Argeș
Bărbat de 61 de ani, la un pas să-şi omoare fratele mai mic!

Poliţiştii argeşeni de la Investigaţii Criminale au reţinut, astăzi – 13 ianuarie 2020, un bărbat de 61 de ani, din comuna Dobreşti, cercetat într-un dosar de tentativă de omor. Ulterior, instanţa a dispus arestarea preventivă.
Cel în cauză şi-a lovit fratele mai mic, în vârstă de 45 de ani, provocându-i mai multe leziuni cu un obiect tăietor-înţepător. Conflictul a izbucnit în seara zilei de 4 ianuarie, pe fondul consumului de alcool.
Argeș
Cisternă încărcată cu benzină s-a răsturnat pe DN7, în județul Argeș

O autocisternă s-a răsturnat astăzi, pe DN7, pe teritoriul comunei Cotmeana. Șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare în curbă.
La fața locului au intervenit pompierii de la ISU Argeș, cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD de prim ajutor calificat, o autospecială de hidroperforare, alături de un echipaj CBRN.
În urma producerii evenimentului, șoferul autovehiculului, de 49 de ani, din Vâlcea, a suferit multiple leziuni. După acordarea primului ajutor medical, bărbatul a fost transportat la spital.
Autocisterna era încărcată cu aproximativ 31 tone benzină. Potrivit primelor informații, existau scurgeri de combustibil, pe la capacele de umplere amplasate în partea superioară a rezervorului. Circulația rutieră a fost deviată pe DN 7C.
Argeș
Turistă rănită de un urs în zona Arefu, județul Argeș

O femeie de naționalitate germană a ajuns la Spitalul Municipal din Curtea de Argeș cu o rană urâtă la unul dintre brațe. Turista, de aproximativ 31 de ani a fost atacat de un urs în zona campingului „Dracula” de pe pe teritoriul comunei Arefu.
La locul incidentului s-a deplasat o echipă de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș care i-a acordat tinerei primul ajutor până la sosirea ambulanței Mamiferul, la momentul sosirii patrulei de jandarmi, nu se mai afla în perimetrul campingului.
De precizat că, ieri, după-amiază, a fost semnalată prezența urșilor în orașul Mioveni și în comunele Bascov, Dâmbovicioara și Arefu. În zonele indicate, s-au deplasat echipaje ale Jandarmeriei și ISU Argeș, în vederea asigurării măsurilor de protecție. De asemenea, pentru avertizarea populației, s-au transmis mesaje Ro-Alert.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
Dâmboviţaacum o săptămânăBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
Dâmboviţaacum 7 zile62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
Dâmboviţaacum 4 zilePrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
Argeșacum o săptămânăFemeie, reținută de polițiști pentru că și-a bătut soacra!
ACTUALITATEacum 4 zileAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
Ialomiţaacum o săptămânăTânăr de 27 de ani, reținut pentru uciderea cu intenție a unui câine. VIDEO
Dâmboviţaacum 6 zile24 de șoferi de autocisterne petroliere, reținuți de polițiștii dâmbovițeni























