ACTUALITATE
Direcţia Silvică Dâmboviţa, locul 5 în ţară după cantitatea de lemne vândută către populaţie

Întâmplarea sau mai degrabă Dumnezeu a făcut ca Direcţia Silvică Dâmboviţa să organizeze o conferinţă de presă tip bilanţ, astăzi – 17 decembrie 2019, ziua când s-a împlinit un an de la ultima întâlnire cu jurnaliştii pe care a avut-o dr. ing. Costel Preda, fostul şef al instituţiei, răpit de boală mult prea devreme dintre noi. Ne-a încercat un sentiment de profundă tristeţe să ne aflăm în acelaşi spaţiu şi domnul Preda să nu mai fie.
Apoi, ştiind cât de mult s-a dedicat profesiei, ştiind cât de mândru era să ne spună că Direcţia Silvică Dâmboviţa este, prin rezultatele obţinute an de an, o structură de top a Regiei Naţionale a Pădurilor, ne-am gândit că domnul Preda trebuie să fie şi acolo, sus, în ceruri, mândru de echipa pe care a format-o. Direcţia Silvică Dâmboviţa a reuşit şi în 2019 să îndeplinească, şi chiar să depăşească, indicatorii tehnico-economici prognozaţi – după cum ne-a informat directorul Ion Stoica.
1. Regenerarea pădurii
Direcţia Silvică Dâmboviţa a realizat regenerări naturale pe 179 de hectare (faţă de 108 hectare prognozate) şi împăduriri artificiale pe 44 de hectare (faţă de 32 de hectare prognozate).
2. Punere în valoare (marcare)
S-au prognozat 150.000 mc, s-au realizat 150.000 mc.
3. Tăieri de îngrijire, adică degajări, curăţiri şi rărituri
Programul a fost de 2.210 hectare şi s-au realizat 2.608 hectare.
4. Preluare în pază păduri private, cu acte de constatare
Este vorba despre pădurile ai căror proprietari nu sunt cunoscuţi sau au decedat, iar moştenitorii nu au dezbătut succesiunea. S-au prognozat la începutul anului 250 de hectare şi s-au realizat deja 317 hectare.
5. Investiţii
S-au cumpărat utilaje noi şi au fost achitate fără întârzieri ratele de leasing la cele achiziţionate anterior. Valoare: 1.230 mii de lei. de asemenea, au fost reabilitate trei drumuri forestiere, care măsoară 24 km. Valoare: 3.975 mii de lei, în care este inclusă şi documentaţia pentru construirea a două drumuri noi şi reabilitarea altor trei, lucrări ce vor fi realizate în 2020.
6. Recoltare masă lemnoasă
Formaţiunile proprii de exploatare vor lucra inclusiv în ziua de 31 decembrie. De asemenea, Direcţia Silvică Dâmboviţa are contracte în derulare cu diferiţi agenţi economici care au cumpărat masă lemnoasă pe picior. Şi aceştia sunt interesaţi să extragă întreaga cantitate, altfel vor plăti penalităţi de întârziere începând cu 1 ianuarie 2020.
7. Asigurare lemne pentru populaţie
Programul a fost de 56.900 mc, iar anul se va închide la 59.000 mc, după cum merg vânzările în această perioadă. Raportat la cantitatea de lemne valorificată către populaţie, Direcţia Silvică Dâmboviţa, deşi este o structură mică, se situează pe locul 5 la nivel naţional. De precizat că, la cerere, Direcţia Silvică Dâmboviţa asigură, contra cost, şi transportul către domiciliul cumpărătorilor.
8. Produse, servicii, avize
Vorbim de fructe de pădure, plante medicinale, prestări servicii silvice, punere în valoare, administrare, autorizaţii de vânătoare, taxe de organizare vânătoare, chirii cabane, vânzare carne de vânat. Prognoza a fost de 16.500 mii lei şi s-au realizat 17.366 mii lei.
ACTUALITATE
Parc fotovoltaic, inaugurat în orașul Titu. O investiție cu impact pe termen lung

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a participat astăzi, 19 iunie 2026, alături de reprezentanții administrației publice locale la inaugurarea parcului fotovoltaic Titu. Este vorba de o investiție privată importantă, realizată de compania Enery.
„Acest proiect demonstrează că Titu este un oraș atractiv și sigur pentru investitori, un loc în care administrația locală și mediul de afaceri pot colabora pentru dezvoltarea unor investiții serioase, cu impact pe termen lung”, a precizat primarul Laurențiu Costache.
Parcul fotovoltaic de la Titu are o capacitate instalată de 54 MW și reprezintă un pas important către dezvoltarea, modernizarea și utilizarea surselor de energie regenerabilă.
„Le mulțumesc reprezentanților Enery pentru încrederea acordată comunității noastre și pentru alegerea orașului Titu pentru realizarea acestei investiții. Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect! Îmi doresc ca această investiție să fie un semnal clar că Titu este deschis dezvoltării și pregătit să primească noi investitori care să contribuie la crearea de locuri de muncă, la creșterea economiei locale și la construirea unui viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a mai spus Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Elevii Școlii Dora Dalles, din Bucșani, în vizită la Parlamentul României

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a fost astăzi, 17 iunie 2026, gazdă pentru un grup de 55 de elevi și cadre didactice de la Școala „Dora Dalles” din Bucșani, județul Dâmbovița, care au vizitat Parlamentul României.
„În discuția cu elevii, i-am îndemnat să învețe, să își respecte profesorii, să fie perseverenți și să își urmeze visurile. Le-am spus că România are nevoie de tineri bine pregătiți, care să reușească în plan profesional prin muncă și seriozitate, iar mai târziu să se implice în viața publică și să contribuie la schimbarea în bine a comunităților lor și a țării noastre”, a precizat deputatul Aurelian Cotinescu.
Parlamentarul liberal a mulțumit pentru implicare și dedicarea cu care contribuie la educația noilor generații, primarului comunei Bucșani, Alin Suțoiu, profesorului Corina Sandu, directorului Școlii Gimnaziale din comună și inspectorului școlar Sorina Toma.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
ACTUALITATEacum o săptămânăAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
Dâmboviţaacum 6 zileBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
Dâmboviţaacum 5 zile62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăApa potabilă, prima prioritate a administrației publice locale de la Pietrari. Muncitorii au revenit pe șantier
Dâmboviţaacum 3 zilePrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
Argeșacum 6 zileFemeie, reținută de polițiști pentru că și-a bătut soacra!
ACTUALITATEacum o săptămânăJudecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă























