POLITIC
PRO România solicită să fie înlocuiţi toți miniștri propuşi care au fost avizați negativ!

Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PRO România la nivel naţional, susţine cu tărie că partidul pe care îl reprezintă nu va închide ochii în faţa incompetenţei. Ţuţuianu recomandă liderilor liberali să se gândească bine când fac nominalizările pentru funcţiile de miniştri. Intuind că la mijloc ar fi vorba de o înţelegere tacită între PNL şi PSD, parlamentarii PRO România nu vor participa la votul de învestitură din data de 4 noiembrie.
„Parlamentarii PRO România vor fi prezenți la comisiile de audieri. Tratăm foarte serios această procedură, pentru că ea filtrează calitatea celor propuși (dacă există). Candidații nepregătiți NU vor primi votul nostru la audieri. NU suntem dispuși să girăm înlocuirea unor incompetenți cu alții. Solicităm ca toți miniștri propuși, audiați și avizați negativ să fie înlocuiți. NU vom participa la votul din 4 noiembrie, în Parlament.
Este o formă de protest față de blatul evident pe îl fac PSD și PNL (fiecare cu câștigurile lor minore – Viorica Dăncilă în turul 2, Guvern votat – dar cu pierderi mari pentru România). NU susținem un guvern PNL, întrucât interesele electoratului pe care îl reprezentăm sunt grav afectate prin Programul de guvernare pe care-l propun dl Orban&co.
Vom susține numai ceea ce e bine pentru români, pentru România. Nu dăm cecuri în alb nimănui. Cei care ne tot presează (găsiți voi alte sinonime) să votăm guvernul Orban să-și vadă de interesele lor de partid. Poate a funcționat cu Barna-USR, nu și cu PRO România”, a scris senatorul Ţuţuianu pe pagina sa de Facebook.
Dâmboviţa
Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței!

Ciprian Ștefan Olteanu, vicepreședinte al Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, i-a transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a aflat zilele trecute într-o vizită rapidă la București, un mesaj curajos, bine ticluit, în ton cu adevăratul patriotism pe care ar trebui să-l afișeze tot românul, mai ales acum, în vremuri de restriște, când identitatea, istoria unui popor și tradițiile sale sunt estompate, puse în umbră de jocurile politice, de interesele celor care se cred stăpânii lumii. A precizat Ciprian Ștefan Olteanu că românii au plătit cu sânge pentru libertate. În decembrie 1989, cetățenii au înfruntat gloanțele unei dictaturi.
„Nu au făcut-o pentru ca, după câteva decenii, cineva să le explice că trebuie să tacă atunci când nu sunt de acord cu puterea. Românii nu reprezintă un popor care trebuie reeducat. Nu avem nevoie de lecții despre cum să ne iubim țara. Nu ne vom cere scuze pentru credința noastră, pentru istoria noastră sau pentru faptul că ne apărăm interesele naționale. Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței. Așadar, doamnă Ursula von der Leyen, ascultați, înainte să decideți! Respectați națiunile, acceptați critica, nu confundați funcția pe care o ocupați cu dreptul de a avea întotdeauna ultimul cuvânt. România vrea parteneriat, nu subordonare. Vrea respect, nu să fie tratată cu superioritate. Și, mai presus de orice, vrea libertate”, a spus viceliderul ACT Dâmboviţa, Ciprian Ștefan Olteanu.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Turcia este un aliat și un partener solid pentru România

Deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Ilie Cotinescu, vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, a participat la recepția organizată de Ambasada Republicii Turcia la București, cu prilejul Zilei Naționale a acestei țări. Pe 29 octombrie 2026 s-au împlinit 103 ani de la proclamarea Republicii Turcia.
„În contextul războiului din Ucraina, al atacurilor repetate generate de Rusia în Marea Neagră, colaborarea bilaterală dintre România si Turcia, țări aliate NATO, este deosebit de importantă și servește intereselor comune în domeniile economic, energetic si militar.
Atacurile rusești asupra navelor comerciale în apropierea coastelor României, pe de o parte, dar și importanța imensă a perimetrelor de exploatare a gazului din Marea Neagră, asigurarea securității acestora, fac din Turcia un aliat și un partener solid pentru România, atât în Marea Neagră cât și în zona Balcanilor”, a transmis deputatul Aurelian Cotinescu – vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
Dâmboviţaacum 7 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























