Connect with us

ADMINISTRAŢIE

54% din bugetul municipiului Târgoviște pentru 2020 este alocat dezvoltării

Publicat

pe

Bugetul municipiului Târgoviște pentru 2020 este axat, pentru prima dată în ultimii 10 ani, pe secțiunea de dezvoltare – 54%, în timp ce pentru funcționare se va aloca 46%. Asta se datorează, spune primarul Daniel Cristian Stan, investițiilor implementate cu fonduri nerambursabile.

Proiectul de buget va fi supus aprobării Consiliului Local Municipal în ședința de vineri, 14 februarie 2020.

În ceea ce privește resursele financiare europene, se înregistrează o creștere cu 2200%, urmare faptului că 2020 este anul ajungerii la faza de execuție. Până acum, au fost derulate procedurile necesare implementării, respectiv scrierea proiectelor și depunerea pentru finanțare, licitații și semnare contracte și doar parțial execuție de lucrări.

Dacă ne raportăm la secțiunea de funcționare, administrația publică a municipiului Târgoviște înregistrează anul acesta o subfinanțare, în sensul că Guvernul Orban a alocat bani insuficienți pentru domenii precum învățământ, copii cu nevoi educaționale speciale și asistență socială. Sunt cheltuieli ce trebuiau susținute de statul român, dar pentru care Guvernul PNL nu a găsit resursele financiare necesare – spune primarul Daniel Cristian Stan.

„Pe de altă parte, Guvernul iartă de datorii sute de bănci, pentru creanțe de sute de milioane de euro. Asta este situația în momentul de față, pe domenii fundamentale. Administrația locală a municipiului Târgoviște va trebui să susțină mai mult de jumătate din aceste cheltuieli”, a declarat edilul municipiului Târgoviște.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. Popescu Ion

    13 februarie 2020 at 16:40

    La capitolul dezvoltare, pentru sanatate sunt prevazuti 42.000 lei. Mai putin de 10.000 euro. Ma gandesc ca renoveaza vreun grup sanitar.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Văcărești. La doi ani de mandat, primarul Ionuț Badea este decis să-și ducă la capăt toate proiectele asumate. VIDEO

Publicat

pe

Astăzi – 21 octombrie 2026, primarul comunei Văcărești, Ionuț Irinel Badea, la împlinirea a doi ani de mandat în fruntea comunității, a postat pe rețelele de socializare un mesaj video în care vorbește despre perioada scursă, despre ceea ce reușit să facă pentru localitate și despre ceea ce are de gând să întreprindă mai departe. Nu a uitat edilul, membru al Partidului Național Liberal, să amintească și de piedicile întâmpinate, despre oamenii pe care i-a avut alături, dar și despre cei care i-au înșelat așteptările.

Încă din primele ore de mandat, a precizat Ionuț Badea, s-a implicat pentru deblocarea unor probleme curente la școală, la grădiniță și la căminul cultural, străzi care trebuiau reabilitate și modernizate. 12 la număr. Conturile primăriei, a mai spus primarul Badea, erau în pericol de a fi blocate. Facturi neachitate. De asemenea, nu exista secretar general la primărie în acel moment de început de mandat, iar contabilul era și el pe picior de plecare. Plus provocări mari din partea predecesorilor!

„Am mers înainte cu încredere. Am știut că putem debloca întreaga situație. Nu ne-am dat bătuți. O investiție foarte importantă, este vorba de sistemul de canalizare, în jumătate de comună, era în pericol din cauza unor elemente care ne sabotau și întreprindeau tot felul de acțiuni pentru ca noi să nu putem merge mai departe, ca să pierdem finanțarea”.

