OPINII
Ciocoii moderni!

Am văzut cum tot mai mulţi tineri care intră în politică, în administraţie sau prin instituţiile publice, aduşi de mama, de tăticu, de bunicu, de vreun amic, de vecinul de palier, de prietenul din copilărie sau de partid, că e mai sigur aşa, au apucături de extratereştrii, de simandicoşi veniţi din alte zone ale Universului.
Cred că li se cuvine totul şi nimeni nu are voie să le reproşeze ceva. Nimeni nu trebuie să le deranjeze starea de vegetaţie, creşterea. Pentru un salariu bun, niscaiva indemnizaţii, birou călduţ, maşină la scară, başca implicarea în mici afaceri cu statul, sunt capabili de orice. Au un avânt şi o dorinţă de a arăta cine sunt ei, cât de vânjoşi sunt şi pe cine slujesc de te doare capul!
Vezi cazul, de curând mediatizat, al consilierului de parlamentar ofuscat nevoie mare că a fost tras la răspundere de un agent de poliţie pentru o oprire neregulamemntară. A sărit cât malul tânărul funcţionăraş! Omul legii îi vorbea frumos, decent, civilizat, după norme, iar junele sfătuitor de demnitar, parcă fusese atins de bombe. Ţipa, vocifera, îi tot frunzărea prin faţă poliţistului o legitimaţie emisă de Camera Deputaţilor, să vadă omul legii cine este el, pe unde se învârte, ce forţă are… Cum de şi-a permis agentul de la Rutieră să tragă la răspundere un ditamai consilierul de parlamentar, esenţă de sânge albastru, nu un muritor de rând al României?
Cam astea sunt metehnele la modă. Nu se schimbă, nu se pierd în undele noii generaţii. Parcă sunt mai evidente. Unii, crescuţi sub mottoul „totul mi se cuvine”, sunt ahiaţi după putere, după privilegii, după poziţii şi legitimaţii de baştani. Cei care vor să muncească, docil, corect, fug în afară, trudesc pentru alţii ca să agonisească câte ceva. În ţară rămân piloşii, moştenitorii superfuncţionarilor, fanii de partid bine înfipţi în funcţii şi în lefuri de la stat! Portaltoiul comunist, bine protejat şi hrănit din banul statului, uns politic cu tot ceea ce îi trebuie, pentru rezistenţă, abia acum dă roade sublime!
OPINII
Ascultăm și nu judecăm!

Un eveniment creștin, firesc până la urmă în lanțul existențial românesc, a dat apă la moară tuturor opozanților PSD, văzuți și nevăzuți, celor ascunși sub conturi false pe rețelele de socializare, adversarilor de pe băncile Parlamentului, dar și semi-simpatizanților aflați în starea aceea de observare perpetuă. Doar poporul este încă năuc! Nu a procesat total știrile pro și contra despre evenimentul monden timișorean.
Tăcut, abătut, românul de rând este bulversat de traiul de zi cu zi, din ce în ce mai dificil de susținut, mai mult decât de toaletele de petrecere ale nevestei lui Grindeanu și a partenerei lui Ciolacu. Omul muncii încă nu s-a dezmeticit, deși este bombardat din toate părțile, pe toate canalele, cu picuri acizi de critică la adresa social democraților și alura lor sătulă, aristocratică, de la Timișoara. Sintagma la modă în aceste zile pare a fi mai degrabă un virus comunicațional, manipulator, care a pătruns în sistemul de credibilitate al social democraților și dă peste cap toate programele: „Grindeanu, dimineața plânge de mila săracilor, iar seara merge la petreceri opulente”.
Ce să mai zici? Este greu să prezinți peisajul, decorul cu 500 de invitați de marcă de la botezul de lux al lui Simonis ca fiind doar o bucățică de normalitate. Pe acest subiect se poate specula mult Analize, mai puțin. Nu ai ce! Și unii o fac în cadență militară. Tragere de voie, cum ar ordona caporalul! Mai ales acum, când suntem măcinați de criza economică, de deficit și alte tipuri de neajunsuri care nu par să se diminueze, ci, dimpotrivă, se amplifică.
În asemenea momente, când te afli la guvernare doar de câteva zile și țara are așteptări de la tine, cred că mai multă discreție și simplitate ar fi fost de apreciat. Constat, din păcate, că politicienii noștri, nu toți, dar destul de mulți, culoarea nu contează, rodați prin culoarele puterii, nu de ieri de azi, cu legiuni de consilieri pe lângă ei, nu au învățat nimic despre conduită, comportament social la vremuri de criză și nu numai. Sau, mai grav, nu îi interesează! Iar cei cărora le pasă și au rezultate, construiesc din greu, sunt victime colaterale. Sunt luați de curent, vor nu vor. Și nu este bine!
PS. Așa că celor doi protagoniști înfierați la Timișoara, Alfred Simonis și Marcel Ciolacu, nu le rămâne decât să se conformeze sintagmei lansate chiar de ei, parcă după alegeri: „Ascultăm și nu judecăm”! În momentul de față, altceva nu este de făcut.
OPINII
Europa, în resetare…

Politica dusă de actualii lideri europeni pare să fii eșuat? Toate măsurile dure puse în practică, cu atingere adusă vieții de zi cu zi a oamenilor, au dus la aprinderea flăcărilor mâniei. Protestele au cuprins Europa. Franța, Spania, Italia, Spania, ba chiar și Germania au dat semnalul că, gata, ajunge! Sute de mii de oameni au ieșit în stradă. Cuțitul a ajuns la os!
La Paris situația s-a încins. De la revolte considerate a fi naive de autorități și tratate ca atare, vezi protestul elevilor, uite unde s-a ajuns! De la conceptul de libertate, democrație, s-a trecut, într-un interval rapid, la haos. De ce? Fiindcă Occidentul, politicienii de mucava care conduc destinele Europei au cam uitat că societatea este alcătuită și din oameni simpli, ale căror nevoi de viață, modeste, echilibrate până acum, au fost răvășite, date peste cap. Au primat interesele economice și politice ale celor din umbră. Cetățeanul simplu a fost transformat în cobai.
Acum, gata! Se cere o resetare totală a sistemului politic. Se cer alți lideri, alte poziții, alte argumente ale guvernării. Roata istoriei a pornit! Și, ați văzut ce lipsiți de capacitatea de a cântări și judeca la rece lucrurile sunt politicienii români? Mânați doar de ambiții, de interesele lor de grup, de alți vectori influențatori externi, au dus țara în cap. De peste 5 luni, stăm într-un provizorat bolnăvicios, fără guvern stabil, cu prețuri la tot ce ne susține traiul luate spre aiurea. Ne jucăm de-a numirea premierilor, scoțând de la cutie nume de prim-miniștri care nu au nicio rezonanță cu votul dat de români. Principiile democrației au fost eliminate, duse în derizoriu. Au arătat, pe față, că votul nostru, nu prea mai contează. Exercițiu democratic și atât!
Cum să vii tu, Nicușor Dan, cu nominalizări de persoane care nu s-au aflat măcar pe vreun afiș electoral, pe vreo listă de candidați, cu indivizi de care poporul nu știe nimic? Până unde ajunge sfidarea, lipsa de empatie față de popor? Și vrem să fie bine? Nu are cum, nu are cine. Ne confruntăm cu simple formalisme devastatoare în mijlocul unui sistem care funcționează inertic. Norocul nostru este că albinuțele își știu rolul și își văd, încă, de treabă, suportând șocurile venite dinspre cancelariile haosului care au transformat normalitatea, echilibrul, în existență incertă.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 5 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
Dâmboviţaacum 2 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum 2 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























