Connect with us

ALEGERI

Lider PNL: Avem alegeri pentru Preşedinţia României, nu pentru Primăria Videle!

Publicat

pe

Virgil Guran, preşedintele PNL Dâmboviţa şi unul dintre vectorii de imagine ai partidului la nivel naţional, este ferm convins că, duminică – 24 noiembrie 2019, victoria în alegeri va fi a lui Klaus Iohannis. A spus Guran că toate zvâcnirile social-democraţilor şi mobilizarea pe care au sunat-o zilele acestea nu vor duce la victoria Vioricăi Dăncilă.

La dezbaterile realizate separat, dar transmise de televiziuni simultan, a mai precizat liderul PNL Dâmboviţa, s-a văzut „diferenţa între calmul şi organizarea specifică preşedintelui Klaus Iohannis şi modul, în devălmăşie, de a stabili un contact, o relaţie cu presa, caracteristic doamnei Dăncilă.

Cei care s-au uitat la televizor au putut să facă diferenţa între cei doi. Trebuie să înţelegem că nu sunt alegeri pentru Primăria Videle, ci pentru Preşedinţia României! Trimitem acolo un om care să ne reprezinte la cel mai înalt nivel, alături de cei mai pregătiţi şi cei mai importanţi oameni din lume”.

Preşedintele PNL Dâmboviţa este ferm convins că românii vor şti ce să aleagă, adică pe Klaus Iohannis. Părerea liderului liberal este că, imediat după alegeri, luni chiar, social-democraţii, aceiaşi care au urcat-o pe un soclu înalt, o să îi ceară Vioricăi Dăncilă demisia din funcţia de preşedinte al partidului.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALEGERI

Omul de afaceri Cornel Coman, candidatul AUR pentru Primăria Pietrari

Publicat

pe

Reprezentanții AUR Dâmbovița au liste complete pentru alegerile locale la Râul Alb și Pietrari – au anunțat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

Omul de afaceri Cornel Coman, fost edil al comunei Pietrari, va candida pentru funcția de primar.

Din câte ne-a precizat Sebastian Vulvoi, coordonator AUR pe zona de nord a județului, Coman și-a asumat participarea la alegerile locale din 9 iunie.

La Râul Alb, pentru poziția de primar va candida din partea AUR Costinel Rizea, viceprimar al localității. Ne-au mai informat liderii AUR Dâmbovița că listele sunt aproape gata și la Runcu și Moroeni.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ALEGERI

Consilierul județean Ionuț Popa este candidatul PNL pentru Primăria Dragodana

Publicat

pe

PNL Dâmbovița și-a desemnat candidatul pentru funcția de primar al comunei Dragodana. Va intra în lupta electorală din 9 iunie 2024 tânărul consilier județean Ionuț Popa, pentru care vârsta, 33 de ani, nu constituie un dezavantaj, cum ar fi unii tentați să creadă, ci un atuu, întrucât Ionuț Popa are deja suficientă experiență administrativă, dar și politică. În plus, este muncitor, onest, dornic să dezvolte localitatea natală și familiarizat cu dinamica din instituțiile statului, datorită experienței de consilier parlamentar la Camera Deputaților și Senatul României.

„Comuna Dragodana are nevoie de o schimbare, de mai multă implicare, de un dialog deschis cu oamenii, de pragmatism și viziune pe termen lung. Cunosc problemele localității, cunosc oamenii și doleanțele lor. Poziția comunei este una bună, oportunități există, însă până acum a lipsit implicarea. Am sprijinul echipei PNL de la nivel local și județean și voi face toate eforturile să nu dezamăgesc”, ne-a declarat tânărul candidat PNL.

Consideră Ionuț Popa, care se ghidează în viață după principiul „toate la timpul lor”, că abia acum a atins maturitatea emoțională și profesională să poată candida pentru funcția de primar al comunei natale, Dragodana, localitatea unde dorește să își întemeieze o familie.

„Implicarea tinerilor în administrație și în politică reprezintă un pas curajos și lăudabil. Ionuț Popa este unul dintre acești tineri cu inițiativă. Avem încredere în el și îl susținem pentru funcția de primar al comunei Dragodana”, a precizat președintele PNL Dâmbovița – senatorul Virgil Guran.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite