ACTUALITATE
Balul de Crăciun organizat de Rotary Club Târgovişte, exemplu de bună practică!

Reprezentanţii Clubului „Rotary Târgovişte”, cel puţin în sesiunea organizaţională 2019-2020, ne-au uimit prin nivelul ridicat de comunicare, de rezonare cu cetăţenii şi, cel mai important, prin multitudinea de activităţi desfăşurate având ca finalitate binele comunităţii: de la concursuri de pescuit cu premii atractive şi utile, la drumeţii, competiţii sportive, înot, acţiuni caritabile, excursii, donaţii, şantiere de împădurire şi alte manifestări cu caracter cultural-educativ. Totul pentru oameni, ca forţă a exemplului de bune practici în domeniul civismului.
Rotary Club Târgovişte a dovedit, în acest an, că nu este doar o asociaţie elitistă, unde se adună oameni de o anumită factură pentru a filtra, spiritual, filozofic, psihanalitic, ritualic, existenţa umană, ci mai degrabă un organism creat pentru a veni în sprijinul comunităţii, al oamenilor, al celor care au diferite aptitidini şi talente. Şi, ca o încununare a tuturor acestor activităţi, care l-au avut ca mentor principal pe inginerul silvic Adrian George Bîlcan – preşedintele acestui sezon la Rotary Club Târgovişte, a fost „Balul de Crăciun”, organizat sămbătă – 14 decembrie, la restaurantul Nova.

Nu a fost o întrunire socială oarecare, unde, de obicei, se strâng oamenii, beau, mănâncă şi dansează. Balul „Rotary Club” Târgovişte poate fi un model de aplicare perfectă şi pentru alte tipuri de structuri organizaţionale care urmăresc, mai mult sau mai puţin, să contribuie la binele comunităţii şi printr-o astfel de manifestare a bunei dispoziţii şi comunicării afective. Rotariştii târgovişteni nu au avut o seară doar aşa, de dragul distracţiei, ci cu un scop, cu un plan bine definit. Cu binele pentru bine!
Membrii Rotary Club Târgovişte au invitat la acest eveniment o mulţime de oameni de afaceri dâmboviţeni, personalităţi locale din diferite domenii, mai apropiaţi sau nu, având ca ţel strângerea de fonduri în vederea tipăririi unui album de prezentare şi promovare a vechii Cetăţi de Scaun a Ţării Româneşti – Târgovişte.

Nu este vorba de un album oarecare, de bifarea unui punct din program, aşa cum obişnuiesc unii să facă, în plesneală, nesemnificativ, nerezonant, necunoscut, ci unul în care să se vadă priceperea, talentul şi frumuseţea clară, nedisimulată, a acestor meleaguri. Un album cum nu s-a mai tipărit niciodată şi care să ajungă, eventual, peste mări şi ţări, contribuind astfel la cunoaşterea şi recunoaşterea Târgoviştei ca loc sublim, încărcat de vibraţii ale frumosului, ale istoriei, în spaţiul european şi mondial. Şi nu a fost numai atât! A existat şi o tombolă. De asemenea, participanţii au putut achiziţiona diferite lucrări de artă, picturi, schiţe, obiecte decorative, fotografii tematice etc.
Alături de preşedintele Adrian George Bîlcan şi restul echipei de rotarişti târgovişteni, s-a aflat Marian Neagoe – guvernatorul Rotary – District 2241 România şi Republica Moldova.
Pentru editarea albumului intitulat „Târgovişte, capitală eternă”, s-au adunat, din donaţii şi contracte de sponsorizări la „Balul de Crăciun” organizat de Rotary Club Târgovişte, peste 40.000 de lei! O lucrare de acest gen a fost realizată ultima oară în anul 1999, cu finanţare de la Primăria Târgovişte. Fondurile rezultate în urma vânzării albumului vor fi direcţionate către materializarea unui alt proiect marca „Rotary Club”, respectiv iluminarea specială a clădirilor din incinta Curţii Domneşti.

Ambianţa la bal a fost una deosebită. Caldă, primitoare şi,evident, cu muzică bună, antren şi dans.
„Rotary Club Târgovişte este o asociaţie care are ca scop, ca principală preocupare, sprijinirea comunităţii, a oamenilor ajunşi în nevoie, a copiilor talentaţi, a valorilor. Dorim să contribuim, prin aportul nostru, prin implicarea noastră, prin coagularea în jurul Rotary Club a unor oameni cu posibilităţi materiale, a unor vectori de imagine, la dezvoltarea şi promovarea valorilor, a lucrurilor bune. Vrem să fim un factor de coeziune în societate, în colectivităţile în care trăim.
Prin tot ceea ce am întreprins anul acesta, şi lista este destul de lungă şi ne bucură acest lucru, ne-am atins o parte din dezideratul nostru. Dar, nu ne oprim aici. Mai sunt multe de făcut. Şi noi suntem ambiţioşi şi dornici de a promova binele. Suntem o echipă bine clădită, formată din membri entuziaşti, dăruiţi ţelurilor propuse. Tot ceea ce am făcut este datorat muncii în echipă, eforturilor noastre comune”, ne-a declarat Adrian George Bîlcan – preşedintele Rotary Club Târgovişte.

ACTUALITATE
Biserica parohială din Niculești a fost sfințită de ÎPS Nifon, arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei

Duminică – 8 noiembrie 2026, la Niculești, județul Dâmbovița, s-a desfășurat, în prezența a sute de drept credincioși, sfințirea bisericii parohiale, cu hramurile ”Adormirea Maicii Domnului” și ”Sfântul Mare Mucenic Mina”. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei. După consumarea acestui moment, IPS Nifon Mitropolit a săvârșit Sfânta Liturghie în interiorul sfântului locaș. Din soborul de preoți au făcut parte: părintele vicar eparhial, preotul Ionuț Ghibanu, părintele secretar eparhial, părinți consilieri, părintele protopop al Protoieriei Titu, preoți și diaconi din eparhie.

Actul de sfințire a fost citit de preotul dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Apoi, părintele protopop Ionel Pațanghel, așa cum este tradiția, a adresat un cuvânt de întâmpinare , Înalt Prea Sfinției Sale Nifon Arhiepiscopul Târgoviștei. În discursul său evidențiind însemnătatea acestui moment pentru întreaga comunitate.
Părintele paroh Iulian Dinu a exprimat recunoștința credincioșilor față de Înaltpreasfinția Sa și față de toți cei care au sprijinit construirea și finalizarea sfântului lăcaș.
În cuvântul său de învățătură, Înalt Prea Sfinția Sa Nifon a precizat faptul că Biserica reprezintă instituția fundamentală pentru existența omului și a lumii, fiind Trupul viu al lui Hristos, care îl însoțește pe fiecare om de la naștere până la trecerea în veșnicie și călăuzește întreaga umanitate până la sfârșitul istoriei.

„Datorită rolului său decisiv în formarea și păstrarea identității noastre naționale, precum și a misiunii sale călăuzitoare de-a lungul veacurilor, Biserica este cu adevărat mama spirituală a neamului românesc, iar orice eveniment important al Ortodoxiei strămoșești reprezintă și un moment semnificativ pentru istoria și viața poporului român. Pictura și iconografia bisericească reprezintă, de altfel, o expresie profetică a Împărăției lui Dumnezeu, deoarece, dincolo de frumusețea lor artistică, ne oferă posibilitatea de a contempla și de a trăi, în comuniune cu sfinții, frumusețea cea negrăită a lui Dumnezeu. Prin aceasta, credincioșii sunt îndemnați să răspândească în lume frumusețea iubirii, a bunătății și a comuniunii frățești.
Referindu-se la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfinția Sa a arătat că aceștia sunt chipuri ale biruinței realității spirituale asupra limitărilor lumii materiale, simboluri ale triumfului sfințeniei și al Duhului Învierii asupra materialismului, ateismului și indiferenței religioase. Ei sunt slujitori ai iubirii dumnezeiești și ocrotitori ai oamenilor, mesageri ai voii Tatălui ceresc și modele autentice de ascultare, sfințenie și slujire.
Evidențiind semnificația Evangheliei zilei, care are în centrul său Învierea fiicei lui Iair, această impresionantă întâlnire dintre suferința umană și puterea dumnezeiască a lui Hristos, Chiriarhul nostru a arătat că mesajul ei este unul al speranței și al încrederii în iubirea nemărginită și atotmilostivă a lui Dumnezeu, Care nu încetează niciodată să vină în ajutorul celor aflați în nevoie. Ea devine, totodată, o imagine a lucrării mântuitoare săvârșite de Biserică de-a lungul veacurilor, prin care sufletele rănite de păcat sunt ridicate la o viață nouă, iar fiecare generație este chemată la credință, sens și comuniune cu Dumnezeu”, se menționează într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

