Dâmboviţa
Noi argumente în favoarea menţinerii trenului de Pietroşiţa. Demers parlamentar al deputatei Oana Vlăducă

Dincolo de demersul comun al parlamentarilor de Dâmboviţa către premierul Ludovic Orban, pentru menţinerea trenului de Pietroşiţa şi implementarea proiectului de reabilitare şi modernizare a DN 71, Bâldana-Târgovişte-Sinaia, cu lărgire la patru benzi a tronsonului Bâldana-Târgovişte, deputata PRO România Oana Vlăducă s-a adresat şi individual ministrului Transporturilor, cu speranţa că nu va fi scos din circulaţie, începând cu data de 15 decembrie, trenul spre zona de nord a judeţului Dâmboviţa.
„Domnule ministru,
Vă interpelez pe un subiect care riscă să devină derizoriu prin repetiția demersurilor și dezinteresul ce rezultă din răspunsurile primite. În urmă cu 3 luni, m-am adresat ministrului de resort de la momentul respectiv, dl. Cuc, solicitându-i să intervină asupra deciziei Societății Naționale de Transport Feroviar Călători CFR Călători SA de a nu mai opera pe traseul Târgoviște – Pietroșița începând cu data de 15 decembrie 2019, când intră în vigoare Mersul de Tren 2019/2020.
Ca și în etapele trecute (atunci când s-a intenționat suspendarea trenurilor pe această secție), a fost invocat gradul redus de utilizare a transportului feroviar, respectiv pierderile financiare derivate.
Reiau aici, cu riscul asumat mai sus, al insistenței, argumentele numeroase care obligă la menținerea transportului feroviar pe această rută:
• Nevoia de mobilitate a locuitorilor din nordul județului Dâmbovița (naveta elevilor către școli și licee, naveta salariaților);
• La 15 martie 2018, a fost atestată zona Padina – Peștera ca stațiune turistică de interes național, ceea ce va determina, odată cu avansarea proiectului, un val nou de turiști către nordul județului;
• DN 71 Bâldana – Târgoviște – Pucioasa – Fieni – Sinaia este o investiție care, odată demarată, va devia mare parte din transportul de călători auto către cel feroviar, pe parcursul execuției lucrărilor;
• Stațiunea balneoclimaterică Pucioasa traversează o adevărată transformare – sunt în derulare cele mai ample proiecte de investiții în infrastructura de turism și nu numai din istoria stațiunii; finalizarea lor va determina o creștere accelerată a numărului de turiști în zona de nord, transportul feroviar fiindu-le la îndemână.
• Diminuarea pierderilor, obsesiv invocată, se poate realiza și printr-o mai bună și mai corectă gestionare a transportului din partea agenților de control.
Celor de mai sus se adaugă, dle ministru, încă un argument puternic, inspirat chiar de una dintre deciziile dumneavoastră recente: salvarea rutei Oravița – Anina, cu circuit zilnic. Traseul respectiv fusese condamnat ca și Târgoviște – Pietroșița, dar, după mai multe inițiative, ați îndreptat decizia, considerând că «această rută reprezintă o necesitate pentru cetățenii din zonă». Identică este situația pe care v-o semnalez astăzi și în dreptul căreia sper să hotărâți similar, prin menținerea transportului feroviar ruta Târgoviște – Pietroșița”, se arată în textul interpelării pe care a formulat-o deputata Oana Vlăducă ministrului lucian bode de la Transporturi.
ANUNŢURI
Primăria Târgoviște: Informare privind construire parc fotovoltaic cu stocare integrată

Această informare este efectuată de catre Primăria Municipiului Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, Str. Revoluției nr. 1-3, Jud. Dâmbovița, care intenționează să solicite de la Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița aviz de amplasament pentru noul obiectiv de investiții “CONSTRUIREA UNUI PARC FOTOVOLTAIC CU STOCARE INTEGRATĂ PENTRU AUTOCONSUM ÎN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE”, localizat în Calea Ialomitei, Cvartal 10, Parcela 1, Municipiul Târgoviște, Jud. Dâmbovița.
Aceasta investiție este NOUĂ.
Pe amplasament nu se produc ape uzate.
Această solicitare de aviz de amplasament este conformă cu prevederile Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Persoanele care doresc sa obțină informații suplimentare cu privire la solicitarea avizului de amplasament pot contacta solicitantul de aviz la sediul Primăriei Municipiului Târgoviște, Str. Revolutiei nr. 1-3, Jud. Dambovita, in zilele de luni – vineri, intre orele 09:00 – 16:00, incepand cu data de 06.11.2026.
ADMINISTRAŢIE
Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.
Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.
„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.
Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!
Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 2 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 6 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 3 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























