ACTUALITATE
Şase noi focare de pestă porcină africană, confirmate în judeţul Dâmboviţa!

Centrul Local de Combatere a Bolilor din județul Dâmbovița a primit astăzi, 12 decembrie 2019, confirmarea apariţiei virusului pestei porcine africane în patru gospodării din Bungetu (comuna Văcăreşti), Răscăieţi, Stăneşti (Comuna Vârfuri) şi în oraşul Pucioasa, precum şi pe teritoriul fondurilor de vânătoare 16 Valea Ialomiţei (Asociaţia cinegetică Dacia) şi 10 Tătărani (AJVPS Dâmboviţa).
S-a luat măsura uciderii porcinelor din gospodăriile afectate, urmând a se continua supravegherea clinică și catagrafierea tuturor suinelor de la nivelul celor patru localităţi. Totodată, s-au stabilit zonele de protecție și de supraveghere în jurul focarelor.
Totodată, a fost aprobată decizia de plasare sub supraveghere în suspiciune pentru o exploatație comercială autorizată sanitar-veterinar de pe teritoriul satului Șuța Seacă (comuna Raciu) – se arată într-un comunicat remis de Instituţia Prefectului Dâmboviţa.
„În ceea ce privește confirmarea virusului la mistreț, au fost aprobate planurile de măsuri privind combaterea, pentru cele două fonduri de vânătoare, și s-a dispus îndeplinirea următoarelor activități:
– Măsuri corespunzătoare de igienă care să fie aplicate persoanelor ce pot intra în contact cu porcii sălbatici, pentru a reduce răspândirea virusului PPA;
– Înființarea unui grup de experți cuprinzând medici veterinari, vânători, biologi și epidemiologi specialiști în zona sălbatică;
– Punerea sub supraveghere oficială a exploatațiilor de porci din zona definită ca infectată;
– În domeniul silvic, în zona afectată, se vor recolta integral mistreții prin metode de vânătoare care să nu disloce efectivul, respectiv prin pândă și dibuire în termen de 60 de zile de la confirmarea virusului;
– Se vor întreprinde campanii de informare, atât a vânătorilor, cât și a crescătorilor de suine cu privire la: evoluția pestei porcine africane, modalitatea de transmitere, simptomatologia, restricțiile impuse și alte măsuri de prevenire a răspândirii și a combaterii bolii”.
ACTUALITATE
Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!
„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.
Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.
ACTUALITATE
Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.
În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























