Ziua Națională ne-a prins, încă o dată, doar pe noi, cei mulți și încă purtând în suflet milenara speranță de mai bine, mai triști, mai debusolați, răvășiti de existența dusă la limita incertitudinii, bombardați cu vești care îți taie adânc pofta de sărbătoare, determinându-te să folosești drapelul pentru a-ți șterge lacrimile neputinței de a nu mai putea înțelege rosturile acestei lumi sucite și de a-ți murmura sub flamuri rugile simple către Divinitate.

1 Decembrie a venit cu notificări de la distribuitorii de energie electrică, prin care ne anunță că, din ianuarie 2022, prețul urcă cu peste 40 de procente. Ne-au venit informări de la cei care dirijează gazul pe conductă că încălzirea caselor începe să intre în zona luxului. Ni se spune că va trebui să renunțăm la centralele de apartament, la lemnul de foc, că vom intra în era penelor de curent, că benzina va curge la pompe tot mai scump. Că tractoarele nu vor mai ara, că pâinea se va vinde mai scump decât cozonacul. Că lăcustele intră în nomenclatorul alimentației. Că până și Crăciunul ar putea fi interzis, iar Raiul să fie băgat în lockdown.

Suntem tot în pandemie. Purtători de mască. Cu chipurile ascunse după posibilități. Străini. Mai reci ca niciodată. Chirciți de neprevăzut. Temători. Privim de pe țărm, ca niște naufragiați care nu știu cu ce și încotro să o apuce. Aflăm obișnuit, ca un fapt divers, ca o banalitate, că, de undeva, dinspre sudul Africii, sosește în galop o altă variantă a mașinăriei coronavirus, „omicron”, care pare că nu se sinchisește de niciun tip de vaccin.

E sărbătoare națională! Cu steaguri uriașe, cu garduri, cu țarcuri, cu limită de persoane. Cu certificate verzi. Cu avansări în funcții, în grade, în trepte, cu prime colosale, cu fanfară și pas prosper de defilare, cu vacanțe, cu fasole cu ciolan, cu pensii speciale, cu sărăcie, cu foame de bani, de cinste, de iubire, de liniște… Cu politică confuză și alianțe încropite la granița disperării sub semnul interesului național. Cu conducători care trăiesc, suferă și simt ca noi și cu alții, cei mai mulți din păcate, care doar simulează preocuparea din huzurul și tihna proprie.

La mulți ani, România! La mulți ani, români! Să fim tari, să fim uniți. Misiunea noastră, ca popor, în istorie nu s-a încheiat! Dumnezeu să ne ocrotească!

De câteva săptămâni, cu excepția liderilor înscriși în această incertă cursă a Guvernării de coaliție la care participă PSD, PNL și, mereu în trendul puterii, fată mare, UDMR, nimeni nu mai comentează probleme ce țin de politica recentă. Motivul este ușor de dedus. Nu poți veni în față cu nimic în momente de incertitudine și tensiune generate de negocieri. Simplu. Nu știi ce ai putea spune, nu știi ce întrebare ar răzbate dinspre jurnaliști și ai putea, fără să vrei, să emiți o ipoteză, un răspuns, care să zgâlție șandramaua și așa croită fără un proiect clar și cu necunoscute și orgolii din toate părțile. Poți, să ieși din linia partidului dacă ți se grăbește conștiința să refuleze taman în aceste zile de foc. Așa că este mai bine să taci până ce se călește tochitura și poate fi servită. Eventual, cu un medicament înainte.

Este clar, țara are nevoie rapid de un Guvern, chiar și unul instabil cum se preconizează să iasă aceasta, clădit printr-o aliniere anormală dintre PSD și PNL. Mârâiturile se aud prin toate cancelariile celor două formațiuni politice, dar sunt stinse repede cu calmante.

Asta este situația. Calculul politic, îmbrăcat în grabă în haina interesului național, a primat. PSD-ul a lăsat de la el. A preferat să se înhame la jugul guvernării alături de liberalii optuzi și UDMR-iștii interesați să fie pe cai mari în orice conjunctură, decât să meargă la alegeri anticipate. Au dat o șansă președintelui Iohannis, cel care fredonează de 7 ani refrenul „Pesede este de vină”, să stea liniștit la Cotroceni încă trei ani. Asta dacă nu apar neprevăzute!

Social-democrații împart acum responsabilitatea guvernării, intrând să are ogorul de care și-au bătut joc liberalii și USR-iștii. Scot în față tot ce au mai bun pentru a demonstra românilor că sunt pregătiți să se sacrifice pentru țară. Vin lângă unii care nu prea mai au ce arăta. Așa că liniștea politicienilor din PSD, cu excepția celor de la vârf, angrenați în negocieri, este firească.

Joi – vineri, vom avea un guvern. Nu proaspăt. Unul din bucăți care, în mod normal, nu s-ar potrivi deloc în puzzle-ul politic, nu ar ieși nicio imagine încântătoare, dar totul ține de necesitate, de urgență. Și, în asemenea condiții, anormalul poate fi reconsiderat.