Connect with us

POLITIC

Ponta, la Târgovişte: Deocamdată, se schimbă PSD-iştii cu PNL-iştii, altceva nu se observă!

Publicat

pe

Victor Ponta, preşedintele PRO România, s-a aflat astăzi la Târgovişte, unde s-a desfăşurat o întâlnire între staff-ul de conducere al partidului şi şefii de filiale judeţene, a spus, în cadrul unei conferinţe de presă alături pe vicepreşedinţii Ioana Petrescu şi Adrian Ţuţuianu, că formaţiunea pe care o coordonează se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale din 2024. Dar, pentru a ajunge acolo, este nevoie de muncă, de unitate, de implicare şi de trecerea prin cele două examene electorale importante de anul viitor: alegerile locale şi cele parlamentare.

Liderul PRO România a dat de înţeles că partidul va merge singur în lupta electorală (asta dacă nu or să apară schimbări de strategie pe parcurs), că nu va face nicio alianţă cu altă formaţiune politică. Victor Ponta şi-a propus ca PRO România să aibă candidaţi pentru primării şi consilii locale şi judeţene în toate unităţile administrativ-teritoriale din ţară. De asemenea, Ponta vrea candidaţi pentru Parlament numai oameni competenţi, care „să nu fie doar o maşină de vot, ci să reprezinte voci importante pe domeniile lor de activitate”.

Liderul PRO România a mai spus că reprezentanţii partidului vor susţine în Parlament revenirea la alegerea preşedinţilor de consilii judeţene de către aleşii judeţeni şi la două tururi de scrutin în procesul electoral pentru alegerea primarilor. Ponta doreşte ca, la alegerile locale din 2020, PRO România să obţină cel puţin 10%.

„Încet-încet, echipa se aşează, se cerne. Nu este uşor să fii un partid mic. Bătălia cu cei mari este una dificilă”, a adăugat şeful PRO România.

Ponta a mai mărturisit jurnaliştilor că nu îi pare rău că a contribuit la dărâmarea guvernului Viorica Dăncilă.

„Am făcut bine, fiindcă era lipsit de competenţă şi de viziune. Dar, nu sprijinim nici Guvernul Orban, fiindcă am văzut aceiaşi lipsă de competenţă şi viziune. Deocamdată, vedem că se schimbă PSD-iştii cu PNL-iştii, altceva nu se observă”.

Preşedintele PRO România a mai precizat că partidul său nu se va opune niciunui proiect de reformă sau proiect de interes public, fie că vine de la PNL, fie de la PSD.

„Tot ceea ce este benefic, bun pentru ţară, noi vom sprijini. Suntem în opoziţie faţă de Guvernul PNL şi vom face o opoziţie civilizată”.

Victor Ponta a mai vorbit şi despre „Manifestul Politic al PRO România pentru perioada 2020-2024”, despre proiectele de dezvoltare şi de reducere a inegalităţilor în România, despre reforma în administraţie şi despre cea a sistemului fiscal.

„Noi vrem să prezentăm ceea ce înseamnă un sistem fiscal modern, cu mai puţină impozitare, cu mai puţină taxare a muncii, cu mai multă taxare a capitalurilor şi a proprietăţilor, aşa cum se întâmplă în toată lumea civilizată”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Senator Ciprian Iacob: PSD, PNL, USR și UDMR se opun măsurilor care sprijină poporul român

Publicat

pe

PSD, PNL, USR și UDMR colaborează excelent împotriva poporului – spune senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob, care își susține afirmația cu câteva exemple concrete, respectiv măsuri inițiate de partidul din care face parte respinse în Parlament de reprezentanții celor patru formațiuni politice, deși veneau în sprijinul românilor.

„Am vrut să reducem TVA-ul la apartamente pentru cei care achiziționează pentru prima dată o casă în suprafață mai mică de 120 de metri pătrați. Ne refeream aici la apartamentele pe care oamenii încearcă să și le achiziționeze, să aducem TVA-ul la 9%. Adică, nu cred că era o măsură rea.

De asemenea, pentru studenții din România, care sunt angajați și nu dețin o proprietate, am avut o inițiativă legislativă prin care angajatorul să poată să-i plătească chiria, în limita a 1000 de lei pe lună. Nici acest proiect nu s-a vrut a fi trecut prin Parlamentul României”, a precizat senatorul AUR Ciprian Constantin Iacob, în cadrul unei emisiuni TV.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

AUR cere două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor și a președinților de consilii județene

Publicat

pe

Senatorul Ciprian Iacob este unul dintre reprezentanții de frunte ai Alianței pentru Unirea Românilor, partid care susține revenirea la alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin. Spune parlamentarul că astfel sunt respectate democrația și adevăratele principii electorale, iar votul dat de români contează cu adevărat.

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob, adept al comunicării și întreținerii unei relații la nivel de permanență cu cetățenii, a postat pe paginile de socializare un text în care își exprimă opinia favorabilă alegerii primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin. Totodată, parlamentarul vrea să afle și opinia electoratului vizavi de această inițiativă a Alianței pentru Unirea Românilor. Alegerile organizate în două tururi de scrutin, consideră Ciprian Iacob, dau mai multă credibilitate procesului electoral.

„AUR susține alegerea primarilor și a președinților consiliilor județene în două tururi. PSD și PNL se opun! Nouă ni s-a părut firesc să alegem democrația, nu cum au ales ei, și cei de la PNL și cei de la PSD, că aleg continuitatea. Vor să-și păstreze în continuare primarii în funcție chiar dacă ponderea cu care un primar sau un președinte de consiliu județean este ales nu este una tocmai corectă, raportându-ne la democrație. Alegerea înseamnă să ai la momentul la care ai stabilit cine va fi primarul unei localități sau președintele de consiliu județean, o bază solidă a votanților care să hotărască fără echivoc că acela este primarul pentru următoarea perioadă de patru ani sau președintele de Consiliu Județean’’, a precizat senatorul AUR Ciprian Iacob.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite