ADMINISTRAŢIE
Primăria Voineşti a finalizat al 10-lea proiect cu fonduri europene: Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Manga
Comuna Voineşti intră la categoria superlativ pe lista localităţilor în care s-au implementat proiecte de interes edilitar şi social cu fonduri guvernamentale, europene sau de la bugetul local. Nu ne-am propus să înşirăm acum obiectivele materializate în ultimii ani. Ne oprim la ceea ce s-a întâmplat astăzi, 12 februarie 2020, în satul Manga, unde s-a desfăşutat ultimul seminar de prezentare a rezultatelor obţinute în cadrul proiectului „Înfiinţare Centru de zi pentru persoane vârstnice”.

Rolul de amfitrion i-a revenit primarului Gabriel Dănuţ Sandu, care a vorbit, în faţa a numeroşi invitaţi, membri ai comunităţii şi funcţionari publici, despre acest proiect ajuns la final, unul dintre cele mai importante derulate vreodată în Voineşti.
Investiţia, realizată pe suportul unei şcoli vechi, dezafectate, aflată înainte de începerea lucrărilor într-un ireversibil proces de degradare, a fost finanţată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi are o valoare 1.650.373 lei.

Centrul de zi este destinat seniorilor din comună, care pot să petreacă aici câteva ore de linişte, reconfortare şi bună dispoziţie. Noua instituţie, care arată în interior aidoma unui stabiliment de odihnă de 5 stele, a fost dotată cu mobilier special, birotică, aparatură fitness etc. Centrul dispune şi de o bibliotecă proprie, sală de informatică, unde bătrânii pot deprinde tainele calculatorului sau navigării pe internet, ocazie cu care pot comunica cu copiii ori cu nepoţii plecaţi departe de casă.
Centrul are şi un cabinet de psihologie. Pe viitor, primarul îşi propune să aducă, periodic, şi un medic care să acorde consultaţii şi să dea sfaturi pentru o viaţă sănătoasă celor care vor frecventa instituţia socială.

Curtea a fost, de asemenea, amenajată judicios, cu mult gust şi, ceea ce este mai importnt, cu aparatură fitness utilă practicării unor exerciţii care să contribuie la menţinerea tonusului muscular, a sănătăţii fizice.
Centrul de zi va fi deservit deocamdată de un administrator şi un psiholog. Pentru celelalte activităţi care se vor desfăşura, vor fi angajate persoane în regim de colaborare sau se pot încheia contracte de voluntariat cu cei care sunt interesaţi, dornici să lucreze cu seniorii.




ADMINISTRAŢIE
Poiana. Rețeaua de gaze naturale va fi pusă în funcțiune în scurt timp

Angajații Transgaz Mediaș au finalizat de montat Stația de Reglementare Măsurare (SRM) și contorul de gaze în comuna Poiana, județul Dâmbovița. Asta înseamnă că urmează punerea rețelei în funcțiune – spune primarul Marian Șerban.
„Suntem tot mai aproape de momentul mult așteptat în care vom avea gaz în gospodăriile noastre! Vă mulțumesc tuturor pentru răbdare, încredere și susținere. Știu cât de mult a fost așteptată această investiție și mă bucur că nu mai avem mult până la finalizare.
Adresez mulțumiri și pe această cale domnului Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnului Ioan Sterian – director general Transgaz și domnului Eduard Bănică – director în cadrul Electrica SA, pentru sprijinul, implicarea și colaborarea în realizarea acestui proiect. Continuăm să muncim pentru dezvoltarea și modernizarea comunității noastre. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, este mesajul transmis de primarul Marian Șerban.
Odată efectuate probele de presiune, se va semna procesul verbal de recepție a investiției și, imediat ce Distrigaz va obține licența de operare, se trece la efectuarea racordurilor individuale. Precizăm că rețeaua de distribuție a fost finalizată în urmă cu 4 ani.
ADMINISTRAŢIE
Târgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat când va fi finalizat proiectul de la Liceul Ion Heliade Rădulescu

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a efectuat, săptămâna aceasta, o vizită de lucru pe șantierul deschis la Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu”, pentru a se asigura că investiția care vizează reabilitarea, consolidarea și modernizarea corpului principal de clădire al acestei unități de învățământ se derulează fără sincope.
Practic, această școală din municipiu este refăcută de la fundație până la acoperiș. Valoarea proiectului depășește 35 de milioane de lei, iar finanțarea este 100% nerambursabilă. A anunțat edilul, la finalul vizitei de lucru, că investiția va fi finalizată până la începutul anului școlar 2027-2028.
Reamintim faptul că anul trecut, în luna octombrie, a fost dat în folosință Corpul B al Liceului „Ion Heliade Rădulescu” Târgoviște, care a făcut, de asemenea, obiectul unui proiect de reabilitare, modernizare și dotare.
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 4 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























