Connect with us

Dâmboviţa

Alegerile anticipate rămân în continuare obsesia și ambiția PNL

Publicat

pe

Monica Ilie, viceprimar al municipiului Târgovişte, critică, cu nerv şi verb, prestaţia preşedintelui Klaus Iohannis, care merge din gafă în gafă, din dorinţa de a târî ţara în focul alegerilor anticipate. Spune Monica Ilie, într-o postare pe Facebook, că nominalizarea lui Cîţu pentru funcţia de premier nu demonnstrează decât sfidarea şi aroganţa preşedintelui şi a liberalilor la adresa tuturor românilor.

„Domnul Cîțu, poate cel mai controversat ministru al PNL, este cel care are 2 voturi negative la comisiile de specialitate din parlament și o moțiune simplă la care a picat. Domnul Cîțu este ministrul care a făcut datorii de 5,55 miliarde de euro de la începutul anului, deși deficitul pe prima lună a fost de doar 458 milioane de lei. Domnul Cîțu este ministrul care consideră că educația și sănătatea nu sunt o prioritate, tocmai în contextul în care România se află în fața unei iminente crize cauzate de virusul care a îngrijorat întreaga lume.

Având în vedere precizările Curții Constituționale, mi-e greu să cred acesta va fi capabil să coopteze în jurul său o majoritate parlamentară astfel încât să obțină votul de învestitură pentru un guvern. Și aici se naște întrebarea: Oare PNL votează acest guvern? Domnul Cîțu este ministrul care la prima apariție publică de după nominalizare propune ca program de guvernare «depesedizarea României». Mascarada continuă! Alegerile anticipate rămân în continuare obsesia și ambiția PNL”, a precizat Monica Ilie.

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. Vladulescu

    27 februarie 2020 at 17:57

    Mai duduie esti cam ultima care ar putea comenta despre Iohannis ! Apropos, mata cu ce te-ai ocupat ( în afara pozelor de familie cu Capra si Stan ) la Primărie? Nu sunt un admirator al liberalilor dar sper din toată inima să „zburati” de la primarie dupa alegeri ! Ce vei face dupa ?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Oprire furnizare apă Slobozia Moara, 13 octombrie 2026

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Slobozia Moară că va întrerupe alimentarea cu apă potabilă, marți – 13 octombrie 2026, între orele 08:00-22:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomandă ca la reluarea furnizării apei potabile în zona de aprovizionare afectată și pînă la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, să nu se folosească apa pentru consumul uman, decît după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Tîrgoviște Dîmbovița, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, precizează reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Șofer băut a provocat un accident rutier în Crevedia. O femeie a fost dusă la spital

Publicat

pe

Un șofer în vârstă de 19 ani, din județul Bihor, a intrat în coliziune cu o mașină condusă de un tânăr, de 24 ani, din Crevedia. În urma impactului, o femeie, de 31 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au procedat la testarea celor doi șoferi cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului de 19 de ani. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite