ACTUALITATE
PSIHOLOG: Trei metode prin care ne ţinem inima departe de suferinţe

Cercetările oamenilor de știință arată că noi avem două creiere, iar cerebelul din cap ascultă de „creierul din inima omului“. Ori de câte ori simțim o emoție, inima transmite constant un semnal electromagnetic foarte puternic către corp, iar fiecare bătaie a ei influențează starea de sănătate emoțională și fizică a organismului. Inima are propria sa inteligență specifică, ea putând gândi, simți și “aminti” – spune renumitul psiholog Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă.
“Semnalele electromagnetice emise de inimă pot fi detectate de undele cerebrale ale altor persoane. Fenomenul este mult mai puternic atunci când cele două persoane se ating sau se află una în apropierea celeilalte, dar pot fi percepute inclusiv de la distanță.
Inima este cel mai cald organ al corpului, aspect ce-l face vulnerabil în față emoțiilor prea intense (fierbinți), atât plăcute, cât și neplăcute. Astfel, de cele mai multe ori, ajugem să construim «ziduri» în jurul inimii, ca mecanism de protecție pe termen scurt împotriva unei situații neplăcute sau unul, pe termen lung, de apărare împotriva unei suferințe mai degrabă imaginare (un soi de prevenție).
Aceste mecanisme de apărare sunt naturale și în strânsă legătură cu viața, cu instinctul de supraviețuire. Cele pe termen scurt sunt benefice deoarece ne protejează de o suferință produsă de un eveniment concret. Cele pe termen lung, deoarece presupun, mai mult sau mai puțin conștient, gânduri legate de o posibilă suferință viitoare, deci imaginară, se pot transforma în inamicii noștri, atâta timp cât conțin energia emoțiilor captive nerezolvate”, explică Laura Maria Cojocaru.
Cum ne ținem inima sănătoasă?
Psihologul este de părere că există trei metode simple prin care ne putem ține inima departe de suferințe și de greutățile vieții:
1. Sentimente, emoții de cultivat: curajul, sinceritatea, altruismul, capacitatea de a exprima iubirea, dărnicia, veselia, recunoștință, în general o stare emoțională echilibrată, întăresc inima și cresc sistemul imunitar.
2. Convingeri de întărit: ”Mă accept, mă iert și mă iubesc așa cum sunt”.
“Locul meu în univers este exact cel care mi-a fost dat și sunt important/ă aici”. “Iubirea este din abundență prezență în viață mea și topește teama de singurătate și respingere”. “Accept, iert și iubesc oamenii, ființele, natura, universul așa cum sunt”. “Îmi accept și îmi folosesc capacitatea de iubire ca pe cea mai importantă forță de vindecare”.
3. Comportamente recomandate: descoperirea de sine, depășirea ego-ului, iertarea, eliberarea de judecată, lucrul fizic cu brațele (brațele fiind prelungirea inimii, simbolizează îmbrățișarea persoanelor, a situațiilor), exerciții de respirație, practicarea compasiunii.
ACTUALITATE
Camera de Comerț Dâmboviţa închiriază săli pentru cursuri, ședințe, workshop-uri și întâlniri de afaceri

Camera de Comerț Dâmbovița pune la dispoziția companiilor săli moderne, complet echipate și ușor adaptabile, potrivite pentru evenimente dedicate mediului antreprenorial.
În funcție de nevoile dumneavoastră, puteți alege una dintre sălile disponibile:
- Sala „Dâmbovița Business” – pentru întâlniri oficiale, consultări, negocieri și discuții strategice;
- Sala „Smart Training” – pentru cursuri, seminarii, formări profesionale și sesiuni interactive;
- Sala „Business Connect” – pentru workshopuri, întâlniri B2B, prezentări de proiecte și networking.
Fiecare spațiu este conceput pentru a susține dialogul, colaborarea și dezvoltarea relațiilor de business, într-un cadru elegant, funcțional și bine organizat.
Prin poziționarea accesibilă și prin experiența Camerei de Comerț Dâmbovița în lucrul cu mediul de afaceri, aceste spații pot deveni locul potrivit pentru idei, parteneriate și proiecte care merită dezvoltate într-un cadru profesionist.
Pentru detalii privind disponibilitatea și rezervările:
https://www.cciadb.ro/servicii/spatii-de-inchiriat/
Telefon: 0751.153.708
Email: info@cciadb.ro
Adresă: Târgoviște, Str. Calea Câmpulung, Nr. 6A.
ACTUALITATE
Rotary Club Târgoviște a donat echipament sportiv către CSȘ Târgoviște

Reprezentanții Rotary Club Târgoviște au donat, zilele trecute, 33 de echipamente sportive către CSȘ Târgoviște.
„În spatele performanței nu stă doar talentul, ci și încrederea celor care aleg să investească în el. Această donație este un astfel de semn.
Pentru Club Sportiv Şcolar Târgovişte fiecare echipament înseamnă continuitate, muncă dusă mai departe și un pas în plus spre excelență”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Rotary Club Târgoviște.
ACTUALITATEacum 5 zileTânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!
Dâmboviţaacum o săptămânăPrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
ACTUALITATEacum o săptămânăAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
Dâmboviţaacum 5 zileTârgoviște. Șofer băut a intrat cu mașina într-o căruță. Cinci persoane au ajuns la spital
ACTUALITATEacum 24 de oreCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița
Dâmboviţaacum o săptămână24 de șoferi de autocisterne petroliere, reținuți de polițiștii dâmbovițeni
ACTUALITATEacum o săptămânăModalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămână„Vara campionilor”, maraton cultural, artistic și sportiv la Gura Ocniței!























