ACTUALITATE
Goran Bregovic, regal muzical cum puţine s-au întâmplat la Târgovişte!

Invitaţia adresată lui Goran Bregovic şi orchestrei sale „Wedding and Funeral”, de a concerta la Târgovişte, de „Zilele Cetăţii”, a fost o provocare atât pentru autorităţi, dar mai ales pentru târgovişteni. A fost pentru prima dată când celebra formaţie a venit la Târgovişte şi nu se ştie când ne vom mai întâlni cu un asemenea moment al excelenţei muzicale depline…
Cel mai recent album al artistului, „Three letters from Sarajevo”, a fost, aseară, prezentat publicului târgoviştean, urmat de o cavalcadă din repertoriul consacrat al lui Goran Bregovic.
Stilul inconfundabil al artistului este recunoscut şi apreciat la nivel mondial. Piesele sale, de o forţă şi melodicitate uluitoare, sunt izvorâte din inepuizabilul folcolor balcanic, dar şi din muzica tradiţional-ţigănească.
Erau voci care susţineau că stilul lui Goran Bregovic nu va prinde la târgovişteni, fiind vorba de compoziţii, de piese în care se succed mai multe ritmuri, că muzica lui are o notă cultă, că e greu de decodificat mesajul etc. Nu a fost aşa!
Bregovic, autor şi de coloane sonore ale unor filme celebre, a ştiut să adune cele mai pure stiluri, să rupă bucăţi de folclor din toate zonele Balcanilor, chiar şi din România, să le şlefuiască perspicace şi cu talent şi să creeze acele ritmuri fantastice, care pot curge tumultuos ore în şir şi, ce este mai important, electrizează spectatorii.
Mii de târgovişteni adunaţi în Parcul Chindia au fost încântaţi de muzica lui Goran Bregovic şi s-au lăsat purtaţi de această vrajă, trăind şi simţind mesajul în acelaşi timp cu cei de pe scenă. Concertul susţinut de Bregovic a fost un regal muzical adevărat, cum puţine s-au întâmplat la Târgovişte…
ACTUALITATE
Vicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu a fost plasat în arest preventiv la domiciliu

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală l-au reținut, la data de 1 octombrie 2026, pe Alexandru Munteanu, vicepreședinte USR Dâmbovița, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de comercializarea, importarea, exportarea, vânzarea, cumpărarea, transferarea, tranzitarea sau transportarea de bunuri, precum şi furnizarea de servicii de brokeraj, de asistenţă tehnică sau de alte servicii legate de aceste bunuri, dacă interzicerea sau restricţionarea comportamentului respectiv constituie o sancţiune internaţională a Uniunii Europene, în formă continuată.
Consilierul local târgoviștean USR, împreună cu celelaltă persoană implicată în afacere, au fost prezentați ulterior în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
Din ancheta efectuată de DIICOT – Structura Centrală, a reieșit faptul că, în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026, cei doi inculpați, „în calitate de administrator și director general al unei societăți comerciale, respectiv de fost director comercial, au coordonat și au participat la operațiunile de comercializare și transfer a utilajului industrial VL40 (utilaj cu dublă utilizare), către destinatari intermediari, printre care societăți paravan din Germania și Kazahstan, beneficiarul final fiind o entitate din Belarus, membră a unui holding cu sediul în regiunea Minsk, aflată sub sancțiuni la nivelul UE, conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/300). Astfel, aceștia au inițiat operațiunea de transfer a utilajului VL40 și au continuat demersurile privind livrarea lui, deși anterior autoritățile competente din cadrul Ministerul Afacerilor Externe respinseseră solicitările de autorizare a exporturilor, inclusiv ca urmare a existenței riscului ca produsele să ajungă la un alt utilizator final decât cel declarat”, se precizează în comunicatul transmis de DIICOT.
ACTUALITATE
„Cununa Nucetului” a strălucit pe scena Festivalului de Folclor din Malaga, Spania!

Încă o reușită în plan al imaginii și dezvoltării artistice pentru copiii și adolescenții care alcătuiesc Grupul Folcloric „Cununa Nucetului”, județul Dâmbovița. Micii dansatori au participat în aceste zile la Festivalul folcloric „Rapsodia de Toamnă” desfășurat în Malaga, Spania.
Dansatorii din Nucet au fost răsplătiți cu ropote de aplauze de spectatorii spanioli și de românii care trăiesc pe meleagurile iberice. La fel au fost întâmpinați și membrii Ansamblului „Florile Chindiei” din Târgoviște, cel de-al doilea grup care a reprezentat județul Dâmbovița la Festivalul de la Malaga.
De precizat că acest eveniment artistic a adus pe scenă dansatori și interpreți de folclor din România și din toate comunitățile românești din Spania. Festivalul, aflat la prima ediție, a fost organizat de Departamentul Românilor de Pretutindeni, evident, cu sprijinul unor sponsori generoși și iubitori de cultură și folclor.

Dâmboviţaacum 5 zileBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
Dâmboviţaacum 3 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum o ziAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
ACTUALITATEacum 5 zileDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Găești va monta panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei pentru toate instituțiile publice din subordine
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMalu cu Flori se dezvoltă frumos, în ciuda resurselor financiare puține și a blocajelor de la Guvern
ACTUALITATEacum 3 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum 4 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală


























