Manifestările prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Târgoviște, nu au ieșit din tiparele rutinei, ale unei activități care trebuie musai bifată. Parcă a fost mai rău ca niciodată. Politicienii, mai instabili, nesiguri, prinși între calcule care nu bat cu ceea ce și-au propus. Împărțiți, ca de obicei. Tabere distincte și parcă mai multe ca niciodată. Parcă erau din țări diferite. Valul de nesinceritate, de lipsă de unitate plutea pe deasupra tuturora. Reprezentanții instituțiilor de forță – crispați, cu un aer grav, un pic robotizați și mulți, parcă, mai plinuți. Aceeași gardă militară, același marș, aceeași cadență consumată în același timp.

Nou a fost prefectul Aurelian Popa. Dar parcă și domnia sa se simțea oarecum stingher, încă neobișnuit cu funcția, deși a mai trecut o repriză prin asta. A citit mesajul premierului Ludovic Orban sacadat, strâns de gât și fără prea mare aplomb.

Președintele revoluționarilor, un tip despre care nu știm prea multe, a încercat să exalteze, dar nu i-a ieșit. La ținut de colivă, premieră curioasă. Nu s-a mai dus niciun politician. Nu au rupt rândurile decât la final, când s-au depus coroanele.

Mă așteptăm la altceva la împlinirea a 30 de ani de la revoluție. La ceva măreț, la un act impresionant, la un remember bine motivat și prezentat… Nu am auzit rostit numele niciunui erou din Dâmbovița. Nu am auzit vreo poveste, reamintit vreun episod din înfierbântatul Decembrie 1989…