Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primăria Târgovişte a început modernizarea integrală a cartierului Micro IX. FOTO

Publicat

pe

Primăria Târgovişte a demarat un program care vizează reabilitarea infrastructurii rutiere în Cartierul Mihai Viteazul (Micro VIII şi Micro IX). Se va lucra cât timp vremea va fi favorabilă, urmând ca investiţia să fie finalizată anul viitor. Fondurile provin din bugetul local. În prezent, se reabilitează parcarea adiacentă străzii Victor Drăghiceanu – în imediata apropiere a Şcolii nr. 8 „Mihai Viteazul”. În proiect sunt incluse străzile Victor Drăghiceanu, Boerescu Zaharia, 9 Mai, Aleea Griviţa, precum şi Calea Domnească şi bulevardele Independenţei şi Libertăţii.

Prezent astăzi pe şantier, primarul Daniel Cristian Stan a spus că se are în vedere şi demolarea fostei centrale termice din zona blocului 17, pentru a fi extinsă parcarea. De asemenea, vor fi modernizate şi locurile de joacă.

„Aşa cum am procedat şi în Micro III, întreg Cartierul Mihai Viteazul va fi modernizat. Totodată, mai avem un proiect important de reabilitare a infrastructurii care se derulează în zona Micro IV şi Micro V. Este vorba de străzile Maior Brezişeanu, Pârvan Popescu, Ana Ipătescu, Mihai Eminescu, Bărăţiei, Costache Olăreanu şi, în altă zonă a municipiului Târgovişte, strada Porumbeilor.

În afara acestor două investiţii, s-a terminat faza de proiectare şi pentru proiectul din Cartierul Romlux şi a fost lansată licitaţia de achiziţie a lucrărilor de execuţie. Termenul de depunere a ofertelor este 24 decembrie, astfel că, la începutul anului viitor, vor debuta şi acolo lucrările de reabilitare a infrastructurii. De remarcat că în acea zonă s-a desfăşurat şi un proiect de extindere a reţelelor de canalizare.

Mai avem şi alte zone unde se va lucra la canalizarea pluvială şi la reţeaua de gaze, urmând ca, în primăvară, să începem lucrările efective de asfaltare şi reabilitare a unei infrastructuri care niciodată nu a văzut investiţii importante de modernizare.

Se mai adaugă proiectul pe fonduri europene, care include Bulevardul Regele Carol I, Bulevardul Mircea cel Bătrân, strada Gării şi pasajul din zona Pavcom, proiect care va intra în execuţie la jumătatea anului viitor”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Reamintim faptul că în Micro IX sunt în derulare lucrări care vizează reabilitarea şi modernizarea tuturor instituţiilor de învăţământ: Creşa nr. 8, Grădiniţa nr. 8 „Rază de Soare” şi Şcoala nr. 8 „Mihai Viteazul”. De asemenea, anul trecut, a fost modernizată zona adiacentă străzii Radu Gioglovan.

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. Dumitru Viorel

    10 decembrie 2019 at 17:48

    Si uite asa, Micro II a rămas din nou de izbeliste. Se adevereste inca o data ca in precampanie si campanie electorala sunt numai promisiuni si vorbe goale. Il invităm pe dl. primar sa viziteze noaptea microraionul pe străzile Cernăuți, Hotin, Nistrului si Soroca ca sa vadă de cate locuri de parcare mai este nevoie pentru a acoperi numărul de masini.
    Din păcate, din nou cetatenii acestui microraion nu sunt luați in calcul cand se vorbeste despre bunăstare. Am ajuns sa ne dorim din tot sufletul sa fie alegeri de doua ori pe an, la nesfârsit. Si in acest caz, nu suntem siguri ca ne va vedea vreodată ca pe concetățenii dumnealui. Apare astfel întrebarea retorica: oare cine este discriminat in aceasta tara?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Găești. Investiții importante la Liceul „Dr. C. Angelescu”. Primarul vrea să lege școala de locurile de muncă din oraș

Publicat

pe

Primarul de la Găești, Alexandru Iorga, își dorește ca Liceul „Dr. C. Angelescu” din localitate să pregătească tinerii în meserii de care au nevoie firmele din oraș. În acest sens, administrația publică a demarat un program de investiții la nivel de infrastructură școlară, iar edilul urmărește personal execuția acestora. În prezent, spune Alexandru Iorga, se derulează lucrări de modernizare a căminului pentru elevi. 15 camere sunt deja gata, cu mobilier și grupuri sanitare, iar proiectul continuă conform graficului stabilit.

„Avem firme în oraș care au nevoie de oameni calificați și avem tineri care trebuie să aibă posibilitatea să învețe o meserie și să se angajeze aici. Asta îmi doresc să legăm mai bine: școala de locurile de muncă din Găești. Începem cu condițiile pe care le oferim elevilor și continuăm cu pregătirea lor pentru meseriile cerute de angajatorii locali”, spune Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Dragomirești. Trotuare și sanțuri dalate pe DJ 702D, până la intersecția cu DN 72A

Publicat

pe

Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, putem spune că este unul dintre gospodării de elită din județul Dâmbovița. Un edil care are pe lista de realizări o mulțime de obiective de interes comunitar și alte proiecte aflate în diferite faze de implementare care urmează a fi bifate.

Acum, Dragoș Vlădulescu urmărește cu atenție desfășurarea lucrărilor la proiectul privind realizarea și dalarea șanțurilor și trotuarelor, pe DJ 702, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Grădiniței și intersecția cu DN 72A.

„Zi de zi, proiectul prinde contur, iar rezultatele sunt deja vizibile în teren. Este o lucrare amplă, mult așteptată, prin care ne dorim nu doar să schimbăm aspectul acestei zone, ci mai ales să asigurăm condiții mai bune și mai sigure pentru pietoni, respectiv accesul corespunzător la proprietăți”, a precizat primarul Dragoș Vlădulescu.

Valoarea acestei investiții, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, este de 6.077.859 lei.

„Îi mulțumesc domnului Corneliu Stefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru sprijinul constant acordat comunei Dragomirești și pentru buna colaborare în realizarea investițiilor de care comunitatea noastră are nevoie.

Le mulțumesc, totodată, și locuitorilor din zonă pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada desfășurării lucrărilor. Știu că orice șantier presupune un anumit disconfort, însă la final vom avea o zonă mai sigură, modernă, mai bine pusă la punct”, spune primarul comunei Dragomirești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite