Dâmboviţa
Comunicat PNL Dâmboviţa: Familia Plumb cu ochii pe banii publici!

Am aflat dinspre partidul de guvernământ că pe dâmboviteni îi așteaptă o mare investiție – RENOVAREA GĂRII TITU. Până aici toate bune și frumoase, mai ales că vorbim despre un important nod feroviar al României lăsat în uitare de foarte mult timp.
Și pentru că în PSD nu este nimic întâmplător, se pare că doamna Rovana Plumb nu este străină de această inițiativă și o dorește ‘’valorificată’’ sperând să o transforme într-o afacere de familie în beneficiul odraslei, Andrei Plumb.
Profitând de această ocazie, doamna Plumb s-a gândit să ‘’rezolve’’ și vechea problemă a șefului Gării Titu, Marius Dinică, pe care l-a dorit îndepărtat din funcție încă de acum câtiva ani, deoarece nu are carnet PSD.Iî stă alături în acest demers chiar dl. Răzvan Cuc – Ministrul Transporturilor care nu este la prima tentativă de îndepărtare a lui Marius Dinică.
Atragem atenția PSD, că această investiție în valoare de 1 milion de euro se face cu banii românilor și nu cu bani de la casieria de partid.
O rugăm de doamna Plumb să fie atentă la problemele județului Dâmbovița și nu la buzunarele odraslei pe care le umple sistematic cu bani publici de o bună bucată de timp.
Biroul de presă PNL Dâmbovița
ACTUALITATE
Universitatea Valahia din Târgoviște. One application. Countless possibilities. Admission 2027-2028

Shape your academic path at Valahia University of Târgoviște, Romania.
Explore study options for international students:
– Preparatory year
– Bachelor’s | Master’s | PhD Programmes
First admission session: 1 October – 15 December 2026
Our International Relations Office will support you throughout the application process.
Contact us: relint@valahia.ro
ANUNŢURI
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează expert achiziții publice

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovioța organizează, în data de 1 septembrie 2026, concurs pentru ocuparea postului vacant de expert achiziții publice. Dosarele de înscriere se depun în perioada 24 – 26 august 2026, în intervalul orar 08:00-15:00.


ACTUALITATEacum 3 zileProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ANUNŢURIacum 4 zileMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăProgramul evenimentelor prilejuite de „Zilele Comunei Potlogi”, 15-16 august 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
Dâmboviţaacum 5 zileTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ACTUALITATEacum o ziNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)
ADMINISTRAŢIEacum 4 zile3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia



























