ACTUALITATE
CCIA Dâmboviţa, protocol de colaborare cu Primăria Târgovişte în sprijinul mediului de afaceri

Primăria Târgovişte şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Dâmboviţa au semnat, astăzi – 28 ianuarie 2020, un protocol de colaborare în vederea îmbunătăţirii mediului de afaceri local şi atragerea de investitori.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, preşedintele CCIA Dâmboviţa, Valentin Calcan – ales în această funcţie în data de 20 ianuarie 2020, va fi invitat permanent la şedinţele Consiliului Local Municipal Târgovişte, inclusiv la dezbaterile din comisiile de specialitate, şi va putea susţine un punct de vedere cu privire la toate proiectele de hotărâre cu impact asupra mediului de afaceri.
„Ce se întâmplă astăzi, este un act de normalitate într-o comunitate locală. Investiţiile din zona privată reprezintă motorul real al dezvoltării economiei locale. Din păcate, până acum, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa nu a jucat rolul pe care ar fi trebuit să-l joace în cadrul comunităţii, dar am convingerea că lucrurile se vor schimba de acum înainte şi că un prim pas, important, îl facem astăzi. Mă bucur că Primăria Târgovişte este prima instituţie care intră într-o astfel de colaborare cu CCIA Dâmboviţa”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

În baza protocolului de colaborare semnat astăzi, Primăria Târgovişte şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa vor participa cu un stand comun la Târgul de Turism al României din luna noiembrie.
„Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa are o nouă formulă de conducere de o săptămână. Cred că este o formulă dinamică şi care va repune CCIA acolo unde îi este locul, adică să fie un adevărat club de afaceri, un creuzet în care business-ul să poată fi promovat şi apărat.
Avem o lege specială pentru Camera de Comerţ, care ne dă posibilitatea să putem încheia protocoale cu autorităţile locale, astfel încât să ne îndeplinim rolul de a reprezenta mediul de afaceri. Sunt convins că absolut toate companiile, prin reprezentanţii lor, îşi au uşa deschis aici, la primăria Târgovişte, dar mai cred că, până la urmă, rolul CCIA este acela de a aduna absolut toate doleanţele mediului de afaceri, a le prezenta organizat şi de a le şi urmări, astfel încât să putem să realizăm cât mai multe dintre ele.

De aceea, sunt extrem de bucuros pentru faptul că domnul primar a acceptat să încheiem acest protocol. Este primul pe care îl încheie CCIA Dâmboviţa. Nu ne oprim aici şi vom încerca să încheiem protocoale şi cu alte autorităţi şi instituţii publice. Totul pentru antreprenorul dâmboviţean, pentru companiile dâmboviţene, pentru investitorii din Dâmboviţa. Acesta este rolul nostru, să ne promovăm afacerile şi să putem să avem un dialog corect şi onest cu autorităţile locale.
Eu cred în rolul Camerei de Comerţ de a avea o responsabilitate socială. Eu cred că fiecare companie, fie că vorbim de multinaţionale sau de IMM-uri sau chiar de microîntreprinderi, trebuie să se întoarcă spre comunitate. Este adevărat că asociaţii sau acţionarii sunt proprietarii reali ai acestor companii, dar eu cred că şi localitatea şi, până la urmă, autoritatea locală, este parte din această companie, pentru că fiecare firmă îşi trage seva din cadrul comunităţii locale, fie că vorbim de infrastructură, fie că vorbim de forţa de muncă.
Este absolut firesc să venim pentru prima dată către Primăria Târgovişte. Protocolul încheiat sper să fie un model pentru celelalte autorităţi, sper să fie un model şi pentru celelalte localităţi, pentru că aş vrea să încheiem protocol cu principalele autorităţi locale din judeţul Dâmboviţa şi să putem să ne desfăşurăm activitatea corect şi onest.

Vrem să strângem tot ce înseamnă mediul de afaceri dâmboviţean, vrem să încheiem parteneriate cu Camerele de Comerţ din celelalte judeţe şi, în special, cu cele din judeţele cu care ne învecinăm, pentru că, până la urmă, business-ul nu are frontiere, dar aş prefera ca, de exemplu, companiile din Dâmboviţa să poată găsi parteneri mai degrabă în judeţul Dâmboviţa şi abia apoi în judeţele limitrofe. Aş prefera să putem să cumpărăm produse făcute în Dâmboviţa şi mai apoi, eventual, în celelalte judeţe şi de prin Uniunea Europeană sau mai ştiu eu de pe unde.
De foarte multe ori, sunt firme care nici nu ştiu că pot fi furnizori de servicii, de bunuri la trei paşi de ele. De aceea, Camera de Comerţ trebuie să facă promovare, trebuie să ne cunoştem mult între noi, astfel încât să putem aduce la aceeaşi masă cât mai mulţi investitori, cât mai mulţi oameni de afaceri, împreună cu autorităţile. Vrem ca toată lumea să desfăşoare o activitate de comerţ onestă. Sunt un duşman al lucrului la negru, al lucrului la gri. Cred că, dacă vrem să nu ne mai plece oamenii prin străinătate, şi noi, antreprenorii, trebuie să dovedim onestitate, inclusiv în ceea ce înseamnă câştigurile salariale. Pot fi asigurate câştiguri salariale destul de bune, astfel încât să avem forţă de muncă şi să nu apelăm la forţa de muncă din alte ţări”, a declarat Valentin Calcan – preşedinte CCIA Dâmboviţa.

