Connect with us

ACTUALITATE

Comuna Gura Ocniţei s-a prins în hora tradiţiilor şi obiceiurilor de toamnă

Publicat

pe

Cavalcada evenimentelor dedicate toamnei, anotimpului rodniciei, la care se adaugă o serie de obiceiuri şi tradiţii locale, ba chiar unele culese de pe alte meridiane, cu scopul de a lumina sufletele oamenilor, de a deschide porţi culturale şi de comnunicare, continuă la Gura Ocniţei.

Edilul comunei, Sorin Vasile Ioniţă, alături de slujitorii culturii şi spiritualităţii din localitate, vorbim aici de bibliotecare, referenţii culturali şi, nu în ultimul rând, de cadrele didactice, care se implică în astfel de activităţi, au reuşit să împlinească acest proiect.

După organizarea cu succes a „Zilei Recoltei” la Săcuieni, a urmat o suită de astfel de reeditări în şcolile şi căminele culturale din comună, în ton cu tradiţia românească, a fost aprins, pe Dealul Cruci, în seara de Sfântul Dumitru, „Focul lui Sumedru”.

Noaptea blândă de toamnă, cu aer proaspăt, cu miros de frunză de nuc şi arome de gutui coapte, a fost viu colorată de glasurile copiilor şi ale tinerilor care s-au adunat în jurul focului. Un ritual străbun al renaşterii, al reînvierii, al ciclurilor vieţii, un simbol al primenirii naturii. S-a cântat, s-au depănat amintiri, poveşti ale locului, bătrânele satului au împărţit mere şi covrigi, iar copiii s-au ospătat cu bezele topite la foc domol.

Şi asta nu a fost totul! A urmat, aseară, „Sărbătoarea dovlecilor luminoşi”, o manifestare care a îmbinat plăcut obiceiurile străbune cu cele ale Hallloweenului, fiindcă, şi noi, românii, de mici, scobeam dovlecii, creeam diferite figurine, apoi introduceam în interor lumânări aprinse şi porneam cu ei pe uliţe.

Copii costumaţi în diferite personaje de poveste, mai haioase sau mai hidoase, mascaţi, dar nelipsindu-le elementul esenţial al evenimentului – dovleacul luminos, au oferit celor prezenţi un adevărat spectacol al bucuriei şi bunei dispoziţii. S-a cântat şi s-a dansat în jurul unui foc de tabără. Evident, primarul Sorin Vasile Ioniţă a fost prezent şi i-a susţinut pe cei mici în activitatea desfăşurată.

„Încă de la preluarea mandatului de primar una dintre priorităţile mele de suflet a fost aceea de a reanima şi reîntregi obiceiurile noastre româneşti, de a retrezi în copiii şi în tinerii din comună, şi nu numai în ei, flacăra tradiţiilor uitate, pe undeva, printr-o ladă prăfuită din pod. Şi, după cum se vede, am reuşit.

În afară de problemele fireşti ce ţin de realizarea unor obiective socio-edilitare, de a păstra în echilibru mersul comunei, trebuie să ne ocupăm şi de culoarea vieţii, de farmecul existenţei, care nu pot fi date decât prin cultură, prin tradiţii, prin socializare şi comunicare continuă.

Sunt mândru că am alături de mine, la Primărie, la căminele culturale, la biblioteci şi în şcoli, oameni destoinici, cu har şi pasiune, care se preocupă în permanenţă de renaşterea spirituală şi culturală a localităţii noastre”, ne-a declarat primarul Sorin Vasile Ioniţă.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii!

Publicat

pe

Alexandru Mironov, în dialog cu profesorii și elevii din județul Dâmbovița

Casa Corpului Didactic Dâmbovița a organizat vineri, 23 octombrie 2026, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, un eveniment cultural și educațional deosebit, prilejuit de întâlnirea cu Alexandru Mironov – profesor, scriitor, publicist, jurnalist și cunoscut promotor al științei și al literaturii science-fiction.

Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și în parteneriat cu Asociația culturală „Cetatea Romanței” din Târgoviște, președinte, dl Teodor Vasiliu și director artistic, dna Alina Mavrodin Vasiliu, cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna ”, precum și cu unități școlare din învățământul preuniversitar dâmbovițean. Au participat cadre didactice, elevi din județ și reprezentanți ai presei locale, oferindu-se astfel un cadru de dialog între generații, în jurul cărții, al științei și al responsabilității de a înțelege lumea în care trăim.

Punctul central al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Micul ghid al autostopistului prin lumea vie”, o invitație la explorarea fascinantului univers al vieții, al geneticii și al biologiei moleculare, într-o manieră accesibilă și stimulativă pentru cititorul curios. Prin experiența sa de jurnalist și comunicator al științei, Alexandru Mironov a demonstrat că informația științifică poate deveni o experiență intelectuală captivantă atunci când este însoțită de întrebări autentice, imaginație și dorința de a descoperi.

În cadrul evenimentului au fost prezentate și volumele „China și Asia Centrală în 2026”, semnat de Marcela Ganea, și „Jurnalul noului drum al mătăsii”, semnat de Alexandru Mironov și Marcela Ganea. Cele trei cărți au deschis perspective complementare asupra lumii contemporane, reunind interesul pentru cunoașterea științifică, înțelegerea realităților geopolitice și descoperirea marilor transformări ale societății actuale.

Dialogul cu autorul a depășit granițele unei lansări de carte, devenind o reflecție asupra rolului lecturii și al educației în formarea unei gândiri autonome, critice și responsabile. Întrebările adresate de elevi și profesori au evidențiat interesul pentru știință, pentru mecanismele vieții și pentru modul în care informația poate fi verificată, înțeleasă și transformată în cunoaștere.

Pentru Casa Corpului Didactic Dâmbovița, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma importanța educației permanente și a formării culturale a cadrelor didactice, precum și necesitatea unor experiențe de învățare care depășesc spațiul formal al clasei. Întâlnirea cu personalități care apropie știința și cultura de publicul larg contribuie la consolidarea unei comunități educaționale deschise dialogului, curiozității intelectuale și valorilor autentice.

În semn de aleasă prețuire pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea științei și culturii și pentru capacitatea de a transforma cunoașterea în fascinație și curiozitatea în devenire, Alexandru Mironov a primit o Distincție de Excelență din partea Casei Corpului Didactic Dâmbovița – oferită de director prof. Ana Maria Gheorghe

Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prin dialog direct cu autorul, fotografii și sesiunea de autografe, lăsând participanților nu doar amintirea unei întâlniri memorabile, ci și îndemnul de a continua să caute, să întrebe și să citească.

Prin această inițiativă, Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă misiunea de a susține dezvoltarea profesională și culturală a personalului didactic și de a crea contexte relevante de întâlnire între educație, carte, știință și comunitate.

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii! Iar în centrul acestei călătorii rămâne omul – capabil să descopere, să învețe și să transforme cunoașterea într-un mod mai profund de a privi realitatea.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Lucrări intense de reabilitare și modernizare a Secției Pediatrie din Gura Ocniței

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, consecvent și atent la modul în care sunt implementate proiectele de interes comunitar, s-a aflat ieri, 27 octombrie 2026, la Spitalul de Pediatrie din comuna Gura Ocniței, unde se desfășoară ample lucrări de reabilitare și modernizare a pavilioanelor A, B și C ale acestei secții externe a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Valoarea investiției, care va asigura condiții mai bune de cazare, tratament și îngrijire pentru copiii care vor fi internați aici, este de aproximativ 64.600.000 de lei.

„Pentru mine, sănătatea copiilor rămâne o prioritate. Îmi doresc ca fiecare investiție în sistemul medical dâmbovițean să aducă servicii mai bune și un mediu în care micii pacienți să primească îngrijirea de care au nevoie. Continuăm investițiile în sănătate, cu grijă și responsabilitate față de dâmbovițeni”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

De precizat că, în această vizită de lucru, președintelele CJD a fost însoțit de managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, Silvana Marin, de directorul medical Ioana Radu și de șeful de secție – dr. Rozalia Lavinia Iliescu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite