Dâmboviţa
Primar Voineşti: A venit vremea să ne trezim! Conducerea PSD Dâmboviţa trebuie să plece!

Dănuţ Gabriel Sandu, primarul comunei Voineşti, judeţul Dâmboviţa, s-a alăturat colegilor de la Pucioasa şi Corbii Mari, şi cere ca actuala conducere a PSD Dâmboviţa să plece. Imediat! Edilul le-a transmis colegilor săi un mesaj clar, mobilizator în această direcţie.
„Dragi prieteni primari, președinți de organizații și membrii PSD,
Am urmărit cu mare atenție acțiunile de după alegerile prezidențiale și împărtășesc categoric poziţionarea colegilor mei primari, Costi Ana și Ionuț Bănică, aceea că actuala conducere a organizației trebuie să plece. Imediat!
În luna decembrie a anului trecut, demisionam din funcția de vicepreședinte al organizației județene PSD în semn de protest față de modul abuziv și faţă de comportamentul jignitor al secretarului general de la acea vreme, Codrin Ștefănescu, trimis să facă ordine în organizația Dâmbovița. Fără nicio jenă, într-un exces de zel rar întâlnit, a făcut public afirmația: “Cine sunt primarii? Mă p#ș pe ei. Îi calc pe cap!”.
Am atras atenția atunci asupra viitorului organizației noastre și asupra direcției greșite spre care ne îndreptăm. Evenimentele petrecute pe parcursul anului 2019 mi-au dat dreptate, din nefericire…
La nivel județean, sub actuala conducere, am “câștigat” alegerile euroaparlamentare , cu un rezultat de 32,85%, procent pe care, personal, îl consider rușinos pentru Organizația PSD Dâmbovița, deoarece altădată rezultatele care nu depășeau 51% nici măcar nu se contabilizau!
Au urmat ambele tururi pentru alegerile prezidențiale. Iarăși am pierdut rușinos și trăiesc cu senzația că, din nou, ni se va spune că, la Dâmbovița, suntem victorioși, dat fiind faptul că rezultatul nostru este peste media națională. Ne mințim singuri!
Stimați colegi,
Ne așteaptă cea mai importantă bătălie, alegerile locale din 2020. Dacă vom continua cu aceeași echipă de conducere și același management defectuos, vom realiza că am pierdut totul. Cu o conducere clădită pe nepotism, servilism, trădări și dezbinare, care este preocupată doar de poziționarea pe liste la următoarele alegeri parlamentare, nu vom performa niciodată!
Pentru actuala conducere, Statutul PSD nu a existat niciodată. Stabilirea ședințelor, numirile în funcții, alocările bugetare și tot ce înseamnă organizare s-a făcut numai în ședințe de taină, prin cârciumi, sub pretextul că există derogări de la centru. Mă întreb dacă Centrul dictează, și în ce bază (în afara Statutului), într-o organizație județeană și în ce măsură stabilește excluderea membrilor din organizațiile comunale sau sătești.
Oare, de ce tot anul 2019 s-a evitat organizarea unei conferințe de alegeri statutare, conferință care a fost amânată strategic, lunar sau săptămânal, din motive puerile. Pentru toate aceste greșeli, electoratul ne-a taxat. Nu a câștigat Iohannis și PNL, ci am pierdut noi!
Comunicarea, atât la nivel județean cât și la nivel national, a fost dezastruoasă, începând cu întârzierile (cu orele) de la ședințele CEx județene și până la modul de a face campanie electorală prin postări de fotografii pe grupuri de socializare/comunicare (whatApp, facebook etc). Au lipsit cu desăvârșire întâlnirile cu cetățenii, conferințele comunale cu participarea factorilor de decizie (conducere birou județean, parlementari, șefi de deconcentrate).
De la instalarea noii conduceri, adversarul nostru politic a devenit Adrian Țuțuianu. Omul cu care ieri mergeam din poartă în poartă, astăzi l-am pus la zid în toate întâlnirile noastre, l-am renegat, negându-i toate meritele și rezultatele obținute alături de organizație. Ce a înțeles electoratul? Că ne batem pentru ciolan, că ne devorăm liderii autentici, că nu mai avem loc la aceeași masă și că acest partid nu mai are credibilitate.
Dragi colegi,
A venit vremea să ne trezim! Organizația PSD Dâmbovița trebuie resetată! Solicit public asumarea totală de către coordonatori a rezultatelor obținute și a eșecului real. Fraților, am pierdut! Ce nu ne este clar?
Solicit organizarea de urgență a unei conferințe extraordinare de alegeri, statutară, cu asumarea rezultatelor alegerilor viitoare.
Sunt membru PSD din 1998 și, în toți acești 21 de ani, nu am pierdut nicio bătălie electorală, cu nicio echipă din care am făcut parte. Nu am niciun interes în afară de cel al partidului și îmi doresc să fac parte dintr-o echipă PSD cu oameni verticali, unită, puternică și câștigătoare”!
Dâmboviţa
Autoutilitară plină cu sodă caustică lichidă s-a răsturnat la Dărmănești

O autoutilitară care tracta o remorcă s-a răsturnat, în această dimineață, pe DN72, Târgoviște-Ploiești, în apropierea unei stații de alimentare cu carburant dintre localitățile Dărmănești, județul Dâmbovița, și Brătășanca, județul Prahova.
Autoutilitara transporta 1,4 tone de sodă caustică lichidă și 650 kilograme de clorură de var.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii de la Detașamentul din Moreni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță tip SMURD. Conducătorul mașinii avariate a primit îngrijiri medicale, însă a refuzat transportul la spital pentru efectuarea de investigații suplimentare.
Militarii au stabilit o zonă de siguranță pe o distanță de 100 de metri și au asigurat măsurile de prevenire și stingere. Circulația rutieră în acel perimetru a fost restricționată, întrucât au fost constatate scurgeri de substanțe chimice pe carosabil.
Polițiștii au instituit filtre pentru devierea traficului în localitățile I.L. Caragiale și Dărmănești, din județul Dâmbovița, și în Brătășanca – județul Prahova.
ACTUALITATE
Dragomirești. Atenție, se oprește apa în satele Râncaciov și Decindeni!

Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița anunță întreruperea temporară a furnizării apei potabile în satele Râncaciov și Decindeni din comuna Dragomirești, în vederea realizării unor lucrări de modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă.
Miercuri, 28 octombrie 2026, în intervalul 08:00–22:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a conductei de transport apă potabilă, tronson traversare Râu Dâmbovița.
După reluarea furnizării apei în zona afectată, recomandăm consumatorilor sa nu utilizeze apa pentru consum uman decât după limpezire și fierbere timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator privind calitatea apei potabile vor fi publicate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița, în secțiunea dedicată opririlor finalizate: https://catd.ro/tag/opriri-finalizate/.
Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și își cere scuze pentru disconfortul creat de efectuarea acestor lucrări.
BIROUL DE PRESĂ AL CATD
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 6 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 2 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























