În PSD Dâmboviţa, se simt paşii înceţi, uşor nesiguri, ai reintrării în normalitate. De aproape un an de zile, organizaţia este într-o totală degringoladă, fără un centru concret de putere, condusă, dirijată din cu totul alte locuri, numai din sediul partidului, nu. O structură în care şi despre care şi-au dat cu părerea toţi neaveniţii.

Acum, după mai multe sforţări de intrare în normalitate, în firesc, ale unor lideri şi membri locali neracordaţi la echipa Plumb, intensificate mai ales după eliminarea lui Liviu Dragnea şi culminând cu pulverizarea Vioricăi Dăncilă, conducerea centrală a dat semnalul organizării unei conferinţe extraordinare de alegeri. Pe 19 ianuarie!

Gestul celor de la Bucureşti trebuie privit cu mare atenţie, cu circumspecţie. Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, provine din eşalonul dur al social-democraţilor, din care face parte şi Rovana Plumb.

Faptul că aseară, lidera PSD Dâmboviţa, având alături mai mulţi demnitari locali, a ieşit într-o conferinţă de presă, pentru a-şi anunţa decizia de a candida pentru un nou mandat de şef al organizaţiei, este clar că a răspuns semnalului dat de Bucureşti, că, de acolo, i s-a dat liber.

Deocamdată nu ştim cine va fi contracandidatul Rovanei Plumb. Se fac multe speculaţi. Se vorbeşte de alcătuirea unei echipe de forţă, care să îl sprijine pe tânărul deputat Corneliu Ştefan. Dar, momentan, în această tabără, dacă ea există cu adevărat, se tace, când ar trebui să se iasă în faţa presei, în faţa opiniei publice, în faţa poporului PSD. La noi, la români, nu de puţine ori, contează doar ceea ce se vede şi, deocamdată, nu am zărit-o decât pe Rovana Plumb…

Am intrat în noul an. Evident, cu multe speranţe, dar şi cu deziluzii. Nu putem lăsa în urmă coada de probleme, de stări de fapt, de neputinţe şi regrete cauzate de alţii, dar, poate, şi de inconsecvenţa noastră şi de sensiblitatea dobândită în timp, de la prea multe şocuri.

Că ne dorim mai mult este clar, normal, tradiţional. Că vrem să fim conduşi mai bine este doar o lozincă în care credem mai puţin şi la care visăm mult. Chestia bună ar fi dacă aşa ceva se poate întâmpla în 2020. Nu cred. Oamenii politici sunt aceiaşi, metehnele lor nu se schimbă de la un an la altul. O ştim din experienţă.

În 2020, vor fi şi mai stresaţi conducătorii noştri. Vor fi mai tensionaţi, mai preocupaţi de propriile poziţii. Vor promite mult, fără acoperire. Vor zâmbi fals şi din greu. Vor cantona idei tip SF în spaţiul public. Deh, suntem într-un an electoral de forţă, cu alegeri locale şi parlamentare. Anul în care baronii vor dori, democratic sau nu, să fie reînscăunaţi. Ar fi nevoie de o schimbare prin multe instituţii. Ar trebui să dispară din schemă mulţi primari, adevăraţi monarhi în localităţile lor, unde dirijează de 20-30 de ani.

Democraţia înseamnă şi primenire, de a da şi altuia posibilitatea să se afirme într-un domeniu, să îşi materializeze un proiect, un gând, un ideal. Entuziasmul şi dăruirea sunt distruse de rutină. Politeţea şi respectul sunt înăbuşite de absolutism.

În Dâmboviţa, cred că cel puţin 30 de primari ar trebui schimbaţi la alegerile locale din acest an. Sunt plafonaţi, cu un caracter şi un temperament convertit în infailibili şi intangibili, în stăpâni pe viaţă. A fi primar nu este o meserie şi nici un dar. Este pur şi simplu o îndatorire cetăţeanească spre care aspiră, într-un moment anume, un individ bazat pe cunoştinţe, pe inspiraţie, pe har, vrând să facă bine comunităţii din care provine, să producă schimbări, să aducă prosperitate.

A fi primar este un proiect. O competiţie cu tine însuţi. Un mod de a sluji democraţia. După 5-6-7 mandate, aceste însuşiri dispar la cei mai mulţi aleşi. Şi am văzut cu toţii că aşa se întâmplă!

Alternanţa la putere ţine de civilizaţie şi respect. Este un dar al democraţiei! Din păcate, la noi, firescul este mereu răstălmăcit şi alterat de interes. Cei care sunt în funcţii, obişnuiţi cu ciolanul, cu şofer la scară, cu scaunul capitonat, nu ar ceda puterea pentru nimic în lume. Nu dorinţa de a face bine comunităţii îi împinge pe unii să candideze la nesfârşit pentru o anume poziţie, ci frica de a nu deveni un nimeni!