ACTUALITATE
Prețul la energia electrică a trecut bariera celor 2 lei/kWh pentru contractele reînnoite. Cum am ajuns aici?

Radu Popa, vicepreședinte PSD Dâmbovița și director al Parcului Industrial Priboiu, este un excelent specialist în problematica energetică. De-a lungul timpului, Radu Popa a venit cu o mulțime de soluții, cu argumente solide ce vizau rezolvarea crizei energetice care s-a abătut asupra românilor, prețuri scăpate de sub control, oportunități de revenire la normalitate etc. De curând, se vorbea chiar de numirea sa pe o poziție de secretar de stat în Ministerul Energiei. Organizația PSD Dâmbovița și-a exprimat sprijinul pentru această numire. Deocamdată, nu am auzit că acest pas important s-a produs. Mai așteptăm. Între timp, Radu Popa urmărește ce se întâmplă în acest domeniu fluid și imprevizibil al energiei.
Într-un ultim text postat pe pagina sa de Facebook, scrie Radu Popa că această criză energetică începe să se vadă în facturile clienților casnici și să afecteze bugetul familial. Va fi cumplit dacă actual guvern nu intervine.
„Prețul a trecut bariera celor 2 lei/kWh pentru contractele reînnoite de EON și Premier Energy Cum am ajuns aici? Prin închiderea agresivă a unor capacități de producție fără să construim altele, deși aveam banii pentru asta. Asta a fost strategia lui Virgil Popescu+ticăloșia lui KWI = dezastru”, a precizat Radu Popa.
Mai spune fostul parlamentar că România are resurse energetice, dar pare să lipsească strategia de a le folosi.
„În energie, există o diferență fundamentală între ceea ce ai și ceea ce poți folosi atunci când ai nevoie.România are hidrocentrale, reactoare nucleare, centrale pe gaze, resurse naturale și un potențial important de producție regenerabilă.
O centrală care întârzie 10 ani, o rețea care nu poate prelua energia produsă sau o investiție blocată administrativ înseamnă vulnerabilități pe care le plătim cu toții. Și aceste neputințe cresc prețul. Apoi am învățat că marile probleme nu apar întotdeauna din lipsa resurselor financiare. Nu! Uneori apar din incapacitatea de a lua deciziile potrivite la momentul potrivit”, a punctat Radu Popa.
Conchide Radu Popa că România, în această perioadă care pare a fi una cumplită din punct de vedere economic, are nevoie de o viziune strategică în care securitatea aprovizionării, prețurile suportabile și competitivitatea industriei să fie tratate împreună.
„Nu avem nevoie de încă o competiție între tehnologii sau de încă un război al declarațiilor. Avem nevoie de investiții finalizate, instituții responsabile și decizii care să reziste mai mult decât un ciclu electoral. Pentru că adevărata independență energetică nu se măsoară doar în resursele pe care le avem, ci în capacitatea de a le transforma în siguranță și competitivitate pentru economie”, a adăugat Radu Popa – directorul Parcului Industrial Priboiu.
ACTUALITATE
Cercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, a demisionat din toate funcțiile deținute în partid, după ce, săptămâna trecută, a fost pusă sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 într-un dosar în care este acuzată de evaziune fiscală.
Potrivit anchetatorilor, Ioana Raluca Dumitrică nu a virat la stat, în termenul legal, impozitul pe venit și contribuțiile la asigurări sociale și de sănătate reținute de la salariații celor două firme pe care le administrează: Energy City Club SRL și Apollo Beauty Hub SRL. Prejudiciul în acest caz depășește două milioane de lei.
„Consideram ca respectarea legii si responsabilitatea publica sunt principii fundamentale. Avem incredere in institutiile statului si in actul de justitie si consideram ca toate persoanele implicate intr-o procedura judiciara beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, pana la pronuntarea unei hotarari definitive.
Totodata, precizam ca la nivelul PNL Dambovita au fost luate masurile statutare impuse de situatie, iar Raluca Ioana Dumitrica si-a inaintat demisia din functiile detinute in cadrul partidului.
Organizatia Judeteana PNL Dambovita trateaza situatia cu maxima seriozitate si transparenta. Nu vom face aprecieri asupra unui dosar aflat in cercetare”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de PNL Dâmbovița.
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