În încheierea cuvântării sale, Înalt Prea Sfinția Sa Nifon a evocat importanța credinței strămoșești în istoria poporului român, subliniind că procesul de formare a neamului românesc coincide în mod providențial cu răspândirea și consolidarea creștinismului pe aceste meleaguri. De aceea, încercările de a minimaliza rolul Bisericii în societate și în istoria națională ignoră o realitate istorică fundamentală: contribuția decisivă a credinței și a Bisericii la nașterea, dezvoltarea și păstrarea identității românești de-a lungul veacurilor.
Tot în cadrul acestui eveniment religios, în semn de apreciere pentru activitatea sa pastorală și pentru contribuția esențială avută la edificarea noii biserici, părintele Iulian Dinu a fost distins cu rangul de ”iconom stavrofor”.
Înaltpreasfinția Sa a oferit ”Diploma mitropolitană de recunoștință” domnului Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lui Dorinel Soare – primarul comunei Niculești. De asemenea, au mai primit înaltele distincții Sebastian Artimonuț Balia – pictor bisericesc, Tiberiu Nicolae Olariu, Gheorghe Dan Vișan, Ion Vișan – epitropul parohiei și părintelevpensionar Marius Pardos.
La acest eveniment, au mai fost prezenți Marian Tănase-prefectul județului Dâmbovița, Ionuț Săvoiu – Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, deputatul Laurențiu Neculăescu, Conf. univ. dr. Claudia Gilia- Președintele Senatului Universității ”Valahia” din Târgoviște, Col. Mădălin Maria-Adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și Dorin Clipea, Prim-adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița.
ACTUALITATE
Se cere eliberarea cărților de identitate simple și după anul 2031

Europarlamentarul Claudiu Târziu critică, într-un material transmis pe rețelele de socializare, modul în care s-a implementat în România noua carte electronică de identitate. Spune liderul Partidului Acțiunea Conservatoare că statul român a cheltuit, în ultimii 15 ani, cel puțin 41 de milioane de euro pe o carte de identitate care mai mult încurcă decît ajută. Buletinul gîndit în 2010 a început să fie produs în 2025 și, până în 2031, va fi un document obligatoriu pentru toți românii. Președintele ACT critică faptul că această carte de identitate inovatoare, care ne introduce în rândul lumii, crează destule probleme românilor care o dețin.
„Pe el nu mai scrie unde locuiești. Adresa e ascunsă în cip. Dar primăria n-are aparat să citească cipul. Nici fiscul. Nici notarul. Cam nimeni. Așa că omul cu buletin electronic e trimis la poliție după o adeverință care să-i certifice domiciliul.
Ne-am digitalizat cum s-ar spune. Ne putem face dosarul cu șină online, dacă îl depunem la ghișeu, fizic. Semnătura electronică din card nu e recunoscută nici măcar de fisc. E pusă acolo doar așa, ca să nu fie cipul ăla gol”, a precizat Claudiu Târziu.
Pentru implementarea acestui sistem, statul a cheltuit zeci de milioane de euro, fonduri alocate prin PNRR.
„Știți care PNRR, ăla fără de care România se prăbușea. În plus, ni se cere să avem încredere că datele noastre personale, inclusiv amprentele stocate pe cip sînt în siguranță. În același stat în care hackerii au blocat spitalele, au intrat în sistemul de la Apele Române, au furat datele de la Cadastru și le-au scos la vînzare.
Un parlamentar neafiliat a avut o inițiativă legislativă prin care să se permită și după anul 2031 eliberarea de buletine de identitate simple, fără cip, cu scopul de a fi evitate neplăcerile aduse cetățenilor. Senatul a spus nu. PSD, PNL, USR și UDMR au votat împotrivă. Pe un motiv la fel de stupid ca buletinul cu cip: am cheltuit banii, deci e obligatoriu să folosim plasticul ăsta. Și-apoi e oricum comandă de la Comisia Europeană.
Bătrînul de la țară n-are smartphone, nu știe ce e un cod PIN și nu se descurcă. Credinciosul creștin are obiecții de conștiință. Nu e treaba statului să i-o calce. Românul majoritar ar prefera să aibă libertatea de a spune nu. Dar lucrurile astea nu au contat pentru Senat.Acum, inițiativa se află la Camera Deputaților, care e decizională.
Să sperăm că acolo se vor găsi suficiente conștiințe tefere, care să aprobe o măsură de bun simț”, a adăugat europarlamentarul Claudiu Târziu – președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.
ACTUALITATEacum 7 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 4 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 5 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























