Coechipierii acestei guvernări de pomină, născută din ciulinii interesului, au bătut din nou palma, chiar dacă sub priviri veninoase, cu strângere de măsele și cu un euro care urcă, urcă, spre disperarea românilor care nu știu cum să mai supraviețuiască.

Cîțu, Orban, Cioloș, Barna și un paj de serviciu de pe la UDMR au pozat într-un fel de cavaleri ai apocalipsului. Noroc cu măștile de protecție! Nu am mai putut să le vedem chipurile indigeste, plate, cu vână de ciocoi ahtiat după putere.

Ne-am obișnuit să le vedem doar ochii. Sclipeau de mulțumire că și-au mai salvat, pentru o perioadă nedefinită, pozițiile bine remunerate și extrem de călduțe. Nu au făcut pace pentru țară. S-a văzut în ultimele zile cum decurg lucrurile, în ce a constat discursurile lor. Interesul național, mai puțin. Aroganță, orgolii, tupeu. Totul pentru găști. I-a speriat mai mult ideea că ar putea să vină la guvernare PSD, iar ei, boemii liberali și hastagiștii buni doar de clănțănit în piețele publice, vor cădea în derizoriu.

Pe moment s-au salvat. Dar acest Guvern închegat pe criterii clientelare, fără nicio noimă politică, va avea nevoie de multe laxative să reziste. Și tot își vor rupe curul până la urmă. I-a stimulat un pic și PSD-ul la unitate, măcar de conjunctură, când au anunțat, parcă prea pe repede, că vor depune moțiune de cenzură.

Acum, după pacea de la București dintre liberali, neomarxiști și cocheții și nevinovații UDMR-iști nu mai contează, cel puțin pentru următoarele două-trei luni, moțiunea de cenzură. Dar asta nu înseamnă că social-democrații trebuie să intre din nou sub cochilie. Ăștia care ne conduc acum din inerția pandemiei trebuie tocați mărunt. Fiecare gest și cuvințel, fiecare acțiune, decizie, disecate, comentate și aduse la cunoștința poporului care, zadarnic, așteaptă o viață mai bună.

Am constatat, cu adâncă mâhnire, că eroii noștri, polițiștii, cei îmbrăcați, hrăniți de stat, purtați în mașini de serviciu elegante (numai perne de aer să plutească pe deasupra pământului nu au!), își fac în continuare de cap.

Au unii dintre ei, care, sincer, nu știu pe ce căi și cai au intrat în sistem, un comportament importat parcă din anii ’50, cine știe de prin ce Gulag. Cum poți tu, om al legii, plătit de toată frunza și iarba contributorilor, să încaleci pe un om, în public, să îi pui genunchii pe gât și piept, să-l țintuiești la pământ ca pe porcul pregătit de sacrificare, ba chiar să-l omori, așa, de dragul funcției și al aroganței.

Vașnicii polițiști români, care se cred buricul pământul când sunt în uniformă și cu pistolul la brâu, nu au văzut și ei ce s-a întâmplat prin SUA, când colegii lor de meserie au omorât un om cam în aceleași condiții? Cum a vuit planeta? Câte proteste au avut loc în toată America după acest episod tragic?

Ei, nu suntem americani! La noi, solidaritatea e mai rară. Parcă am văzut pe unul în piața aceea din Pitești, unde s-a petrecut nenorocirea cu polițiștii din epoca de piatră, care stătea la masă și mânca liniștit în timp ce malacii în uniformă, tinerei, stătuți, erau grămadă pe amărâtul de 63 de ani. Alții se făceau că nu văd scena. Puneau mâinile la ochi. Cam ăștia suntem. Din fire, lași și insensibili la suferința aproapelui!

Ce au păzit șefii gealaților, parcă mai buni într-un abator, nu le-au prezentat cazul din America, că e celebru? Nu le-au făcut instructajul? Nu le-au vorbit despre adevărata menire a unui polițist, aceea de a ști să comunice cu cetățeanul, să aibă conduită ireproșabilă, să fie în primul rând buni observatori, investigatori? Un polițist dintre cei specializați în pus la sol cetățeanul, fusese mutat la Pitești de prin Ialomița pe motive disciplinare. Uite că s-a educat în Argeș! A făcut-o de oaie. Nu mai bine era ejectat din Poliție? A fost cocolit și uite unde s-a ajuns.

E putred rău sistemul. Nu mai există nici pe acolo echilibru. Goana după funcții bine plătite, după poziții privilegiate, mâncătoria dintre colegi au pus în umbră profesionalismul. Ceea ce s-a întâmplat la Pitești este o dovadă a superficialității și a nepregătirii. Pentru mine, polițist nu este arogantul care te sfidează de sub caschetă, cel care îți pune bețe în roți cu orice preț sau care te amenință de după biroul unde se simte împărat și îți spune cât e de tare. Nu îl apreciez pe omul în uniformă care se pricepe să culce la pământ, ca pe o vită, orice ilustru anonim din te miri ce pricini simpliste, iar cu interlopii discută prietenește stând cu coatele pe capota mașinii de lux. Am mai spus: indivizii din această specie au loc prin abatoare, nu în Poliție. Păcat de restul polițiștilor care sunt demni, profesioniști, echilibrați, apreciați, profesioniști, că sunt făcuți de râs de astfel de colegi.

A murit un om. Simplu, amărât, necunoscut, fără cine știe ce CV pompos, dar un om, un semen de-al nostru. Sub greutatea malacilor în uniformă de la Pitești puteam fi oricare dintre noi… La asta să ne gândim.