Este o experiență de-a dreptul interesantă ca, la miezul nopții, urmând parcă pașii unui ritual religios, să mergi la teatru, pentru a te contopi cu un act de creație, ca și cum ai privi și asculta într-o biserică un cor liturgic. Totul, la acea oră târzie, are izul unei primeniri spirituale, al nașterii, din întuneric şi tăcere, dar și din zvârcoliri regizorale şi actoriceşti, a unui tablou realist. Și dacă ar fi fost numai atât…

Regizorul Dumitru Acriş a concentrat publicul pe scenă, într-o anume cutie existențială.
Drama „Crimă și pedeapsă”, extrasă de Acriş cu siguranță destul de dificil din muntele de compoziție literară complexă a romanului cu același nume, a fost animată artistic printre spectatori, în același spațiu, parcă închis ermetic.

Jocul actorilor şi traumele psihologice ale personajelor s-au consumat printre iubitorii de teatru, care au făcut parte din această inedită montare, au contribuit, prin prezenţa lor, prin stările lor, prin modul de a privi, de a interacționa la nivel vizual, mental, mimic, la compoziția scenică. Dumitru Acriş a avut o idee genială, aducându-i în spațiul vital al actorilor, în imediata apropiere a respirației lor, în arena chinurilor facerilor artistice. I-a ținut astfel ancorați în piesă, sub tensiune, prinși în vâltoarea dialogurilor tensionate, i-a integrat în succesiunea evenimentelor.

Dacă piesa „Crimă și pedeapsă” s-ar fi jucat după tiparul firesc, publicul în sală, pe locul lui comod, călduț, ar fi intervenit oarece plictis și neatenţie, fiindcă, orice am spune, literatura rusă – dramele conștiinței umane tratate profund de Dostoievski, tablourile în care abundă stări, sentimente, neprevăzut, conflictul social, tragi-comedia existențială, amestecată cu un soi de mistică – nu poate fi traductibilă pentru toată lumea. Proza celebrului autor rus este precum muzica clasică, numai că notele sunt schimbate în cuvinte.

Acriş a tradus pe cât a putut acestă „muzică literară”, în ceea ce se cheamă scenariu de teatru. A insistat pe poveste și pe ceea ce este nevoie în arta dramatică, pe zbuciumul personajelor, pe elementele de gestică, de mişcare, de trăiri interioare. Este mare lucru şi dificil să te produci printre spectatori, să intri chiar în perimetrul lor intim și să joci ca și când nu ar fi nimeni acolo, deși știi că toți ochii, mai mult ca niciodată, îți urmăresc evoluţia, fiecare zvâcnire a venelor, fiecare cută, fiecare lacrimă, fiecare vorbă rostită, fiecare exprimare.

Publicul a avut ocazia, nu de a vedea o piesă de teatru consumată în cadrul general, obișnuit, firesc, ci a pătruns în miezul acesteia, a fost parte a spectacolului, a vibrat în același timp cu personajele. Actorii de la Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte au jucat admirabil. Se vede treaba că și noi suntem mai de la răsărit, iar profunzimile și trăirile sublime ale acestei părți de lume nu ne sunt străine.

Nu putem da o notă unui anume actor, fiecare contopindu-se desăvârşit cu personajul. „Crimă şi pedeapsă” a fost un spectacol complex despre viaţă şi moarte, despre provocările existenţiale.