţeni şi locali ai Partidei Romilor Pro Europa și aparatele de lucru ale asociaţiei vor mege în teritoriu și vor discuta cu cetăţenii romi despre importanţa învăţământului, îi vor sfătui cum trebuie să aplice pentru un loc de studiu, ce trebuie să conţină dosarele pentru înscrierea copiilor la grădiniţă, în clasele pregătitoare, licee şi şcoli profesionale.

Pe aceiaşi direcţie, a acţionat în aceste zile şi Tudorică Răducanu, preşedintele Partidei Romilor Pro Europa Dâmboviţa. Împreună cu Nicolae Darman – secretarul general al Asociaţiei, Răducanu a făcut o vizită la ISJ Dâmboviţa, unde a discutat cu inspectorul școlar general Sorin Ion despre campania „S.O.S. Copiii Romi” şi despre modurile în care trebuie acţionat în această perioadă, mai ales că există şi un obstacol impus de pandemia de coronavirus care îngreunează comunicarea directă.

„Dialogul pe care l-am purtat cu inspectorul general Sorin Ion a fost unul prolific, încurajator, mobilizator. Discuţiile ne-au dat speranţa şi încrederea că tinerii din comunităţile de romi din judeţul Dâmboviţa vor avea acces la învăţământ, că nu va exista nicio oprelişte în calea acestei iniţiative, in caleaa dorinţei copiilor noştri de a studia, de a deveni cetăţeni de bază ai societăţii, de a-şi atinge idealurile.

Am semnat împreună cu domnul inspector general Sorin Ion un parteneriat, am pus la punct planul de acţiune, modalităţile prin care copiii romi care au absolvit clasa a VIII-a, după examenele de evaluare naţională, vor merge mai departe la licee şi şcoli profesionale, vor accesa locurile speciale ce le sunt destinate.

Părinţii trebuie sfătuiţi de cadrele didactice cum să intervină rapid pentru înscrierea la şcoli, cum să întocmească dosarele astfel încât să nu depăşească limita prevăzută de lege. Ne-am propus ca, până în data de 16 iunie, să reuşim definitivarea acestei acţiuni”, ne-a precizat Tudorică Răducanu – președintele Partidei Romilor Pro Europa Dâmbovița.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!