VIDEO

A mai mărturisit Ionuț Badea că ghinionul celor care au vrut să îi pună bețe în roți s-a datorat unor oameni, funcționari din Primărie, care i-au fost alături, dar și modului în care a știut să gestioneze situația de criză. A mai vorbit Ionuț Badea despre sprijinul financiar acordat tuturor bisericilor parohiale pentru a încheia unele lucrări de strictă necesitate. Pentru activitatea sportivă au fost alocate fonduri pentru amenajarea unei baze sportive care să corespundă tuturor cerințelor. Pe partea educațională, spune Ionuț Badea, că a avut o colaborare bună, intensă și în folosul copiilor și cadrelor didactice. Dotări, instalații de încălzire. Racordarea la rețeaua de gaze naturale, achiziționarea de centrale termice moderne. A precizat Ionuț Badea că a întreprins tot ceea ce i-a stat în putință pentru a dirija fondurile bugetului local în primul rând pentru dezvoltare localității și apoi pentru funcționarea la parametri normali a întregii activități administrative.

Reclama

„Avem câte un șantier în fiecare sat. Se află în derulare și urmează să intre în implementare, proiecte cu finanțare europeană dar și prin parteneriate încheiate cu Consiliul Județean Dâmbovița”.

Cu regret, Ionuț Badea spune că au fost oameni care l-au dezamăgit, oameni de la care avea pretenția să se implice mai mult, mai dedicați în treburile comunității și care au refuzat să o facă, ba chiar au încercat să-i pună bețe în roți.

„Comuna Văcărești trebuie să meargă mai departe. Suntem o localitate importantă în spațiul administrativ dâmbovițean”.

În ceea ce privește dezvoltarea socio-economică, comuna Văcărești are un nou plan urbanistic general, care contribuie la dezvoltarea întregii comunități, mai ales pe partea de investiții. Sunt incluse acum în intravilanul localității aproximativ 500 hectare de teren.

Primăria Văcărești dorește să acorde loturi de teren tinerilor din comună pentru construirea unui cartier de locuințe. Pentru această situație, administrația publică locală se află într-un litigiu cu Instituția Prefectului. Ionuț Badea spune că va promova o acțiune în instanță pentru rezolvarea acestei probleme care vine din trecut. Pentru persoanele vârstnice există un proiect european privind realizarea unui centru dotat cu tot ceea ce este de trebuință. De asemenea, și pentru copii.

Reclama

După definitivarea lucrărilor la rețelele de apă și canalizare, urmează punerea la punct a întregii infrastructuri rutiere comunale, străzi și trotuare.

„Sunt decis să îmi duc la îndeplinire toate proiectele asumate, să le demonstrez cu fapte concetățenilor mei că nu am venit la primărie impulsionat de orgoliu, de un crez politic, ci pentru a contribui la dezvoltarea comunității, la edificarea unor obiective care să ducă la confort, civilizație și prosperitate”, ne-a mai precizat Ionuț Badea – primarul comunei Văcărești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Voinești din 27 octombrie 2026

Publicat

pe

Se convoacă, în ședință ordinară, Consiliul Local Voinești, pe data de 27.10.2026, ora 16:00, la sediul acestuia, cu următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru perioada octombrie- noiembrie 2026;
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetare a comunei Voinești la trimestrul III al anului 2026;
3. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2026;
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului rețelei unităților de învățământ preuniversitar de stat, pentru anul școlar 2027-2028;
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificărilor taxei de habitat cu destinație specială de salubrizare (casnici) pentru solicitările depuse la Primăria Voinești, conform anexelor emise de ADI Management integrat al deșeurilor în județul Dâmbovița pentru luna noiembrie 2026;
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico- economici finali pentru obiectivul de investiție Modernizare străzi în satul Suduleni, comuna Voinești, județul Dâmbovița , finanțat prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny , contract de finanțare nr 626/ 28.02.2023;
7. Proiect de hotărâre privind revocarea HCL Voinești număr 67/ 28.07.2026, cu privire la utilizarea stadionului din satul Voinești, în sezonul competițional 2026-2027;
8. Diverse.

PRIMAR,
SANDU GABRIEL

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite