ACTUALITATE
Forţa exemplului le-a dat încredere elevilor din Tabăra Meseriaşilor OMV Petrom

Încă o zi plină de surprize pentru cei 60 de elevi din Dâmbovița și Argeș, prezenți, săptămâna aceasta, în „Tabăra Meseriașilor” OMV Petrom de la Moeciu, judeţul Braşov. Organizatorii acestor colocvii despre implicare, comunicare, echipă, curaj și meserii au marșat pe forța exemplului. Printre copii au fost aduși oameni de succes, persoane care au luptat pentru cariera lor, care au înfruntat rigorile vieții, au dat la o parte neputința, au perseverat, reușind să-și creeze un nume, un brand, o profesie.

Adolescenții au luat lecții de optimism, de cutezanţă. Au înțeles că totul este realizabil în viață, dacă lupți, dacă te implici, dacă îți repeți continuu că nu poţi să fii înfrânt. Ne oprim acum la Ciprian Lupu. A venit în Tabăra Meseriașilor cu inima deschisă, cu entuziasm, cu povestea sa de viață, cu energie și voință, pe care a hotărât să le semene pe ogorul încă în formare al personalităților acestor copii aflați pe malul vieții și care trebuie să se arunce în vâltoare, să ia pieptiş existența, impunându-şi propriul ideal.
Ciprian este un exemplu de luptător, de spirit care nu a cedat în fața neprevăzutului, în fața destinului, care l-a lovit nemilos, dar l-a făcut mai puternic, mai bun, mai hotărât să meargă mai departe. A ajuns în scaunul cu rotile din cauza unei întâmplări banale, a unei clipe de exaltare a vârstei. Era la mare, a făcut un plonjon în apă și atunci s-a închis un capitol din viața lui. A suferit o fractură de coloană. A paralizat. Durerea a fost imensă. A trebuit să-și rescrie cartea existenței. S-a adunat și a pornit din nou la drum, mai motivat, decis să arate că un accident stupid nu îi poate înăbuși speranțele, idealurile.

Astăzi, Ciprian Lupu este primul român în scaun rulant care a devenit pilot de raliuri şi încă unul de succes! Ne-a mărturisit nouă, dar şi copiilor din Tabăra Meseriaşilor, că acesta a fost visul său de când era mic.
„Am muncit foarte mult să ajung aici. Este satisfacţia mea cea mai mare în momentul de faţă. Sunt la al doilea an de participare în competiţii. Încă mai am foarte mult de muncă, dar lucrurile evoluează în sensul în care îmi doresc. Bineînţeles, am avut şi oameni care m-au ajutat. Tot timpul se vor găsi oameni de bine atunci când îţi doreşti să faci ceva.
Ceea ce vreau eu să le insuflu copiilor este să îşi urmeze visurile, indiferent câte obstacole au de depăşit şi câte sacrificii trebuie să facă. Încerc să fiu un exemplu pentru ei, să le dovedesc că, prin muncă, pot realiza orice îşi pun în minte. Cred că, după această săptămână în tabără, îşi vor schimba puţin percepţia asupra vieţii, pentru că au învăţat foarte multe lucruri noi şi îi văd foarte dedicaţi şi devotaţi”, ne-a spus Ciprian Lupu.



ACTUALITATE
Moaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)

