ACTUALITATE
Aproape 2.000 de porci au fost ucişi în judeţul Dâmboviţa, din cauza pestei!

Virusul pestei porcine se înfige tot mai adânc în judeţul Dâmboviţa. Situaţia nu este deloc una îmbucurătoare, ţinând cont că nu există leac pentru cumplita boală care poate decima rapid populaţile de suine.
Sandu Tolea a spus astăzi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că, în Dâmboviţa, au fost declarate 33 de focare de pestă porcină africană, pe teritoriul a 14 localităţi. În aceste focare, au fost găsiţi morţi 19 porci şi au fost ucise în gospodării 237 de animale. De asemenea, 1.745 de porci dintr-o fermă au fost omorâţi preventiv.
În Ghimpaţi, aşezare ce aparţine administrativ-teritorial de oraşul Răcari, fiindcă au apărut alte cazuri s-a luat decizia sacrificării tuturor animalelor din exploataţiile cetăţenilor de pe strada în care a fost declarat focarul.
Situaţia nu este una tocmai bună nici pe fondurile de vânătoare din judeţ. În rezervaţia de la Bolovani, administrată de Direcţia Silvică Dâmboviţa, pesta porcină face ravagii. Până acum, au fost extraşi morţi peste 250 de mistreţi.
A mai dezvăluit directorul DSVSA Dâmboviţa că, astăzi, a mai apărut o suspiciune de îmbolnăvire la Ciocăneşti. Prefectul Antonel Jîjîie a declarat că, dacă vor mai fi confirmate focare de pestă în judeţ, se va lua decizia omorârii tuturor porcilor din localitatea unde au fost găsite animale bolnave.
ACTUALITATE
Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!
„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.
Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.
ACTUALITATE
Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.
În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO


