Astăzi – 7 august 2026, la Sediul Arhiepiscopiei Târgoviștei, părintele vicar preot Ionuț Ghibanu a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat programul de desfășurare al evenimentelor prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon – Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești. După cum a precizat părintele vicar, ne apropiem cu pași repezi de această manifestare religioasă importantă, cu mare încărcătură emoțională pentru comunitatea din Dâmbovița, dar și pentru întreaga țară.
„Una dintre figurile ecleziale de seamă ale începutului de secol XVI, Sfântul Ierarh Nifon este primul sfânt canonizat pe teritoriul țării noastre, precum și cel care a înnoit viața spirituală a înaintașilor noștri, oferind premisele marii dezvoltări culturale din deceniile ce au urmat păstoririi sale.
Numele său este strâns legat de utilizarea tiparului, cel mai nou mijloc de comunicare al acelei epoci, pe care l-a promovat cu viziune și curaj, precum și de formarea spirituală a Sf. Voievod Neagoe Basarab, ucenicul său cel mai cunoscut, model peste timp pentru tineri și pentru cei chemați să conducă societatea și țara.
Sărbătoarea Sf. Ier. Nifon, care se va desfășura în zilele de 10 și 11 august 2026, va fi coordonată de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal”, a precizat părintele vicar al Arhiepiscopiei Târgoviștei, preotul Ionuț Ghibanu.
Evenimentele vor debuta luni, 10 august, la ora 17:00, cu slujba Vecerniei, săvârșită pe un podium special amenajat lângă Catedrala Mitropolitană din Târgoviște. La finalul sfintei slujbe, IPS Nifon – Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei va premia elevii care au obținut primele locuri la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și a Olimpiadei Naționale Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”, împreună cu profesorii coordonatori.

„Celebrările liturgice ale zilei de 10 august se vor încheia cu Pelerinajul celor peste 4.000 de tineri din Arhiepiscopia Târgoviștei, care vor străbate centrul vechi al orașului cu moaștele Sfântului Ierarh Nifon. Procesiunea se va opri la Mănăstirea Stelea și la statuia Sfinților Martiri Brâncoveni din fața Primăriei Municipiului Târgoviște, iar apoi se va întoarce la Catedrală.
Tinerii pe care îi așteptăm să deschidă sărbătoarea Sf. Ier. Nifon vor veni de la parohiile din Eparhia noastră, de la școlile din Târgoviște, din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” și de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia”.
Momentul central al sărbătorii se va desfășura marți, 11 august 2026, de la ora 07:00 și va cuprinde Sfânta Liturghie și pelerinajul la moaștele Sf. Ier. Nifon, precum și ale Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, aduse special pentru această sărbătoare” a adăugat părintele vicar Ionuț Ghibanu.
Reprezentanții Arhiepiscopiei Târgoviștei se așteaptă ca la ceremoniile sfinte să participe peste 20.000 de credincioși, din Eparhie, din județele învecinate, dar și din alte zone ale țării.
„Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, împreună cu Ierarhii invitați: Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie – Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Visarion – Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Ieronim – Episcopul Daciei Felix și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul – Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Înaltpreasfinția Sa va lansa, la finalul sfintei slujbe, volumele recent tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei: „Voievozi de la Târgoviște – ctitori de spiritualitate ortodoxă” și „Mitropolitul Ștefan I al Țării Românești – promotor al misiunii Bisericii prin intermediul tiparului”, precum și broșurile din colecția misionar-educativă dedicată tinerilor: „Familia – fundament al valorilor Evangheliei lui Hristos” și „Credință și mărturisire în spațiul virtual”.
După aceea, Chiriarhul nostru va acorda „Diploma de Excelență Sfântul Ierarh Nifon” și premii elevilor care au obținut primele locuri la etapa națională a Olimpiadelor și Concursurilor școlare 2025-2026, precum și profesorilor lor îndrumători, celor 4 elevi care au obținut media generală 10 la Examenul de Bacalaureat, precum și unor tineri campioni la diferite competiții internaționale” a mai spus părintele vicar.

Închinarea la sfintele moaște se va putea face până seara, târziu, pentru a oferi tuturor credincioșilor posibilitatea de a participa. Evenimentul religios va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Târgoviștei.
La fel ca și în anii precedenți, la finalul evenimentului de marți, 11 august, tinerii voluntari din cadrul comitetelor parohiale vor igieniza, împreună cu angajații Primăriei, zona Parcului Mitropoliei.
„Așa cum se întâmplă la astfel de manifestări, unii dintre concetățenii noștri sau cei aflați în tranzit vor fi temporar afectați de necesarele restricții de circulație. Astfel, luni, 10 august, între orele 16:00-20:30, traficul rutier va fi închis total pe Bulevardul Libertății, segmentul cuprins între complexul „Mondial” și Casa de Cultură a Sindicatelor. Totodată, între orele 18:15-19:45, traficul va fi oprit pe Calea Domnească (între sensul giratoriu de la Colegiul „Ienăchiță Văcărescu” și Str. Stelea), Str. Stelea și Str. Revoluției. Nu vor putea fi parcate autoturismele pe Bulevardul Libertății (segmentul cuprins între complexul „Mondial” și Casa Sindicatelor), începând cu ziua de luni, 10 august, ora 15:00, până marți, 11 august, ora 15:00, iar pe Strada Revoluției, în ziua de 10 august, între orele 15:00-21:00. Totodată, marți, 11 august, între orele 06:00-13:00, Bulevardul Libertății va fi închis total circulației rutiere.
Având în vedere toate acestea, îi rog pe toți cei afectați să manifeste înțelegere, răbdare și bunăvoință”, a transmis pr. conf. univ. dr. Ionuț Ghibanu – vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
ACTUALITATE
Donalam Târgoviște răspunde solicitărilor Guvernului de a reduce consumul de energie electrică

Campania italiană Donalam, membră a Grupului AFV Beltrame, unul dintre liderii europeni în producția de oțeluri speciale și oțel beton, răspunde solicitărilor Guvernului Bolojan adresate marilor consumatori industriali, de a reduce voluntar consumul de energie și își aliniază programul operațional al unităților din Călărași și Târgoviște, în intervalul 19:00–23:00.
La Laminorul din Călărași, Donalam a replanificat programul de producție pentru a reduce consumul de energie în intervalul 19:00–23:00. În paralel, la Combinatul din Târgoviște, producția a fost oprită începând cu 5 august pentru desfășurarea reviziei tehnice anuale. Suprapunerea reviziei cu perioada în care autoritățile solicită reducerea consumului contribuie la diminuarea sarcinii asupra sistemului energetic național.
Prin măsurile aplicate la cele două combinate, Donalam estimează o reducere a puterii absorbite de aproximativ 8 MW, contribuind astfel la efortul național de reducere a consumului de energie.
„Donalam înțelege dificultatea situației energetice actuale și importanța unui răspuns coordonat din partea marilor consumatori industriali. De aceea, am răspuns fără rezerve solicitării autorităților și am adaptat programul de producție acolo unde a fost posibil. Prin aceste măsuri, sprijinim în mod concret efortul național și contribuim responsabil la stabilitatea sistemului energetic, fără a afecta angajamentele asumate față de clienții și partenerii noștri”, a declarat Carlo Beltrame – Country Manager pentru Franța și România & Chief Business Development Officer al Grupului AFV Beltrame.

Donalam este unul dintre jucătorii importanți activi în sectorul siderurgic local și singurul producător local de oțel beton și oțeluri speciale. La combinatul din Târgoviște, compania produce aproximativ 180.000 de tone anual, și urmărește atingerea unei capacități de producție de aproximativ 600.000 de tone pe an. Laminorul din Călărași are o capacitate anuală de producție de 400.000 de tone și comercializează aproximativ 120.000 de tone de bare de oțel pe an, majoritatea destinate exportului.
Producția celor două unități va fi reluată conform programului operațional, iar planul investițional asumat va fi continuat.
ACTUALITATEacum o săptămânăAtenție! S-a oprit din nou apa în Târgoviște și în șase comune limitrofe
ACTUALITATEacum o săptămânăHai la „Ziua Comunei Șotânga”! Sâmbătă, 8 august 2026, de la ora 17:00
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileȘotânga, o comună care își construiește viitor solid pe postamentul trecutului minier. FOTO
Dâmboviţaacum o săptămânăUrsul a intrat într-o gospodărie din Bărbulețu și a sfâșiat un berbecuț
Călăraşiacum o săptămână12 persoane implicate într-un accident pe Autostrada Soarelui, în Călărași
SOCIALacum o săptămânăTânăr găsit mort la marginea drumului, la ieșire din Roșiori de Vede
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăUn nou parc public la Târgoviște, din această toamnă. Lucrările sunt în execuție
Argeșacum o săptămânăUPDATE. Șoferul microbuzului implicat în accidentul mortal de la Câmpulung are 83 de ani




























